Oameni printre noi

Cea de-a treia etapă a programului “Primăvara Poeţilor” a cuprins un veritabil maraton de activităţi culturale. Astfel, marţi, 26 martie, în sala mică a Casei de Cultură, Cercul Literar “Geo Bogza” şi-a continuat activitatea cu o interesantă temă: “Atelier de scriere creativă - exerciţii de twitteratură”, prezentată de scriitorul Florin Dochia. Evidenţiind disputa dintre literatura tipărită şi aceea digitală, autorul a arătat că “lupta se desfăşoară pe teritoriul numit Twitter, ale cărui «parcele» sunt limitate la texte de 140 de cuvinte”.
Paralela dintre “clasici” (susţinătorii bibliotecilor şi apărătorii cuvintelor cu mai mult de trei silabe) şi “moderni” (care consideră spaţiul internetului drept o oportunitate de reînnoire a formelor şi genurilor literare), a guvernat, de fapt, întreaga întâlnire colocvială. 

O filă de istorie autentică, “Basarabia, pământ românesc”, a constituit un

Viaţa ca o artă

O poezie pe zi

Îndrăznesc să-ți strig în față

Ceea ce simt.

Nu mă ascund după frunze.

Sunt doar un copac,

Dar dacă nu aș avea sentimente

Multe crengi nu ar mai fi.

Dintr-o sămânță

M-am născut eu,

Un stejar,

La a cărui umbra tu stai uneori

Fără să știi ca și eu sunt viu,

Ca te simt,

Chiar dacă tu nu simți decât umbra ce ți-o dau.

autor, Alexandra Ioniţă

Literatură

Citind volumul de proză scurtă – “Oraşul scufundat” - apărut în această primăvară la Editura “Cenaclul de la Păltiniş”, sub semnătura poetului Ioan Barb(care îşi face astfel debutul în proză, am sentimentul că întâlnesc aevea o lume reală şi, în aceeaşi măsură, reflectată; o lume ale cărei ziduri îşi au fundaţia în adâncul memoriei, iar graniţa dintre ele nu poate fi percepută cu precizie. 
Titlul volumului poate fi la fel de bine o realitate palpabilă - descrisă în una dintre prozele cu acelaşi titlu din volum - sau metafora efectului unor amintiri dureroase prin care prezentul se defineşte şi se determină. Graniţa dintre aceste două ipostaze fiind cu nepuţinţă de stabilit, impresia puternică de conştiinţă lucidă - dar încărcată - mă izbeşte încă de la primul contact cu această carte: “Venise să se urce în trenul care, timp de peste zece ani a fost casa lui de noapte şi în care a găsit întotdeauna o banchetă goală pe care şi-a odihnit oasele. Poate era