Friday, May 24, 2024
   
Text Size

Popas la TUŞNAD

Cu traista-n băţ

Tusnad2Un loc binecuvântat. Munţii străjuiţi de brazi uriaşi şi alintaţi de doina Oltului neobosit şi molcom, văi şi râpe adânci adesea cutreierate de vipere, urşi şi alte sălbăticiuni, unghere umbroase în care zmeura şi afinele îşi fac sălaş, izvoare vrăjite ce aduc din adâncuri comori de minerale sortite a vindeca, poteci nebănuite, lacuri şi legende, fâneţe, miresme şi linişte triumfând în adierea înaltă a cetinilor ce-şi împart veşnicia cu cerul înstelat. Tuşnad, un loc pe care dacă-l vezi odată, vei reveni de multe ori, să îi cunoşti frumuseţea şi sălbăticia, dar şi oamenii primitori şi harnici.

Apele minerale din zona Tuşnad (judeţul Harghita) sunt cunoscute încă din vechime. Prima menţiune a apelor minerale binefăcătoare de aici datează încă din secolul al XVI-lea. Nu ar fi de trecut cu vederea că, pe la 1879, se îmbuteliau anual 50.000 de sticle de apa minerală Tuşnad, care erau trimise, încă la acea vreme, în toate colţurile lumii…

Băile Tuşnad

(Tusnádfürdő)  

Băile Tuşnad (în maghiară Tusnádfürdő) este un oraş cu o populaţie de 1.728 locuitori, fiind, de altfel, urbeal cu cel mai mic număr de locuitori din România. Este situat în partea sudică a depresiunii Ciucului, între munţii Harghita şi Bodoc, în cheiurile Oltului, la o altitudine blândă de numai 650 m. Este o importantă staţiune balneo-climaterică, pe raza localităţii găsindu-se 44 de izvoare, din care doar şase mai sunt funcţionale, la ora actuală.

Data cea mai probabilă pentru fondarea staţiunii este anul 1842. Vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic al apelor minerale care izvorăsc din pământul „vrăjit” al locului, după care s-au pus bazele unei societăţi pe acţiuni în vederea exploatării staţunii începând cu anul 1845. La revoluţia din 1848-1849, staţiunea a fost distrusă, însă reconstrucţia începe abia în 1852.

 Tusnad1

File de istorie

Despre apele minerale din zona Tuşnadului există dovezi scrise încă din sec XVIII, în care se men]ionează existenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere. Denumită “Perla Ardealului”, Tuşnadul este una dintre cele mai frumoase aşezări balneare din ţara noastră. Activitatea balneară în Băile Tuşnad se desfăşoară încă de la jumătatea secolului XIX. În anul 1968, Băile Tuşnad a fost declarat oraş turistic şi se dezvoltă în ritm alert. Acum, cea mai mare parte a populaţiei este de etnie maghiară (93,46%), existând, totodată, o minoritate română (6,13%).

 

Indicaţii terapeutice

Nu degeaba se spune că aici zânele au binecuvântat, cu puterile lor, apele din adâncuri, prefăcându-le în adevărate miracole vindecătoare. Tratamentele de la Băile Tuşnad sunt indicate în afecţiuni cardiovasculare (stări după infarct miocardic, tulburări circulatorii, afecţiuni valvulare ale miocardului, hipertensiune arterială, tulburări circulatorii), afecţiuni ale sistemului nervos (nevroză astenică, distonii neurovegetative, stări astenice secundare, stări de oboseală fizică şi intelectuală), afecţiuni digestive (boli ale stomacului, tulburări funcţionale ale colonului, gastrite cornice, enterocolite, dischinezii biliare), afecţiuni endocrine (hipertiroidie uşoară, insuficienţă suprarenală, boala Basedow).

 

Tipuri de proceduri

Băi cu CO2, mofete (emanaţii naturale de dioxid de carbon, însoţite întotdeauna de izvoare cu apă minerală), băi galvanice, masaj;

Împachetări cu parafină, băi de palnte, masaj;

Magneto-diaflux, ionizări, cultură fizico medicală;

Cură internă cu ape minerale, masaj manual reflex;

Magnetoterapie, cultură fizică medicală, masaj, cură de teren, cură internă.

 

Factori naturali de cură

Ape minerale carbogazoase, cloruro-sodice, bicarbonatate;

Mofete;

Bioclimat de tip subalpin, stimulant, tonifiant.

