Thursday, April 25, 2024
   
Text Size

O poezie pe zi

proscrisul răstignit pe inima oraşului poezie [ ]

O poezie pe zi


la ora aceasta nu ştiu cine sunt
dacă mai locuieşte cineva în interiorul meu
am băut şi ultimul pahar în care fremăta tăria
stropilor de sudoare de pe fruntea orelor de dragoste
spânzurate în faţa mea pentru că am refuzat să le trăiesc

acum vreau să rămân doar în umbră la temelia fiecărei femei

 

să-i urc în sânge şi să o îngenunchez
la căderea nopţii un drog
să nu se poată elibera de acestă prezenţă
o va subjuga ori de câte ori se va gândi la alt bărbat

dimineaţa în baia ei mă voi dezmierda
în aburul de săruri amestecat cu esenţe de trandafiri
stârnind poftele nu vom vedea când pereţii vor coborâ în noi
adormind în golul dintre şoapte
atunci voi aştepta clipa supremă
când prin ultimul suspin mă va ruga s-o eliberez

 

Candela doarme

O poezie pe zi

            

Candela doarme

sub butoiul cu pulbere.

 

Flacăra are culoare de maci,

seamănă cu lanul de grâu.

 

Viața îi tremură

la orice adiere de vânt.

 

E de ajuns un fitil

să detoneze neumbrele.

 

autor, Gabriel Vincenţiu Mălăiescu

   

Blue Moon

O poezie pe zi

Luna albastră înghesuită

în cușca pieptului

așteaptă

 

Culcuș în așternut de

aripă abătută

în treacăt.

 

Chip alb de dincolo de lume

soarbe printre coaste,

luna albastră.

 

Acasă e în nor,

străin e lutul meșterit

de mâna focului.

 

autor, Călin Derzelea

 

 

 

 

 

   

Chemare

O poezie pe zi

 

pe pragul naşterii

stelelor pe cer

gândul  zboară

la iubire

 

clipa când ne-am întâlnit

în miez de iarnă fină

valsez cu gândul

la al nostru prim sărut

 

rătăcesc acum pe-o scară,

suspin crispat pe o rază

şi în gând port clipa

dragostei ce-am zămislit-o

 

caut să te găsesc

cad în vis amar

pierdut printre amintiri

freamătul unei zi de iarnă

 

 

autor, Andreea  Maricenschi 

 

 

 

 

 

   

Mă grăbeam

O poezie pe zi

 

Mă grăbeam pe atunci.

Poate mi-era frig sau poate

teamă să nu te rătăcesc

în mulțime.

încercam să mă țin după tine

sau după corbul care zbura

din copac în copac gol

și amorțit,

mereu înaintea mea,

sadic.

Să nu cumva să-mi trag sufletul.

 

Mi-era teamă pe-atunci

și inima mi se făcuse

cântec de leagăn,

tremurat pe coardele

unei frunze de nuc.

Mi-era toamnă și

teamă, rece și

rege

și dor.

 

autor, Cristiana Popescu

   

Page 31 of 40