Oameni printre noi

Pe numele real Simion Avram, a văzut lumina zilei, predestinat, într-o cuşcă a leilor, transformată în vagon de circ. Bunicul său era instrumentist în Orchestra Circului „Bercuini" pe când tatăl său cânta la trombon şi realiza pasaje comice. Mama sa era „amazoană" şi, în „timpul liber", vindea la casa de bilete.

Curajos şi plin de glume, la numai 5 ani, preia tradiţia familiei şi se pregăteşte să intre în manej. Azi, povestea lui o ştiu foştii parteneri de arenă şi chiar copiii bătrânilor artişti.

La 7 ani, primul număr de contorsionism

Când Siminică începe să povestească, intri de-a dreptul în lumea circului. Viaţa lui e ţesută în povestea trudei, curajului, comicului. Nu lipsesc lacrimile dar şi sărăcia! „Părinţii mei lucrau tot la circ, dar nu erau artişti mari. Erau săraci şi aveau doi copii. Locuiau într-o fostă cuşcă a leilor, când animalele acelea au murit. Acolo m-am născut eu, într-o fostă cuşcă de lei", spune artistul, conştient că din acel vagon de circ nu a evadat niciodată. E „mândria lui, legătura indestructibilă cu lumea fascinantă a circului.
„În fiecare zi scria câte un ziar despre noi. La un moment dat nu mai aveau ce să scrie şi au scris atât „Siminică e Siminică"".

Copilul manejului

De mic, începe să se antreneze executând alături de sora sa, Elena, numere de acrobaţie. Din ce în ce mai uluitoare. Îşi încropea recuzita din ce găsea: pentru un dublu trapez- frânghia pentru rufe a mamei şi un ţăruş de fier găsit. Totuşi, în scurt timp, el şi sora sa au reuşit să execute în arenă, fără lonja de siguranţă, numere de neuitat de dublu trapez, excentric acrobat sau un număr aerian în dantură cu elemente de înaltă clasă foarte periculoase.
Viaţa artistului era însă foarte grea- o suită de încercări, succese, tristeţi şi... aplauze. Trăia pe unde apuca, în case, în barăci demontabile sau în vagon. Uneori, dormea sub tribună, în circ unde se trezea năpădit de cojile de seminţe aruncate de spectatori.
Succesul era, însă invers proporţional cu sărăcia! Numerele de acrobaţie îi făcea pe cei doi vedete în circuri celebre „Bernea", „Antonio", „Palladium", „Franzini" sau „Krateyl".

Tragedia

În 1953 participă împreună cu sora sa Elena la Festivalul Mondial al Tinereţii din Bucureşti cu numere ce te lăsau cu gura căscată.
După ce Elena se căsătoreşte cu vestitul acrobat Sandi Bernea, Siminică se retrage lăsându-i pe cei doi să execute împreună numerele de acrobaţie. Ea sfârşeşte tragic, la numai 19 ani, în timpul unui spectacol, la Râmnicu Vâlcea. Trapezul la care-şi executa numărul se rupe, iar Elena, însărcinată în 3 luni, cade de la 15 metri înălţime. Cei 3 000 de spectatori amuţesc.
După înmormântare, în acelaşi loc, maestrul Siminică preia numărul de acrobaţie încercând să şteargă măcar lacrimile publicului.
În 1954 devine angajat al Circului de Stat din Bucureşti.
În 1957 demisionează în urma unor divergenţe politice cu conducerea de atunci a Circului şi ajunge să descarce vagoane cu scânduri în Gara Obor pentru 20 de lei pentru un vagon descărcat.
Într-un târziu, revine în Circul de Stat ca. recuziter. Când ducea materialele în arenă lumea râdea, crezând că-l aplaudă în noul său rol. Înfuriat, regizorul tehnic i-a interzis, un timp, accesul în manej, obligându-l să stea în forhang şi să aranjeze recuzita. După ce acrobatul Franţi Petrescu se îmbolnăveşte, Siminică îl înlocuieşte: succesul e imens.

Riscurile meseriei

Artistul a suferit de-a lungul carierei sale nu mai puţin de 8 fracturi de mâini şi picioare. Unul din cele mai grave accidente l-a avut în timpul unui spectacol la Turnu Măgurele când s-a rupt o frânghie la trapez: a căzut de la 12 metri înălţime. Dar asta nu l-a oprit!

