Viaţa ca o artă

Astăzi mă gândesc la frumuseţe, deoarece, pe toate căile şi toate modurile, pare a fi etichetată atât de bizar, deşi existenţa ei în lume presupune şi efort, şi mister. Fie că este vorba de natură, de cultura umană sau de atitudine, frumuseţea cuprinde migală, răbdare şi mister. O petală de floare pare a găsi proporţia ideală între formă şi culoare, postură, ritm, îmbinări de sugestii şi eficienţă. La fel şi un vers bine scris, o pagină de proză, un cântec sau un peisaj. parcă s-au adunat mii de ingineri, de arhiotecti li designeri, de artişti, pentru a o crea. Dar totul râmâne ascuns, tainic, noi nu vedem decât rezultatul care doar se arata , sfios. 

Cu toate acestea, azi, frumuseţii i se spune adesea banalitate, dulcegărie, aspect neimportant. Dintre milioanele de reprezentări avem tendinţa să alegem straniul, bizarul, durerosul, tăişul, agresivitatea, deşi, niciunul din aceste aspecte nu presupun muncă, răbdare, bun simţ sau profunzime. Este adevărat că la celalat pol, a fi de o facilă frumuseţe ar însemna mai degrabă o foame de reputaţie răsplîtită promt, dar efemer. 

Frumuseţea care uimeşte are în ea o simplitate dezarmantă, fiind totuşi rodul unei selectari atente, avizate, experimentate sau cel puţin o sinceritate totală, prea puţin exersată azi, într-o lume a strategiilor de tot felul. Totuşi, nu pot să nu observ efectul spontan, total şi vindecător al frumuseţii în viaţa noastră. Fie că este vorba de prezenţa unui om frumos, fie că ar fi vorba despre o floare, un peisaj sau o opera de arta, ceea ce incorporează frumuseţe inspiră, motivează, energizează, pune aripi sufletului obosit. 

Medicul fără arginţi este frumuseţea, iar pentru a o descoperi pe cea autentică este suficient să ne ascultăm reacţiile emoţionale prompte ce succed apariţia frumuseţii.