Programul „Animă ASTRA” continuă, în acest weekend în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA. De această dată, iubitorii de tradiţii şi curioşii sunt invitaţi să cunoască meşteşuguri străvechi, precum confecţionarea fluierelor tradiţionale şi…atelierele de fierărie. Manifestarea va beneficia şi de armonia folclorului şi de ghidaje tematice în domeniile olăritului şi prelucrarea textilelor. Written by admins Wednesday, 11 July 2012 08:31
Supleţe pietrificată în marmură, steme şi basoreliefuri mute, istorii încremenite în ştreangul unui dezastru ireversibil. Frumuseţe condamnată…Aşa stăruie, bolnavă, imaginea Micului Trianon de la Floreşti…
„Când a hotărât să facă, la rugămintea fiicei Alice, un palat precum cel de la Versailles, Gheorghe Grigore Cantacuzino nu s-a gândit nicio clipă că el va ajunge raiul hoţilor nepăsării... A tocmit meşteri de la Paris. A adus materiale de excepţie şi, după proiectul arhitectului Ioan Berindey, s-a început construcţia. Alice ar fi dorit ca palatul să aibă 365 de camere, o grămadă de saloane şi săli de bal, apeducte, un parc imens, unde să călărească şi să-şi primească oaspeţii şi Cantacuzino n-a stat pe gânduri.
Construcţia a început în 1911 şi, doi ani mai târziu, era aproape gata de dat la cheie, cum ar spune azi constructorii noştri. Numai că, din păcate, Cantacuzino a murit şi palatul nu a mai fost niciodată terminat de finisat pe interior. Zice-se, din lipsă de bani. Niciunul dintre urmaşii Cantacuzinului nu avea averea acestuia… Nimeni nu s-a mutat în posibila reşedinţă ca să locuiască ori, măcar, să vină din când în când. Măreţul palat a fost astfel, de la ridicarea sa, condamnat la singurătate.
Un loc binecuvântat. Munţii străjuiţi de brazi uriaşi şi alintaţi de doina Oltului neobosit şi molcom, văi şi râpe adânci adesea cutreierate de vipere, urşi şi alte sălbăticiuni, unghere umbroase în care zmeura şi afinele îşi fac sălaş, izvoare vrăjite ce aduc din adâncuri comori de minerale sortite a vindeca, poteci nebănuite, lacuri şi legende, fâneţe, miresme şi linişte triumfând în adierea înaltă a cetinilor ce-şi împart veşnicia cu cerul înstelat. Tuşnad, un loc pe care dacă-l vezi odată, vei reveni de multe ori, să îi cunoşti frumuseţea şi sălbăticia, dar şi oamenii primitori şi harnici.
