O poezie pe zi

O poezie pe zi

Ne-nchipuită-nchipuire arde
Pe-arena cu miraj devorator
Ne oglindim în lama unei barde
Hipnotizaţi de-un rege scamator.

Priviţi-l cum coboară-n necuvinte
Pe spada sa lăuntric răstignit
Prin nervi, prin esofag, prin oseminte
Se scurge un ecou nedefinit.

Străfulgerări ce scapără-n secundă
Ne spintecă delirul din priviri
Şi doar fiorul, rătăcită undă
Se leapădă măreţei amăgiri.

Ne sorb ca într-o aventură calpă
Ruseşti rulete, mişcător nisip
Corzile vocii recompun o harpă
Curmată de tăişul fără chip.

Teaca umană redevine piatră
Regurgitând sălbatecul oţel
Lanuri de-aplauze stârnite latră,
Să incrusteze spada-ntr-un pastel.

 autor, Valentin Irimia

O poezie pe zi

A zis: "Aceasta-i cărarea!”. Apoi s-a oprit pe o culme,

de unde nu se mai zăreau cetăţile ispititoare,
doar punctele de convergenţă cu sinele,
când puteam avea toate mările împrejur,
să mă scald până la întoarcerea în prunc
(pe-atunci, preotul m-a scufundat prea mult în apă,
de era ca botezul să-mi fie şi taină ultimă).

A mai zis: „Da, cărarea trece prin apă,
se face un labirint din care ai să ieşi
spre a mărturisi oamenilor lumina,
pentru că unde e Dumnezeu
întunericul nu mai are putere,
n-ai nevoie de sabie
ca să-ţi croieşti drum prin hăţişul durerilor."

Aşa a zis, iar de-atunci
am învăţat să vestesc lumina din suflete.

Autor, George Paşa

 desen, Camelia Radu

O poezie pe zi

Mi te tăvăleai în tâmple!
Nu, nu mult ne iubeam, ci absurd!
Si-mi părea în fiecare clipă
Că lângă buze
Am un surd
să se-amuze
când îţi spuneam
„te iubesc!”
„te doresc!”
Nu ştiu ce zici, dar buzele tale
se mişcă de parcă ai zice «val de mare»
mare?
Da! E şi o mare!
Mâncam la mare ciorbe!
Bune!
Doar erau făcute cu apă de mare
Sărută!
Nu mai pune sare!
Puneau săruturi de fete frumose
Abia ieşite din valuri.
Într-o autoservire
Din ce în ce mai abstractă: trăiam!
Asta ce fel mai e? A trăi...?
Unicul!
De restul comanzi curcubeu?
Şi cerul rătăcit în verde
Pare că s-a certat cu ploaia!
Toate ca toate,
Dar cine trage cortina amurgului
Ar fi prea trist să cadă singură ea
Ar cădea

Prea grea…
Ca o piatră
... totuşi, am şi eu tâmple!

autor, Gelu Nicolae Ionescu

O poezie pe zi

Într-o camera obscură

La marginea peretelui

Atârnă agale un tablou

Dulce scenă a teatrului.

Se prezintă delicat

Aroganta din suburbie.

Doi țărani în relief

Schimbă pareri amicale la un șpriț.

La un metru se zăreşte

O duduie sprijinită de o salcie

Așteaptă iubirea lângă fântână.

Soarele a apus  în pahar

Seaca apa transformată-n funicular,

Adâncit în probleme ieftine.

Șoapte adormite la telefon

Strecoară galben mediocritatea

Spartă de câte un topor

Fixat de profunzimea pieţei

Alflată la mijloc undeva.

Totul pare scump,

Însă lumea lacomă

Se repede la o tarabă.

Liniștea se abate-n sală

Când timpul este scurs.

autor, Andreea  Maricenschi