Sunday, May 28, 2017
   
Text Size

O poezie pe zi

[eram ultimul coborâtor]

O poezie pe zi

compozitie cu daniel daian[eram ultimul coborâtor]
din înapoiul firesc al vitrinei cu dulciuri
un animal concav şi tandru
construit din trei patru întâmplări ciudate
în venele căruia ziua de mâine purta încă
pantaloni scurţi

ca un cer ajuns până la genunchi
sunt îmblânzitorul de litere mari
vânez cearcănele iubitelor mele
când tac şi taci iremediabil
când absurdul se reduce la absurd
când somnul de moarte nu poartă nicio vină
în vârful degetelor

nici nu mai ştiu
până când ai fost ultima dată
interminabil
de frumoasă

de Daniel Dăian 

 

[tu ştiai cel mai bine care sunt limitele unei ţigări]

O poezie pe zi

daniel daian[tu ştiai cel mai bine care sunt limitele unei ţigări]
aruncate înainte şi înapoi
prin răbdarea galbenă a degetelor subţiri
împăturite într-o îmbrăţişare mai lungă decât timpul
scurs literă după literă
dintr-un poem de fumat

adevărul meu trăieşte la colţul străzii
adevărul meu poartă tijă în genunchi
adevărul meu latră beat prin baruri
muşcă din carnea tare
a domnişoarelor de onoare
se tăvăleşte prin noroi
cerşeşte oameni cu cerul în suflet
îşi târăşte dimineţile şi urlă în paharele goale

dar tu ştiai cel mai bine
până când
sau până unde pot eu să beau şi să îngrop zilele
în nopţi albe

de Daniel Dăian

   

ALTITUDINI

O poezie pe zi

1

 

Sunt atât de puţini oamenii care planează

atât de puţini încât pot sta pe spate

cu mâinile încruciţate sub cap

privind aerul turbionar al înălţimilor 

ascultând vietăţile cerului hârjonindu-se

 

pot rămâne aşa zile întregi

fără să întâlnesc pe cineva în plutirea albastră

aşa cum vara

în zilele inmuiate de soare

pe apa adormită a mării

nicio făptură a gândului nu mă calcă pe vise

niciun sonor.

 

Totuşi, sunt prea puţini oameni care planează

la o numărare fugară imi spun

am încăpea toţi aici, plutind ca gheţarii

în aparentă derivă

fiecare pe nefiinţa lui.

 

 autor, Camelia Iuliana Radu

   

Frământări (scrieri către un prieten)

O poezie pe zi

 

Acum, nelinişte şi ape tulburi

împrejur nu pot vedea

ceaţa împleteşte irisul

cutremurul zilelor de mâine îl resimt de ieri

Cerul şi-a întors faţa.

 

Pâinea e îmbâcsită

mişună blestemele

şi apa clocoteşte în zadar

nimic n-o încălzeşte

 

florile m-au salutat de adio

şi frunzele s-au aruncat de pe tulpini

beţele au vrut să ardă

dar să stea, le-am implorat.

 

Vântul fuge de la geam

zăpada, simt că m-a uitat

doar gerul mă-ncălzeşte cu prezenţa.

 

Culorile s-au albit, iar albul a devenit brun

Astrul stă răpit

De saci cu fulgere-n nări.

 

De multe ori mi-e dor să scriu, să cânt

mi-e dor de nopţi mai zgomotoase

ies atât de des s-ascult

dar noaptea nu mai scoate zgomote.

 

Azi, n-am să-ţi spun vorbe de adio

nici mie nu-mi sunt dragi

şi mi-e teamă să-ţi mai scriu

frământări de aici, de azi.

 

autor, Dănuţ Rotaru

   

Ochiul

O poezie pe zi

Câtă libertate îți poate da foia albă,

cât spațiu de contemplare avem în fața ochilor.

Este păcat că percepția umana nu concepe

mai departe de aparențe ...

putem,  

totuși, putem remarca

o mie de amănunte

fără sa ne deschidem ochiul minții.

Ah, ochiul cu care dăm frâu liber imaginației! 

Nu lăsa inspirația să te ocolească,

fă ceva ...

numai tu poți face acel lucru

care să ne facă pe noi să vedem

dincolo de tine. 

autor, Ştefan Vlad

 

   

Page 1 of 40