Wednesday, December 11, 2024
   
Text Size

Ştefan Doru Dăncuş: „Oman” - O carte în premieră absolută

Literatură

camelia iuliana radu omanLa sfârşitul anului 2012, la Editura „Karta Graphic" - Ploieşti, a ieşit de sub tipar o carte mai puţin obişnuită. Este vorba despre volumul bilingv de versuri „Oman", al poetei Camelia Iuliana Radu, membră a Cenaclului literar „Atitudini" al Casei de Cultură „I. L. Caragiale" a municipiului Ploieşti.

 

Iniţiativă: Institutul Cultural Român vrea să realizeze un sistem naţional al cărţilor on-line

Literatură

carte onlineInstitutul Cultural Român va realiza, împreună cu editurile şi bibliotecile reprezentative şi cu autorităţile naţionale responsabile în materie, sistemul naţional al cărţilor on-line, care să poată fi accesat pe Internet de cititorii interesaţi de pretutindeni.

   

Vestigii moldave

Arte vizuale

73324 623599277666519 676471631 n

   

P. Bruckner: Cerșetorul operează un studiu de piață, după care se lipește de persoanele solvabile

Literatură

blogcasaingerilor-1JOIA ASTA vă așteptăm la o discuție cu Pascal Bruckner, despre noul său roman, CASA ÎNGERILOR. Ne vedem  de la ora 18.00, în Librăria Cărturești-Verona. Invitați de soi: criticul literar Simona Sora, jurnalistul Luca Niculescu și directorul editorial al Editurii Trei, Magdalena Mărculescu.

Și un fragment:

   

Emilia Iancu, directorul Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova: „Cum au învăţat să facă operaţii medicii care critică expoziţia The Human Body?”

Bagă-ţi minţile în cap!

expo-cadavreAvând intenţia de a aduce, la Ploieşti, măcar o parte din piesele expoziţiei „The Human Body", prezentă, până pe 30 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa", reprezentanţii Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova încearcă să facă faţă cerinţelor speciale necesare unui astfel de eveniment. În acelaşi timp, ei atrag atenţia publicului că prezentarea este un demers educativ general.

   

Page 9 of 277