Written by Iuliana Radu Monday, 31 December 2012 11:22
Mă risipesc, cum spune Rilke,
timpul și moartea mă cheltuiesc,
Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești.
O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape.
Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa să ne pătrundă în suflet
frica de moarte, ura față de semeni, minciuna.
Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu.
Mila nu mi s-a părut o virtute,
deși multe fapte bune se nasc din milă.
Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă.
Țin mai mult la dreptate și la independență.
Ce este liniștea? Un procent din moarte.
Lagune, lacune. Normalitate. Provocări.
Viață scurtă. Durerea fizică te umilește, cea sufletească te înalță.
Nu mă las nemărturisit. Spune undeva Nietzsche.
Nu mă luați drept altul. Nu sunt nici virtuos, nici monstruos.
Nici înger, nici satir. Nu încerc să îndrept omenirea.
Îl iubesc pe Dionis, îl admir pe Apolo.
Oricare idol are picioare de lut.
Din fericire, nimic nu este ideal.
Adevărul este mereu interzis.
Realitatea și-a pierdut sensul.
Aici nu se cere credință.
Singurătatea nu este un noroc pentru nimeni.
O muscă pe nume Nabucco
Se așeză pe un tort,
Tortul era o plinuță
Zeiță din Einmannein wort.
Măreață era ea în toate,
O lăudau la Berlin,
Muenchen, Karlsruhe și Viena,
Pe-aici, cumva , mai puțin.
Musca pe nume Nabucco
Tot bâzâia, un motor
De avion fără aripi,
Na, buco, codono, nosor.
Există- un strămoș pentru muște,
Zeița se crede Homer,
Există poeți cu-acest nume,
Chiar Goethe spunea, „Licht, o, mehr”.
Îmi sunt tată și mamă. Neutralitate?
De aceea nu îmbătrânesc. Ascensiune? Decădere?
Învățător îmi sunt par excellence.
Destinați trecerii suntem.
M-am născut ca un călător. Fără umbră.
Dialectica, logica – refugii pentru lași.
Nu căuta logica. Ea te va găsi.
Cum este orbirea? Vezi și nu vezi.
A te privi în interior este mai important și mai periculos.
Mă reevaluez permanent.
Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic.
Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da.
De iubire nu te poți sătura. O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Îți ia jumătate din creier, din voință.
Trăim între buline, droguri, smoguri.
Clopot robust. Victimă și efect.
. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet.
Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat.
A simțit libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș.
Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului.
Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce?
Te aperi cu lopata de pistol.
Aceasta este demnitatea condamnatului.
Trebuie să înfățișez și acest aspect.
Nu sunt o pildă, nici de pildă.
Urma în care timpul se-ndepărtează.
Voi, descendenți, sânge în cleștar.
Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă?
Spune, te rog. Mulțumesc.
Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos.
Nimic nu mai urmează. Treceam peste o râpă adâncă,
mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă?
O, biruință amoroasă. Ecce homo.
Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele.
Autor, Boris Marian Mehr
