Wednesday, December 11, 2024
   
Text Size

Cu traista-n băţ

Noaptea Albă a Maşinilor de Colecţie, astăzi, la Mamaia

Cu traista-n băţ

masini-colectieNoaptea Albă a Maşinilor de Colecţie este evenimentul de cea mai mare atracţie, astăzi, la Mamaia! Manifestarea beneficiază de sprijinul Casei de Licitaţii Artmark, pasionaţii de automobile fiind provocaţi să admire maşinile care urmează a fi scoase la vânzare duminică. Între acestea, se află şi o surpriză: automobilul BMW 760Li, care i-a aparţinut Regelui Mihai.

Prima licitaţie de Maşini de Colecţie din România este organizată în acest weekend, pe litoral, la Mamaia, de către Casa Artmark. Începând cu ora 18.00, cei mai pasionaţi dintre colecţionarii de automobile şi nume sonore ale vieţii publice româneşti vor testa unele dintre cele mai dorite maşini de colecţie. Turiştii vor putea admira cele mai luxoase maşini de colecţie până la ora 02.00, după care expoziţia va fi deschisă sâmbătă, între orele 18.00 şi 24.00.

Duminică, de 21 de maşini de colecţie vor fi licitate în alternanţă cu 29 de piese din categoria „sports memorabilia”, opt şampanii rare şi două colecţii de vinuri.

 

Locuri pe care trebuie să le vezi: Lacul Roşu

Cu traista-n băţ

lacu-rosu-vazut-de-pe-suhardu-micProfitaţi de faptul că mai sunt câteva zile de vară! În cazul că încă nu v-aţi făcut planuri de vacanţă, vizitaţi o atracţie turistică de unde veţi pleca cu o amintire de neuitat: Lacul Roşu!

Lacul Roşu este un lac de baraj natural format în 1837, situându-se la intrarea în Cheile Bicazului (care fac trecerea spre Bucovina), la poalele masivului Hăşmaşul Mare, în apropierea oraşului Gheorghieni, din judeţul Harghita. Conform măsurătorilor efectuate în 1987, lacul, situat la o altitudine de 980 de metri are o arie de 114.676 metri pătraţi şi o adâncime maximă de 10,5 metri. Fiind cel mai mare lac natural montan din România, s-a format prin surparea unui flanc al Muntelui Ghilcoş. Numele său provine de la Pârâul Roşu care traversează straturi de culoare roşie cu oxizi şi hidroxizi de fier. În limba germană se cheamă „Mördersee” („Lacul Ucigaşul”, iar în maghiară „gyilkos”. Ceea ce înseamnă „ucigaş”). Legenda spune că surparea de teren ar fi îngropat un păstor împreună cu turma sa de oi.

   

Casa Eliad, din nou în circuitul cultural

Cu traista-n băţ

casa EdliadCasa Eliad din Capitală şi-a redeschis porţile, în această săptămână, după ce, timp de un an, a suportat o serie de lucrări de consolidare şi reabilitare.

Finalizarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii-monument istoric, situată în bulevardul Mircea Vodă, numărul 5, din Capitală, care au debutat în aprilie 2011, a fost sărbătorită în această săptămână, în prezenţa a peste 200 de personalităţi, printre care actori, regizori, ambasadori. Reintroducerea în circuitul bucureştean a clădirii are loc la aproximativ 150 de ani de când boierul Athanasie Eliad a reconstruit această clădire în forma actuală, după marele incediu din 1847.

Casa Eliad a fost construită în 1789 şi a găzduit, de-a lungul timpului, Facultatea de Medicină a Comunităţii Evreieşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Casa Raională de Cultură şi, din 1975, a devenit Casa de Cultură a Sectorului 3. A fost declarată monument istoric de categoria A - monument cu valoare naţională.

