O poezie pe zi

O poezie pe zi

frumuseţea este timp nesaturat

foşnind uşor

eliberat

un pui pe marginea cuibului

cu aripi neînvâţate să zboare

guşti din ea şi te laşi în voia unei bazaconii

prin ferestre

nestingherite cioburi din ceaşca universului

culori

ameţesc ţurţuri de aur

urme de sanie

de paşi

coji de portocale în jurul omului

dimineaţa de zăpadă

ce credeai? bătrâneţea are sub şubă

toate zvonurile copilăriei

fiecare aduce din cămară

ziua aprinsă în aşteptări

proaspăta emoţie nedespachetată

face o gălăgie infernală

halou

autor, Camelia Radu 

O poezie pe zi

sunt o femeie nascută

într-un neam cu ceţaţi de hărtie

de mii de ani

am rămas la fel, înconjuraţi de fortificaţii străvechi

doar că suntem mai amestecaţi

sub maluri de pământ înălţate strategic

dormim

expirând adesea fantasme în aerul comun

pe crustă circulă animale hibrid

în lese noi, sclipitoare

ne jucam cu ele

ne sfătuim

visăm împreună

uneori mai dispare câte un văr sau unchi neglijent

uitat pe o ciornă

mai desenăm copii abandonaţi

femei claustrofobe

căsnicii abandonate

dar nimeni nu pare nemultumit

între şanţurile istoriei păşunile sunt verzi

nu pleacă nimeni

din fortul bătrân

fiecare împarte supravieţuirea cu himera lui

legată de un cantec

mă privesc adesea în oglinda pământului

ochii uşor migdalaţi caută se ascund sub pleoape

recompun o frază

un alt plan al viziunii

o altă cameră în labirint

un alt culoar

în copilarie gasisem o ieşire secretă printre zidurile periferiei

o nişă ascunsă litera A

am privit dincolo de ea pe fugă

păstrez şi azi imaginea mării sub pleoape

o mai strecor în desene, pe furiş,

deja oamenii vorbesc despre ţinuturi neştiute

deja se pregătesc unii de plecare

ce bine că nimeni nu ştie cum au apărut desenele pe hărtie

toţi cred că este o închipuire

un semn

dar noapte, uneori,

mă strecor afară din alfabet

şi întind braţele ca o pasăre

ca un val

autor, Camelia Radu

O poezie pe zi

pe cel mai bun prieten al meu
l-am inventat ca pe o zi oarecare
rătăcită într-un pahar gol
apoi
i-am deschis venele
cu tăcerea ascuţită a unui roi de cerbi
şi i-am băut urletul
până la ultima picătură

şi era mijlocul unui oraş abia început
noaptea atârna în fiecare stradă
ca o piele de femeie tânără
în care fuga era supusă murdăririi
de la prima supurare de sân
la musca sănătoasă din ultimul cartier viu

în umărul proaspăt văruit al mamei mele
cineva a construit un leagăn
pentru fiii orfani
şi un munte tânăr care îşi privea pletele
cu nerăbdare

probabil îmi vei spune că mărturisirile în lumină
sunt cele mai defecte alegeri
pe care un bărbat le-ar putea face
ţi-aş da dreptate
dar nici tu nu vei afla cine este pierzătorul de viaţă
strivit între butonii de aur
ai unui asfinţit

sunt liber câtă vreme nu sunt nevoit să plătesc dumnezei
pentru că între durerea de băut şi roiul de cerbi
care desenează cuburi perfecte
am drumul spre desăvârşire perfect neted

plus de asta
când aducătorul de lumină se îndoieşte
de aruncarea în păcat
care mână i-ar putea ţine glasul
să nu şchioapete
într-un lan de oameni?

autor, Daniel Dăian

desen, Camelia Radu

O poezie pe zi

atunci când oamenii aruncă în oameni cu oameni

pietrele stau pe gânduri pietruind îngândurarea

pe cand tu, inuman

doar te arunci între ganduri

ca şi cum ai sta pe o piatră

şi piatra ar gandi în locul tau

iar locul ar fi nelocuit

e nelalocul ei condiţia de piatră

conditia de gând

de om

de loc

de lockness

fără condiţionări oamenii nu mai sunt pietre

sunt locuiţi de gânduri

locuitori ai umanitaţii

neîmpietriţi

doar beau o cafea pe marginea lacului

şi scriu poezii pe toate pietrele

învăţându-le să vorbească

 autor, Camelia Iuliana Radu