O poezie pe zi

Aud cum mă strigă viitorul;

urlă chemarea prin gurile celor ce nu mă știu încă,

dar mă inchipuie venind călare pe un cal de negru în spume.

Am poposit prea mult în spațiul acesta,

tot nu mi-a învățat numele.

Se va usca laolaltă cu toate fotografiile, muzicile și luminile colorate,

laolaltă cu oamenii care caută mila oglinzilor.

Doar ce voi întoarce privirea spre stele,

se vor surpa orașele amintirilor

și va mirosi a scrum scurmat de vântul peren.

În vârful muntelui strălucește obârșia,

îndreptând cărările toate către sine,

încât se va spune că toate drumurile duc la implacabilul punct.

autor, Călin Derzelea