O poezie pe zi

Și eu am o poză cu Nichita
Supraexpusă la curent
când ușa scârțâia pentru mine ca să intru
și lui i se deschideau larg porțile ca să iasă
Zâmbește
Se miră 
Dar nu judecă
Asta a fost una din condiții
când i-au permis să privească
prin vitrină
buzele mișcându-se în van
gesturile disperate
privirile niciodată intersectate cu dioptrul
fabrica în ruină

Din când în când lipește palma pe sticlă
ca să-și răcorească astrul

autor, Călin Derzelea