O poezie pe zi

Poetul a murit, vă spun de la început,
se lipise de paginile unui amurg.
Fără pulsaţiile recalcitrante, lumea s-a risipit,
năucă.

Topite între migdali, răsar şi azi nimfe de nisip

numai cântecul a rămas
înghiţind portocala pe care ne plimbăm
împărţind-o în meridiane.

Focul a şters orice urmă de patimă,
cenuşa a fost luată de vânturi, a hrănit zări,
adâncuri de oceane, rădăcini de copaci,
guri de canalizare, oraşe uitate, ciuperci, insecte,
lanuri ameţitoare.

Ce de veri au trecut...
Uituci, peste pietre şi vise râdeam
soarele ţese sub iluzii răcoare de mort.

Ar trebui să luăm mărturie
mătasea şofran pe care şi-a uitat lacrimile
când striga după nimfe şi le înconjura picioarele
târându-se nebun,
tremurând,
agăţat de vălul subţire pe care l-a rupt
uitându-l pe mal.

Luaţi-mă cu voi, striga, luaţi-mă
din lumea care mă strânge
şi-mi frânge oasele mai lungi decat mine
luaţi-mă dintre morţii împodobiţi cu vorbe
vântul îi clatină
şi într-o zi mă vor lovi fără vină,
beţi de realitate.
Vreau un cer în care să am loc să strig,

lacrimile să nu mă îngroape sub muntele de sare,
vreau un pământ nou,
mâine voi fi turn,
voi atinge luna cu fruntea,
luaţi-mă cu voi...

Vom cerne azi nisipul cunoscut
vom arunca departe gustul
în sita grea
va rămâne atât de puţin,
nici cât ar încăpea într-o linguriţă de vânt.

Autor, Camelia Radu,

din volumul TANGERINE TANGO, ED. SINGUR

grafica apartine autoarei