Imobilul deţine calităţile urbanistice ale construcţiilor specifice celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, care reprezintă repere arhitecturale şi stilistice semnificative pentru Bucureşti. Clădirea, aşa cum se prezintă astăzi, a fost realizată în etape, începând din secolul al XVIII-lea - Casa Ogredeanu (1789), trecând prin incendiul din 1847, când a ars toată suprastructura realizată din lemn, rămânând în picioare doar pivniţele. Înainte de reabilitarea sa recentă, clădirea era foarte degradată din punctul de vedere al componentelor arhitectural-structurale, precum şi al finisajelor exterioare şi interioare, dar nu erau avarii majore la elementele structurale verticale - rupturi sau fisuri - pe zone extinse.

   

PARISUL NORDULUI: Ziua oraşului Riga

Cu traista-n băţ

RIGA 3Acum capitală a Letoniei, primele cărămizi ale oraşului Riga au fost aşezate în secolul al XII-lea, la gura de vărsare a râului Daugava. Situat pe malul Mării Baltice, Riga este supranumit astăzi „Parisul Nordului”. Este cel mai mare centru urban din Ţările Baltice, recunoscut cultural, politic, financiar şi educaţional.


Oraşul Riga este amplasat pe locul unei aşezări a Livonienilor, trib antic fino-ugric, la confluenţa râurilor Ridzene şi Daugava. Pentru că râul Ridzene era cunoscut, la începuturi, sub numele de Riga, în timp oraşul a ajuns să capete această denumire.
Oraşul modern a fost întemeiat de negustorii germani, a căror influenţă se simte şi astăzi în spiritul comercial, educaţia şi principiile locului. La acestea, s-au adăugat, în timp, influenţele mercenarilor şi cruciaţilor, care au ajuns pe aceste pământuri în a doua jumătate a secolului XII, fiind atraşi de zonele slab populate, de pieţe noi, potenţialul şi posibilitatea de a converti prin misionarism populaţia locală, păgână. RIGA

Capitala este fondată în jurul secolul XII şi a devenit sediul Episcopiei Letoniei în 1201. A urmat o perioadă de dezvoltare ca un centru comercial şi de artizanat, alăturându-se Ligii Hanseatice, în 1282. Intră sub dominaţie poloneză în 1581, fiind cucerită de suedezi, în 1621, dar recâştigându-şi autonomia la scurt timp. În 1721, este cucerită de ruşi, devenind, până la sfârşitul secolului XIX, unul din cele mai dezvoltate oraşe industriale din Rusia. În cel de-Al Doilea Război Mondial, Riga este ocupat de nemţi, devenind, apoi, capitala idependentă a statului Letonia.
Clima este caldă şi ploioasă fiind influenţată de apropierea oraşului de mare.
În anul 1997 centrul istoric al oraşului Riga este inclus în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, oraşul remarcându-se în special prin arhitectura art nouveau (Judenstill), comparându-se cu Barcelona, Praga sau Viena. Este denumită „Parisul Nordului” datorită frumuseţii arhitecturale, a clădirilor publice şi a celor private realizate în stil art nouveau.

 Atracţii turistice:

   

Începe Festivalul Antic Tomis

Cu traista-n băţ

festivalul-antic-tomisVineri, 17 august, începe „Festivalul Antic Tomis”. Manifestarea debutează, anul acesta, la iniţiativa Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral-Delta Dunării în colaborare cu Consiliul Judeţean Constanţa, Primăria Municipiului Constanţa şi Groove Hour, cu participarea asociaţiilor de reconstituire istorică Terra Dacica Aeterna din Cluj-Napoca şi Cohorta I Tracorum din Bulgaria.

Evenimentul se va desfăşura la Edificiul Roman cu Mozaic, în parcul din faţa boltelor şi va anima centrul istoric al oraşului Constanţa cu activităţi cultural-educative adresate publicului de toate vârstele. Organizatorii spun că Festivalul Antic Tomis integrează specificul istorico-arheologic şi natural al oraşului Constanţa şi conţine evenimente inter-culturale, artistice, de media.

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

   

Page 14 of 19