Friday, June 06, 2025
   
Text Size

O poezie pe zi

Nimfe

O poezie pe zi

 

stanciPoetul a murit, vă spun de la început,
se lipise de paginile unui amurg.
Fără pulsaţiile recalcitrante, lumea s-a risipit,
năucă.

Topite între migdali, răsar şi azi nimfe de nisip

numai cântecul a rămas
înghiţind portocala pe care ne plimbăm
împărţind-o în meridiane.

Focul a şters orice urmă de patimă,
cenuşa a fost luată de vânturi, a hrănit zări,
adâncuri de oceane, rădăcini de copaci,
guri de canalizare, oraşe uitate, ciuperci, insecte,
lanuri ameţitoare.

Ce de veri au trecut...
Uituci, peste pietre şi vise râdeam
soarele ţese sub iluzii răcoare de mort.

Ar trebui să luăm mărturie
mătasea şofran pe care şi-a uitat lacrimile
când striga după nimfe şi le înconjura picioarele
târându-se nebun,
tremurând,
agăţat de vălul subţire pe care l-a rupt
uitându-l pe mal.

Luaţi-mă cu voi, striga, luaţi-mă
din lumea care mă strânge
şi-mi frânge oasele mai lungi decat mine
luaţi-mă dintre morţii împodobiţi cu vorbe
vântul îi clatină
şi într-o zi mă vor lovi fără vină,
beţi de realitate.
Vreau un cer în care să am loc să strig,

lacrimile să nu mă îngroape sub muntele de sare,
vreau un pământ nou,
mâine voi fi turn,
voi atinge luna cu fruntea,
luaţi-mă cu voi...

Vom cerne azi nisipul cunoscut
vom arunca departe gustul
în sita grea
va rămâne atât de puţin,
nici cât ar încăpea într-o linguriţă de vânt.

 

Autor, Camelia Radu,

din volumul TANGERINE TANGO, ED. SINGUR

grafica apartine autoarei

 

 

graţierea unui sunet

O poezie pe zi


descifrez iar şi iar
mesaje lăsate dincolo de şoapte dincolo de sunete
o ceaţă ţesută din umbra lucrurilor viitoare
mă ademeneşte şi alerg de dimineaţa
şi până noaptea târziu pe buza prăpastiei
îmi spun uneori auzindu-mi ecoul
sacadat în urma mea poate este ultima răsuflare
revine şoapta aceea prelungă ca un suspin

(o coadă de cometă în urma mea de la naştere)
întotdeauna are alt înţeles
străfulgeră durerea interiorul un abis
în care adorm o rană deschisă
prin care crivăţul mă strigă pe nume
mă biciuieşte în somn

în curând ultimul suspin se va îmbrăca într-un trup
mai alb decât visul crengilor însângerate de ger
semnul că îndurarea va contempla din cer prima zăpadă

liniştea se va înmuia ca o lacrimă
şi se va prelinge pe faţa arsă de febră a nopţii

Autor, Ioan Barb

   

Necunoscuta chemare a iubirii

O poezie pe zi

Melancolie


Ce melancolic este asfinţitul,
Pierdut, cu norii pe cap;
El ştie că-n blânda strălucire
A razei palide de lumină
Ascunde zbuciumul întunericului,
Fără aripi, fără vis,
Doar un lung şir de întrebări
Fără răspuns...

Deliruri

Sensul veţii
Infiltrat pe marginea cuvântului,
un delir concubin,
cuibărit în süßet şi gând,
tot mai aproape de delirul mistic,
se împiedică de neplăcerile
epistemologice,
golindu­se de prejudecăţi
şi scotocind printre reziduri
de cuvinte, a găsit fericirea
unei raze matinale...

Amintiri

Covor de amintiri...
ce drag îmi e,
ce nostalgii,
doar eu
mă însoţesc prin ele;
împotmolit
e pasul
sau e greoi
de doruri,
nu­mi vine
vreun descântec;
Şi firul de mătănii
s­a rupt...


autor, Elisabeta Gîlcescu, “Necunoscuta chemare a iubirii”,

Editura Măiastra, 2012, Târgu­ Jiu)

 

   

sub semnul crizei

O poezie pe zi

 

parcă-i prea cald

să nu ne dezbrăcăm de piele

să stăm așa

cu sufletele goale puș

întinse la lumină

și să ne doară-n întuneric

de criza globală

până când

unuia dintre noi

i se va face chipurile- frig

și va stinge becul

cu pretextul că

s-a scumpit curentul

 

autor, George Gâtlan

 

 

   

UMBRE

O poezie pe zi

 

Umbre cu guler apretat

Cu parfum înprumutat

V-am luat din sertarul

Pământului

Acolo este apusul

Mi-am uitat fericirea

Mi-am uitat jurnalul iubirii

 

autor, Gabriel Vicenţiu Mălăiescu

 

   

Page 22 of 40