Written by Iuliana Radu Saturday, 25 August 2012 17:49
abia trecut prin miezul nopţii şi eu înspăimântător de viu.
viaţa a o mie de oameni a năvălit în mine.
atât de viu, că o sută de vieţi au rămas în afara mea, înfăşurate.
şi apoi viaţa a încă o mie de oameni şi apoi viaţa
peretelui, viaţa lemnului, viaţa carcasei,
toate se năpustesc spre mine
şi mă umplu
şi orice este viu şi orice a fost viu îşi fac loc în mine
şi mă înconjoară
viaţa mea este de neoprit. împânzeşte străzile, blocurile.
şi totul începe să clocotească de viaţă.
şi atâtea straturi de viu mă înconjoară,
că sunt viu acum la un kilometru de jur împrejur.
şi nimeni mai plin şi mai trecut prin miezul nopţii decât mine.
şi nimeni mai pregătit şi mai înfăşurat în vieţi
ca-ntr-o mie de pieli.
îmi desprind mâinile de corp,
viaţa se învălmăşeşte în jurul meu,
îmi ridic mâinile şi toate vieţile se varsă în mine ca-ntr-un canal.
viul asta de o sută de tone spulberă orice, străpunge
carcasele, străpunge cimentul
şi totul clocoteşte de viaţă: asfaltul respiră,
lemnul respiră, miezul nopţii respiră. şi chiar dacă nu e nimeni în jur
lumea fierbe de viaţă cu nimeni în ea.
acum, când viaţa mea nu mai cunoaşte margini,
îmi ridic mai mult mâinile, îmi desfac degetele
şi blocurile îşi scuipă temeliile şi ţâşnesc înnebunite
prin aer şi la o sută de metri deasupra pământului
explodează ca mii de artificii.
autor, Teodor Dună