Teatru Film

Literatură

Cu prilejul bicentenarului lui Charles Dickens, Editura Nemira publică „Drood”, un roman de suspans (scris în 1870, dar neterminat), în care celebrul autor devine personaj. Este o poveste misterioasă ce începe cu accidentul de tren din 1865, în care scriitorul s-ar fi aflat împreună cu iubita lui secretă.

Povestea, închipuită de această dat de Dan Simmons, începe în 1865, cu cinci ani înainte de moartea lui Charles Dickens, cinci ani în care viaţa lui se va schimba cu totul, lumea va avea alte culori, iar Londra îşi va deschide în faţa lui misterele întunecate. Dan Simmons, unul dintre cei mai iubiţi scriitori din zona literaturii horror, SF şi fantasy, publică, în 2009, un roman care-l are drept personaj pe Dickens, căruia-i construieşte o biografie fascinantă, povestită de Wilkie Collins. Collins, unul dintre prietenii şi colaboratorii scriitorului, este el însuşi aspirant la gloria literară, iar cuvintele lui autoironice, cu care se deschide romanul, trădează între cei doi o relaţie de genul Mozart - Salieri: „Pariul meu cu voi, dragi cititori, ar fi că nu aţi citit şi nu aţi auzit de vreuna dintre cărţile sau piesele mele de teatru. (...) Dar aş pune la bătaie averea de care dispun (...) pe faptul că vă amintiţi numele şi cărţile, şi piesele, şi personajele inventate de prietenul şi fostul meu colaborator, un anume Charles Dickens”.

Viaţa ca o artă

Astăzi mă gândesc la frumuseţe, deoarece, pe toate căile şi toate modurile, pare a fi etichetată atât de bizar, deşi existenţa ei în lume presupune şi efort, şi mister. Fie că este vorba de natură, de cultura umană sau de atitudine, frumuseţea cuprinde migală, răbdare şi mister. O petală de floare pare a găsi proporţia ideală între formă şi culoare, postură, ritm, îmbinări de sugestii şi eficienţă. La fel şi un vers bine scris, o pagină de proză, un cântec sau un peisaj. parcă s-au adunat mii de ingineri, de arhiotecti li designeri, de artişti, pentru a o crea. Dar totul râmâne ascuns, tainic, noi nu vedem decât rezultatul care doar se arata , sfios. 

Cu toate acestea, azi, frumuseţii i se spune adesea banalitate, dulcegărie, aspect neimportant. Dintre milioanele de reprezentări avem tendinţa să alegem straniul, bizarul, durerosul, tăişul, agresivitatea, deşi, niciunul din aceste aspecte nu presupun muncă, răbdare, bun simţ sau profunzime. Este adevărat că la celalat pol, a fi de o facilă frumuseţe ar însemna mai degrabă o foame de reputaţie răsplîtită promt, dar efemer. 

Frumuseţea care uimeşte are în ea o simplitate dezarmantă, fiind totuşi rodul unei selectari atente, avizate, experimentate sau cel puţin o sinceritate totală, prea puţin exersată azi, într-o lume a strategiilor de tot felul. Totuşi, nu pot să nu observ efectul spontan, total şi vindecător al frumuseţii în viaţa noastră. Fie că este vorba de prezenţa unui om frumos, fie că ar fi vorba despre o floare, un peisaj sau o opera de arta, ceea ce incorporează frumuseţe inspiră, motivează, energizează, pune aripi sufletului obosit. 

Medicul fără arginţi este frumuseţea, iar pentru a o descoperi pe cea autentică este suficient să ne ascultăm reacţiile emoţionale prompte ce succed apariţia frumuseţii.

Rădăcini

În această săptămână, la doi paşi de Ploieşti, a fost scos la iveală un mormânt ce datează din Epoca Bronzului, a cărui vârstă a fost estimată de arheologi depăşind cinci milenii. Descoperirea este rezultatul unor săpături pentru o descărcare de sarcină arheologică a terenului din zonă, unde se va construi un show-room auto.

După aproximativ două săptămâni de săpături, echipa de specialişti condusă de Alin Frânculeasa, de la Muzeul de Istorie şi Arheologie Prahova, a scos la lumină mormântul şi rămăşitele pământeşti ale unui tânăr din Epoca Bronzului, izvoare vechi de aproape 5 000 de ani. Mormântul a fost descoperit în urma unor lucrări arheologice preventive, după cum afirmă cercetătorii. Legislaţia prevede necesitatea unei descărcări de sarcină arheologică în zona cu astfel de potenţial dacă pe acest perimetru urmează să fie ridicată o construcţie care va afecta descoperirea.

„Este vorba de un tumul - un mormânt singular, al unui tânăr. Deşi nu au fost descoperite în mormânt obiecte ritualice sau bijuterii, există indicii că acesta avea o anumită poziţie socială, mai ales dacă ne luăm după movila care indica prezenţa mormântului. În epocă, nu oricine avea onoarea de a i se construi un astfel de tumul, cu toate că ritualul de înmormântare era unul auster”, ne-a declarat cercetătorul Alin Frânculeasa. Şeful echipei de arheologi a mai precizat că, în mod cert, „nu se pune problema ca această mărturie milenară să indice existenţa, în zonă, a unei necropole. Mai sunt, de jur-împrejur, încă vreo cinci tumuli, la distanţe cam de 100 de metri unul de celălalt şi, mai la depărtare, şi alţii. Avem de a face cu morminte individuale, ale unei populaţii cu caracter nomad”, a mai subliniat cercetătorul.

O poezie pe zi

Dansand in placeri ,

 in simturi si simtiri

Devenim durere ,

 uitand sa privim spre stele...

ne sufoca angoasa

atunci abia , ne oprim

privindu-ne cu jale neuronii

striviti de mitologii

de profetii si viziuni atroce

Ne povestim iar despre Zei

ne pierdem in gandiri yang-yin

Cladim pe umerii copiilor

un viitor refuzat noua

Luand-o fara sa vrem de la capat ,

fara o Viata noua...

De ne-am vedea atomii,

de le-am simti aroma

de Cosmic si Etern,

Am intelege Visul,

Am schimba filmul

Am deveni Universul....

autor, Nicoleta Ştefan