Friday, June 06, 2025
   
Text Size

O poezie pe zi

Călătorie

O poezie pe zi

 

Woman-ReadingAud cum mă strigă viitorul;

urlă chemarea prin gurile celor ce nu mă știu încă,

dar mă inchipuie venind călare pe un cal de negru în spume.

Am poposit prea mult în spațiul acesta,

tot nu mi-a învățat numele.

Se va usca laolaltă cu toate fotografiile, muzicile și luminile colorate,

laolaltă cu oamenii care caută mila oglinzilor.

Doar ce voi întoarce privirea spre stele,

se vor surpa orașele amintirilor

și va mirosi a scrum scurmat de vântul peren.

În vârful muntelui strălucește obârșia,

îndreptând cărările toate către sine,

încât se va spune că toate drumurile duc la implacabilul punct.

 

autor, Călin Derzelea

 

 

 

 

11.

O poezie pe zi

te-am căutat, Prinţesă, prin munţi
- păşuni alpine spălau de întuneric
pădurea şi de ceaţă torentele

sub care ghiceam trecând rusalce...

visam să te îmbrac în fluturi 
şi chiar în drum fântâne
cu limpezi ape aromind în ciuturi
mă îmbiau să le scrutez adâncul...

sunt globul de cristal prin care 
lumina tocmai a trecut
şi ne-a golit pe fiecare
de-orice dorinţă de-nceput…

sunt ciobul care steaua-nchide, 
până ce-o naşte universul,
şi din dorinţele lichide
voi distila în faţa ta reversul…

 

autor, Florin Dochia

   

răsăritul unei păsări *poem*

O poezie pe zi

moartea este doar un ogor 
din când în când semănăm câte-un trup
pentru lumea de dincolo unde viaţa va încolţi

îl îngropam pe tata
groparul făcea ultimele retuşuri 
cu lopata în pământul cald

mormântul seamănă cu o pasăre neagră
lutul dimprejur avea forma
aripilor pregătite de zbor
îmi spuneam îi vor îmbrăca trupul
în întunericul din care a fost luat cândva
dar sufletul îi va răsări într-o altă lume
un cer nou pe care Dumnezeu a marcat
locul de unde izvorăşte fiecare pasăre

furtuna flutura deja steagul în vârful copacilor
viaţa ni se ascundea încă în plămâni
trăiam

cineva a spus să plecăm
în curând vom fi şi noi bătrâni
ne vor spăla numele într-o umbră

 

autor, Ioan Barb

 

 

   

Motto carte

O poezie pe zi

Ia-ţi sufletul la plimbare prin lume

învaţă-l

să se descopere!

autor, Camelia Radu

   

Fericire fără răspuns

O poezie pe zi

 Mi-a smuls o ramura din mine

Cuvântul topit ce-a curs din vânt

Un vânt rămas pe tejgheaua de vise

Pe buze-mi curg stele

Ochiul meu doarme în scoarţa de copac

Mâinile-mi sunt împletite cu roze

Roza de apa le hrănesc

Seminţe de lacrimă am presărat

Pe trupul timpului

În cristal apar ca un flutur ce râde

De moarte lentă în umbră

Semaforul mă ajută să trec podul de flori

Am putrezit atâta timp fără să râd

Călătorind cu moartea-n față

M-am pierdut în ierbarul de vise

Ce coboară pe pământ

În cuvinte de înger

 autor, Daniela Sperlea

 

   

Page 28 of 40