Wednesday, September 30, 2020
   
Text Size

Festivalul Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu”: Sesiunea extraordinară a Academiei Române

Literatură

sesiune academia romana nichitaFinalul lunii martie a adus în Ploieşti artă la toate nivelurile, dar şi dezbateri, colocvii şi manifestări dedicate poetului Nichita Stănescu. Duminică, a avut loc sesiunea extraordinară a Academiei Române, în cadrul căreia au fost premiaţi autorii care şi-au adus contribuţia la promovarea operei poetului ploieştean.

Susţinută de Consiliul Judeţean Prahova, manifestarea dedicată împlinirii a 80 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu a reunit nume mari ale Academiei Române. La evenimentul cultural, au participat preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, şi vicepreşedintele Academiei Române, Marius Sala, academicienii Eugen Simion, Solomon Marcus, Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Vasile Tărâţeanu şi Adam Puslojic, scriitorul Mircea Ionescu Quintus, dar şi preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), Andrei Marga, el precizând că în aceste zile, toate filialele ICR au găzduit manifestări omagiale dedicate ,,poetului necuvintelor".
Marele premiu de poezie „Nichita Stănescu", oferit de către Consiliul Judeţean Prahova, a fost obţinut, în acest an, de către poetul Horia Bădescu. Primăria Municipiului Ploieşti a acordat premiul „Opera Omnia" academicianului prahovean Eugen Simion. Premiul de excelenţă „Nichita Stănescu", din partea municipalităţii, a fost obţinut de către profesorul de Limba română Constantin Enciu, fost dascăl al lui Nichita.
Premiul pentru promovarea operei poetului a fost acordat, de către Direcţia Judeţeana pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, academicianului şi poetului macedonean, Risto Vasilevski.
Toţi oamenii de cultură prezenţi la manifestare au primit, din partea Primăriei Ploieşti, câte o medalie omagială şi o insignă.

Urmează Festivalul internaţional „Constantin Stere"

În cadrul Festivalului, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a dezvăluit intenţia de a organiza, de anul viitor, un Festival de Literatură „Constantin Stere".

„Ne-am hotărât ca, începând din acest an, să mărim preocuparea şi să dăm o mai mare deschidere Festivalului Internaţional «Nichita Stănescu»", aşa cum anul trecut am dat o dimensiune mai mare Festivalului «Caragiale». De anul viitor, dacă în Moldova nu va fi linişte, vom face noi în locul lor, până când va fi linişte, ceea ce numim Festivalul de Literatură «Constantin Stere»", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Cosma.
„Unul din eforturile importante ale Consiliului Judeţean a fost acela de a restaura şi recupera tot ce s-a putut recupera de la Constantin Stere. Faptul că încă nu sunt create toate condiţiile, la Chişinău, să deschisă un Festival «Constantin Stere», ne face să spunem că, la anul, dimensiunea Constantin Stere va fi pentru un simpozion internaţional legat de ceea ce a reprezentat în cultura şi istoria română cunoscutul scriitor, astfel încât toate cele trei mari personalităţi (n.r. - I. L. Caragiale, Nichita Stănescu, Constantin Stere) să fie omagiate aşa cum se cuvine. Poetul şi academicianul Valeriu Matei va fi numit, de luni, directorul institutului Cultural Român «Mihai Eminescu» din Chişinău, iar dacă nu va reuşi, din primul an, să facă un festival de dimensiuni mari «Constantin Stere», îl vom face noi aici, dar după aceea, vrând-nevrând, ne vom duce noi acolo să îl continuăm", a încheiat Mircea Cosma.

Add comment


Security code
Refresh