Bun la toate

Siminică a executat mai toate meseriile artei circului: zburător, trapezist, looping în doi, echilibristică la mare înălţime, echilibristică cu bara de bambus în dantură, echilibrist la sol, excentric acrobat, clown etc.
Având ca model şcoala rusă de circ în 1956, pe când se afla într-un turneu în Bulgaria, devine clown înlocuind un coleg care se îmbolnăvise. De la bun început a abordat genul comic modern, fără machiaj, doar cu câteva elemente de costum şi recuzită, parodiind diferite numere de circ.

„Cadoul" de la Gheorghiu-Dej

Pentru Siminică, anii au transformat comedia în dramă.
„Comediile mele nu au constat niciodată în trăncăneală. Eu am fost un artist complet, am fost şi acrobat şi fachir, am fost primul din ţară care a făcut spectacol cu focul. La circ, trebuie să fii perfect, altfel n-ai nicio şansă", povesteşte Siminică, iar afişele de la reprezentaţiile lui şi sutele de articole din gazetele de ieri şi de azi, păstrate cu sfinţenie, pot oricând să confirme.
Pe Siminică îl cunoştea toată lumea, iar el şi-ar fi dat oricând viaţa pentru încă un spectacol. Dragostea inconştientă pentru momentele sale de glorie l-a ţinut mereu cap de afiş, stârnind admiraţia publicului şi înduplecându-i chiar pe coloşii comunişti ai României „muncitoreşti" să îşi îndrepte atenţia către arta circului.

Iată povestea: „În anul 1953 era Festivalul Mondial al Tineretului, iar eu am fost cu circul Krateyl, care se afla unde este acum Teatrul Naţional Bucureşti. Eu aveam doar 17 ani. Înainte de a începe spectacolul, venea ministrul Culturii şi ne spunea să nu vorbim cu străinii, să ne facem numerele cu grijă, să nu dezamăgim Partidul. Sătui de discursurile astea, noi am început să strigăm că vrem circ de stat, că auzisem şi noi ce frumos e la ruşi. Au cedat imediat şi ne-au făcut circ de stat şi chiar Gheorghe Gheorghiu-Dej ne-a donat 200.000 de lei atunci. Din banii lui!".
Gloria lui Siminică nu a reuşit să învingă consumismul capitalismlui sălbatic de la începutul anilor '90. Aşa că artistul a coborât definitiv de pe scenă, deşi el spune că nu a părăsit-o niciodată.
„Inima mea şi acum mai vrea în arenă. Sufletul meu a rămas acolo. Atunci când te opreşti, când renunţi, înseamnă că nu mai trăieşti.", spune acum Siminică, un pensionar simpatic din Bucureşti.
În 1987 Siminică se pensionează revenind în arena circului un an mai târziu şi continuând să lucreze, cât s-a mai putut, atât în ţară cât şi în turnee în străinătate până în 1995.

Iată ce comenta ziaristul Cornel Nistorescu la retragerea maestrului:
„Cu timpul, Siminică a devenit cel mai mare comic al României, un artist adevărat, care nu s-a menajat o clipă, imaginându-şi mereu figuri imposibile şi scene care să zguduie lumea de râs, visând să zboare pe deasupra sălii ca să poată face copiilor tot felul de semne. N-a iubit niciodată scamatoria şi dresura. N-a intrat în scena cu prea multă recuzită. Doar el şi publicul, zguduit de cascade de râs. Şi, dintr-o dată, Dumnezeul circului, cel care a transformat lacrima în zâmbet şi imposibilul în posibil, a făcut o reverenţă şi s-a retras fără să spună că este ultimul său spectacol, ultima sa reprezentaţie în arenă."
„Viaţa de după cortină e dureroasă", spune Simion Avram (acum, la 77 de ani) şi pune punct. După aplauzele care încă şi-au păstrat ecoul, după zâmbetele furate din toate colţurile lumii şi după tribunele aglomerate cu spectatori, artistul a rămas singur într-un spectacol adevărat, fără regie şi fără reflectoare. Într-o linişte străină, prea departe de agitaţia din cupola circului, se desfăşoară nefiresc viaţa fără farduri a clovnului Siminică . „Eu sunt eu; am tot şlefuit personajul până am ajuns să mă descopăr pe mine!"

Turnee

Germania
URSS
Cehoslovacia
Albania
Bulgaria
Emiratele Arabe Unite
Liban
Egipt
Polonia
Ungaria
Jugoslavia
Grecia
Iordania
Festivalul de Circ de la Monte Carlo
Premii
Premiul Special pentru Spectacol de Circ - Galele „Uniter" (2002)
Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate oferit de Circul de Stat Bucureşti (2002).