Tuesday, April 07, 2020
   
Text Size

Viaţa ca o artă

Regăsirea de sine

Viaţa ca o artă


302501 138486736258849 799508663 nFiecare ar vrea să nu mai fie dependent de relaţiile interpersonale nereuşite, de imaginea mustrătoare a eşecurilor, de neînţelegerea evenimentelor care devine obsesie, de viaţa cu chip de sperietoare. În astfel de clipe, ne întrebăm ce ar putea să ne aducă sentimentul confortabil al împăcării cu propria imagine, ce ar putea să ne spele sufletul de nemulţumire şi mai ales de autoevaluare critică dureroasă.

Sentimentele negative seamănă cu buruienele care au rădăcini adânci, ridicându-şi tulpina peste speranţe, umbrind judecata şi făcând să pălească încrederea în sine. Interpunându-se între noi şi atitudinile noastre de zi cu zi, devin obsesii, nelinişti difuze, acoperind astfel cu pesimism orice năzuinţă.

Orice stres funcţionează după această imagine simbol, recunoscută de psihologi ca o schemă de manifestare distructivă. Propunerile acestora de redresare se referă mai ales la mobilizarea voinţei. Astfel, va trebui să facem un efort pentru a smulge această schemă funcţională negativă din trăirile noastre interioare, lăsând loc în psihic pentru dezvoltarea pozitivă a gândirii şi a estimării lumii. Acţiunile care determină asemenea auto-redresare sunt acelea de raportare la valori stimulative diverse, cu ecou de personalitate.

Orice acţiune care determină o rupere de obsesii şi gânduri este binevenită. O reţetă nu se poate da, dar fiecare ştie ce anume reprezintă pentru el frumosul, stârnind spontan bucuria de a trăi. Pentru unii ar fi o plimbare, pentru alţii un concert sau întâlnirea cu paginile unei cărţi deosebite, meditaţia sau contemplarea unei colecţii particulare. După participarea la slujbele religioase, putem spune că arta are cel mai puternic efect curativ. La fel şi ocupaţiile încadrate ca hobby. Trebuie apelat la ceva care are o rezonanţă puternică, pentru că după o perioadă de timp, prin participarea la aceste evenimente, la nivel psihic, se rupe legătura cu starea de nemulţumire. Acest timp, petrecut altfel, va acţiona ca o forţă ce va scoate din rădăcini buruiana obsesiilor distructive, activată mai ales dintr-o autoapreciere negativă.

 autor, Camelia Radu

 

Între informaţie şi cultură

Viaţa ca o artă


397278 330492203628944 769820979 nCapacitatea de informare a societăţii creşte pe zi ce trece, accesul la Internet şi alte mijloace informaţionale fiind o oportunitate de care se folosesc atât cei ce lucrează în diferite domenii de activitate, cât şi elevii de toate vârstele. Pornind de la această realitate, conceptul de persoană educată a căpătat valenţe noi, cuprinzându-l şi pe acela de persoană informată. De aici, există mai nou tendinţa de a considera că informarea înseamnă cultură, că este suficient să înmagazinezi o sumă de informaţii corecte din domeniul artistic pentru a te considera implicit un om cult. Informaţia stă la baza formării, dar este cale lungă de aici până la aprecierea conform căreia deţinerea de informaţie înseamnă înţelegere. Între una şi alta există un stadiu ce presupune efort asumat şi pasiune.

De la enciclopedie la interpretare, drumul se parcurge altfel. Mai aproape de gestul artistic şi cultural sunt pasiunea, contemplaţia, emoţiile trăite nemijlocit, plăcerea şi bucuria participării la evenimentul cultural, atitudini ce determină şi informarea, dar pe căi mai profunde, mai apropiate artelor. Putem şti totul şi să nu pricepem nimic, putem avea mintea plină de date şi definiţii, dar în faţa unui tablou să rămânem neclintiţi. Una din piedici o reprezintă gustul personal, care devine de cele mai multe ori un şablon selectiv inexact şi mai ales nedrept faţă de creaţia artistică.

Ceea ce nu înţelegem de prima dată, nu este „o aiureală” şi nici nu trebuie să rămână în afara preocupărilor. Mai aproape de adevăr ar fi atitudinea de curiozitate prin care se întreabă: „Oare ce ştie şi pricepe acesta, iar eu nu pot vedea?” Astfel, lăsăm o poartă deschisă pentru asimilarea necunoscutului ca bucurie şi nu ca spaimă a neştiinţei.

