Tuesday, February 18, 2025
   
Text Size

Dickens, omagiat de Editura Nemira

Literatură

Charles DickensCu prilejul bicentenarului lui Charles Dickens, Editura Nemira publică „Drood”, un roman de suspans (scris în 1870, dar neterminat), în care celebrul autor devine personaj. Este o poveste misterioasă ce începe cu accidentul de tren din 1865, în care scriitorul s-ar fi aflat împreună cu iubita lui secretă.

Povestea, închipuită de această dat de Dan Simmons, începe în 1865, cu cinci ani înainte de moartea lui Charles Dickens, cinci ani în care viaţa lui se va schimba cu totul, lumea va avea alte culori, iar Londra îşi va deschide în faţa lui misterele întunecate. Dan Simmons, unul dintre cei mai iubiţi scriitori din zona literaturii horror, SF şi fantasy, publică, în 2009, un roman care-l are drept personaj pe Dickens, căruia-i construieşte o biografie fascinantă, povestită de Wilkie Collins. Collins, unul dintre prietenii şi colaboratorii scriitorului, este el însuşi aspirant la gloria literară, iar cuvintele lui autoironice, cu care se deschide romanul, trădează între cei doi o relaţie de genul Mozart - Salieri: „Pariul meu cu voi, dragi cititori, ar fi că nu aţi citit şi nu aţi auzit de vreuna dintre cărţile sau piesele mele de teatru. (...) Dar aş pune la bătaie averea de care dispun (...) pe faptul că vă amintiţi numele şi cărţile, şi piesele, şi personajele inventate de prietenul şi fostul meu colaborator, un anume Charles Dickens”.

Dickens avea 53 de ani şi se afla pe data de 9 iunie 1865 într-un tren, împreună cu o iubită secretă. Locomotiva deraiază şi accidentul cumplit îi va schimba destinul cu totul. Dickens supravieţuieşte, dar viaţa lui, din acel moment, se va transforma într-un coşmar. Un personaj enigmatic îi va bântui din acel moment gândurile şi existenţa, purtându-l pe Dickens către locuri şi realităţi stranii.

Fascinat de Drood, mai degrabă o fantasmă care îi dă fiori, decât un om în carne şi oase, Dickens descoperă încet, încet că acesta este un criminal, o fiinţă demonică care cunoaşte străvechi secrete ale egiptenilor ce-i permit să se întrupeze iar şi iar şi să aibă acces la o formă de nemurire întunecată, greu de înţeles.

Dan Simmons, cunoscutul scriitor american, deţinător al premiilor Hugo Award, Bran Stoker Award, British Fantasy Award şi World Fantasy Award, imaginează ultimii ani din viaţa lui Dickens, care a murit înainte de a termina romanul „Misterul lui Edwin Drood”. În egală măsură thriller psihologic, roman de suspans, roman de aventură şi mostră de literatură intertextuală, cartea lui Dan Simmons, aşa cum recunosc criticii, este o reuşită în care se împletesc istoria şi ficţiunea. Misterele trecutului, trecutul cărţilor şi trecutul oamenilor se înfăţişează ca un tablou ce aşteaptă să fie desluşit. Dan Simmons, câştigător al multor premii importante pentru literatură SF, fantasy şi horror, este unul dintre cei mai cunoscuţi autori de gen din lume.

Potrivit presei internaţionale, regizorul Guillermo del Torro urmează să realizeze o ecranizare a cărţii pentru casa de producţie Universal Pictures.

#Deşi un scriitor victorian, opera lui Dickens depăşeşte limitele timpului, limbii şi culturii epocii în care a trăit. Dickens rămâne o influenţă covârşitoare în întreaga lume, iar scrierile sale continuă să inspire cinematografia, televiziunea, literatura, artiştii şi membrii comunităţii academice.

 

British Council susţine un program în 50 de ţări din întreaga lume pentru a coordona o serie de evenimente culturale şi educaţionale dedicate celebrării bicentenarului unuia dintre cei mai prolifici şi influenţi romancieri britanici: Charles Dickens.

Add comment


Security code
Refresh