Teatru Film
Written by Iuliana Radu Monday, 01 April 2013 20:01
Și eu am o poză cu Nichita
Supraexpusă la curent
când ușa scârțâia pentru mine ca să intru
și lui i se deschideau larg porțile ca să iasă
Zâmbește
Se miră
Dar nu judecă
Asta a fost una din condiții
când i-au permis să privească
prin vitrină
buzele mișcându-se în van
gesturile disperate
privirile niciodată intersectate cu dioptrul
fabrica în ruină
Din când în când lipește palma pe sticlă
ca să-și răcorească astrul
autor, Călin Derzelea
Written by admins Tuesday, 09 April 2013 10:10
Ploieştenii pot vizita, în aceste zile, două expoziţii de excepţie, aflate pe simezele Galeriei de Artă din municipiu. Pe de o parte, lucrările pictoriţei Camelia Profirescu emit privitorului entuziasm, de cealaltă parte, tablourile artistei Ofelia Huţul, din Iaşi, înseamnă la introspecţie.
Written by Mărchidanu Marian Tuesday, 07 May 2013 18:38
Written by admins Wednesday, 15 August 2012 10:13
De Nicu Boaru
Încep cuviincios, cu un simt al priorităţilor şi al adecvărilor care (parcă, însă, totuşi) ne lipseşte şi, să nu mă menajez, îmi cam lipseşte. Şi mie, ăsta, profesoralul, didacticul. Deci: La mulţi ani pentru sărbătoriţii acestei uriaşe Zile, când a fost prăznuită „Măicuţa Stăpânului”, cum frumos se spune în încântare, în doxologie „Întru mulţi ani, Stăpâne!”. Să învăţăm şi noi care sunt stăpânii adevăraţi ai lumii acesteia. Nu e târziu niciodată, nici chiar în ceasul penultim să nu avem idoli de carton, „stăpâni” pigmei - în fond, nişte satrapi ştirbi, nişte „năcealnici”, cum spuneau ruşii, obtuzi şi constipaţi. Iar creaţiei negricioase, austere şi ispititoare care este stăpânitorul întunericului, ar fi mai bine să nu-i alocăm investiţii de interes mijlocit.
Asta ca să vorbesc ocolitor, metaforic. Fiindcă, cramponându-te de toate „object-urile” şi gadgeturile lumii asteia, în cădere şi opacă, nu face altceva decât să te trădezi, să cobori, să te maculezi, să te sărăceşti.
Repet urarea şi o generalizez: să fim sănătoşi şi veseli, vorba lui Caragiale. Să trăim într-o prosperitate... controlată, vecină cu austeritatea, neîmbuibarea, care-ţi dă linişte interioară, echilibru, perspectivă, limpezime, simţ al întâietăţilor. Nu poţi să dănţuieşti, să vegetezi, să măsori coada pisicii şi să-ţi ignori anvergura năsucului; sa cauţi numai şi numai „mamonei”, adică nişte gălbiori, nişte ochişori ai personajului care îşi revendica şi el - şi pe bună dreptate! – o mare parte a bipedelor interesate de ceea ce Eminescu numea „nervum rerum gerendarum”. Aşa numea banii - nervul lucrurilor - poetul care spunea undeva că „bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună”.
Written by Iuliana Radu Sunday, 10 March 2013 14:17
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse privind educaţia , suportul psihopedagogic oferit în şcoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen.
More Articles...
- Siminică, „maşina de râs unsă cu lacrimi”
- VIZITĂ LA MUZEU ÎN LUNA LUI MARTE Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" este amenajat în casa în care poetul a locuit până la plecarea
- ION CARAMITRU: Teatrul poartă în fiinţa lui mesajul veşniciei
- PIONIERAT / Sibiu: primul spital, prima farmacie şi prima grădină zoologică din România
Page 12 of 277