 

 autor, Camelia Radu

   

Importanța gestului de a deschide și închide ușa

Viaţa ca o artă

533873 521101134566999 2141285885 n"V-ați gândit la importanța gestului de a deschide și închide
ușile? Știți când să deschideți și când să închideți o
ușă? Desigur, o știți foarte bine în viața obișnuită: o
faceți întreaga zi pentru a intra și a ieși, sau primindu-vă
și conducându-vă invitații. Dar eu vă vorbesc despre ușile
ce le avem în noi. Pe ele trebuie să învățăm să le
deschidem sau să le închidem: să le deschidem când dorim să
atingem regiunile celeste sau să permitem îngerilor să
pătrundă în noi, și să le închidem pentru a nu permite
pătrunderea spiritelor întunecate, ocrotindu-ne bogățiile
spirituale.
Ușile există în noi sub tot felul de forme. În corpul nostru
fizic posedăm deja douăsprezece: cei doi ochi, cele două
urechi, cele două nări, gura, cei doi sâni, buricul, și mai
jos încă două alte uși. Aceste uși ne pun în legătură cu
lumea fizică înconjurătoare; dar ceea ce nu se cunoaște, este
că ele posedă deopotrivă funcția de a ne pune în legătură
cu lumea psihică și lumea spirituală. Iată deci un domeniu
vast de studiu: când și cum să deschidem sau să închidem
aceste uși..."

Omraam Mikhaël Aivanhov

   

Reprezentări ale celebrării

Viaţa ca o artă

4453De sărbători, există obiceiul de a oferi un gând frumos, scris pe o felicitare, obiceiul de a ura cele bune pentru ca armonia şi pacea să coboare în sufletele noastre. Alegerea imaginii care personalizează gestul nostru conturează preţuirea pe care o dăm celor din jur, vorbind în aceeaşi măsură despre stilul nostru personal. Reciprocitatea face ca sentimentele să fie statornice în timp, astfel că un gest mic, uneori devenit formalitate, poate fi o punte în relaţiile noastre sociale sau în cele cu rezonanţe mult mai profunde.

Dincolo de momentele de sacralizare a intrării în ciclurile anuale ale vieţii, de participare prin cult sau prin obiceiul folcloric, omul simte nevoia manifestării bucuriei. Înveşmântării evenimentelor în haina subţire şi diafană a spiritului îi corespunde manifestarea creativităţii, în diferite ipostaze. De la cântec la dans, de la cuvântul rostit la cel scris, de la gest la reprezentarea grafică, fiinţa umană umple sensurile şi ritualurile cu povestea sufletului său, cu visele şi cu emoţiile sale. Darul este forma sub care ne apropiem de alţii, luându-i de mâna nevăzută a simţirii lor, aceea care răspunde cel mai corect şi mai sincer dorinţei de colaborare, dincolo de toate minciunile zilnice.

O felicitare poate fi o deschidere către zone ale frumosului, aşa cum participarea la un spectacol de artă autentică înnoblilează.

Dincolo de activităţile de fiecare zi, artiştii plastici simt nevoia să vorbească în stil propriu despre astfel de clipe, aducând alternative de calitate producţiilor de serie, dându-ne posibilitatea să personalizăm gestul de a felicita pe cineva prin intermediul unicatului. O felicitare unicat este o formă de respect faţă de cel ce o primeşte, un gest de preţuire care are şansa, prin alegere, să se manifeste. Trecând pe la Galeriile de Artă, privind migălitele imagini, am avut bucuria să descopăr o diversitate de stiluri, aceeaşi ca şi în viaţa de fiecare zi, imagini ale celebrării ce se adresează oricărei tipologii. Umor implicit sau suave descoperiri ale naturii, duioase meditaţii creştine sau compoziţii simbolice, toate puse pe hârtie cu har.

Printre felicitările care pot foarte bine sta într-o ramă, evenimentele omeneşti sunt primele, creând sentimentul de caleidoscop în mişcare, de care nu te poţi desprinde, fascinat de inventivitate şi puterea de a transmite sentimente autentice. Imaginea sufletului ne aşteaptă cuminte în galantar, aşteptând să îşi găsească destinatarul.

autor, Camelia Radu

 

 

   

Piedici în exprimare

Viaţa ca o artă



308833 521366507873795 1443499504 nPrea marea delicateţe sau pur şi simplu laşitatea devin cu siguranţă piedici în exprimarea părerilor sau a deciziilor luate la un moment dat. Dacă pe de o parte putem provoca multă durere printr-un astfel de comportament confuz, este tot atât de adevărat că nici viaţa noastră nu va deveni prea uşoară, în raporturile cu ceilalţi. A asculta şi a accepta că alţii sunt diferiţi este un aspect educabil, care ne poate facilita comunicarea, dar şi succesul personal în diferite domenii de activitate.

De multe ori suntem deranjaţi de modalităţile de exprimare ale cuiva fără să mai fim atenţi la mesaj, singurul de fapt care ar trebui să conteze. Zicerea românească „vorba dulce mult aduce” pune accent pe faptul că oamenii sunt prea puţin atenţi la cele spuse de interlocutor, dacă acesta nu va şti să îşi îmbrace ideile într-o formă plăcută. Este doar o constatare, dar şi un sfat, de care este bine să ţinem seama, mai ales în societate, unde oamenii sunt prea puţin dispuşi la toleranţă.

Cei care au reuşit să treacă peste această barieră de comunicare, fiind atenţi la mesaj şi mai puţin la formă, vor căpăta o experienţă de viaţă mult mai mare ca a altora, fiind totodată scutiţi de multe suferinţe.

autor, Camelia Radu

   

Page 10 of 29