Wednesday, February 19, 2020
   
Text Size

VIZITĂ LA MUZEU ÎN LUNA LUI MARTE Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" este amenajat în casa în care poetul a locuit până la plecarea

Cu traista-n băţ


IMG204Sunt un om viu./ Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin./
Abia am timp să mă mir că exist,/ dar mă bucur totdeauna că sunt.

Muzeul Memorial "Nichita Stănescu" este amenajat în casa în care poetul a locuit până la plecarea în Bucureşti, la facultate. Strada pe care se află casa, în zona numită "Piaţa sârbească", poartă numele poetului. Muzeul a fost inaugurat în decembrie 2002, în 1998 casa fiind cumpărată de Ministerul Culturii şi trecută în administrarea Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

În această lună se împlinesc 80 de ani de la naşterea lui Nichita Stănescu şi, la finele anului, 30 de ani de la moartea sa prematură. Îl mai citim astăzi cu pasiune ca acum trei decenii când s-a dus spre zarea “necuvintelor”? Cu siguranță că, alături de Eminescu, poetul este idolatrizat, dar sunt diferințe de percepție. Dacă în jurul biografiei lui Eminescu s-a format un mit susținut de T.  Maiorescu, G. Călinescu, Perpesiciuss etc, în jurul lui Nichita Stănescu, cei care au perpetuat memoria poetului au fost prietenii, cunoscuţii și admiratorii. Uneori poetul pare mistifiat într-o creatură evanescentă, venită să transforme lumea cuvintelor.
Elevii clasei a IX-a D, din cadrul Colegiului Tehnic “Toma N. Socolescu”, au vrut să și-l apropie pe Nichita Stănescu înainte de festivități și flori, deoarece această luna este prin excelență a sa. (“Prin cerul ferestrei, oval, / norii curgeau în luna lui Marte.”) Ei au luat parte la o prezentare susținută de Ioana Rosu și Dragomir Marian în cadrul muzeului despre viața și eternitatea poetului. Astfel au putut afla că Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. El a fost considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion un poet de o lingvistici și poetici. Lecția acestei vizite este că oricând se poate deschide ușa muzelui, nu doar la evenimente, mai ales că poetul este încă citit și face parte din actualitate.

Marian DRAGOMIR

Add comment


Security code
Refresh