 

Compozitia resurselor minerale:

Izvorul Stănescu: debit 405 l/h, T. 7 °C; pH 6,2 natural carbogazoasă, bicarbonatată, sodică, calcică, magneziană, hipotonă

Izvorul Apor: debit 7200 l/h, T. 7 °C; pH 5,3; natural carbogazoasă, feruginoasă, clorurată, bicarbonată, sodică, calcică, hipotonă

Izvorul Mikes: debit liber; T. 14 °C, pH 5,6, natural carbogazoasă, uşor feruginoasă, clorurată, bicarbonatată, sodică, hipotonă

 

Împrejurimi, atracţii turistice

-         Lacul Sf. Ana (950 m) este situat la 25 de km de staţiune, are origine vulcanică, este unicat în Europa Centrală şi de Est.

-         Tinovul Mohos (1056 m) este situat lângă Lacul Sf. Ana. A fost declarat rezervaţie naturală, adăposteşte specii rare de plante.

-         În Miercurea Ciuc (30 km) puteţi vedea Cetatea Miko, muzeu etnografic.

-         Biserica franciscană barocă din Şumuleu (35 km) care deţine una din cele mai rare instalaţii de orgă din Ardeal.

-         Staţiunea Izvorul Mureşului.

-         Lacul Roşu (115 km) este cel mai mare baraj natural din România. În apropiere: Cheile Bicazului, Defileul râului Olt, Stânca Şoimilor (848 m), Siculeni - monumentul Szekler.

-         Topliţa: mănăstire otodoxă Sf. Prooroc Ilie (1847).

-         Cârţa: cetate ţărănească fortificată.

-         Odorheiul Secuiesc: cetate medievală ce datează din sec XVI;

-         Lazarea: „Movila Tătarilor” şi castelul Contelui Lazăr.

-         Sfântu Gheorghe Muzeul Naţional Secuiesc, Muzeul de Artă, Biserica Reformată în stil gotic (sec XIV).

-         Balvanyos - Ruinele cetăţii Balvanyos, Cimitirul păsărilor (prăpastie cu emanaţii de hidrogen sulfurat) din Balvanyos.

-         Cheile Varghişului - Poiana Narciselor (monument al naturii).

-         Mănăstirea şi izvoarele de la Malnaş

 

Stânca Şoimilor

Tusnad3Stânca Şoimilor este situată în apropierea Băilor Tuşnad, pe malul drept al Oltului, fiind amplasată la altitudinea de 824 m şi având o suprafaţă totală 1,5 ha. Reprezintă un monumental vârf de andezit ce oferă o panoramă mirifică asupra staţiunii Băile Tuşnad, crestelor Ciumatului şi ale Surducului, Lacului Ciucaş şi asupra întregului defileu al Oltului. Vegetaţia şi fauna sunt foarte bogate. În apropiere se găsesc şi rămăşiţele ruinelor Cetăţii Stânca Şoimilor, mai exact bucăti din vechiul zid, cetate care avea forma unei ţigle întinse, aici fiind locul din care erau trimişi şoimii de vânătoare ca arendă pentru turci.

Lacul de aproape… 10.000 de ani

Lacul Sfânta Ana (în maghiară Szent-Anna tó) este vulcanic, singurul astfel de lac de pe întreg teritoriul României. Este străjuit de culmile masivului Ciomatu, de pe stânga Oltului, în apropiere de Băile Tuşnad. Aşezat pe fundul craterului unui vulcan stins, denumit Ciomatu (sau, după alte surse, Ciomadu), din masivul vulcanic Puciosu, lacul domneşte într-o sălbatică splendoare… locul celei mai recente erupţii vulcanice în Carpaţi şi în Europa de Est, care a avut loc acum câteva zeci de mii de ani (probabil, acum 42.000 ani).

Lacul Sfânta Ana se află la o altitudine de 946 de metri. De formă aproape circulară, similar cu o paletă de pictor, are o lungime de 620 de metri şi o lăţime maximă de 460 de metri, o suprafaţă de 19,50 ha şi o adâncime maximă de şapte metri. Lacul îşi completează apele numai din precipitaţii, neavând izvoare. Puritatea apei de aici se apropie de aceea a apei distilate, cu numai 0,0029 ml minerale. În apă nu există oxigen aproape deloc, motiv pentru care în adâncuri nu trăieşte nici o vietate. După cum susţin specialiştii, capacitatea trofică redusă a apei lacului se datorează şi emanaţiilor mofetice prin fundul lacului şi prin pereţii craterului.

Turiştii veniţi la lacul Sfânta Ana nu au nevoie de prognozele meteorologilor pentru a afla cum va fi vremea, ei având la îndemână o metodă empirică, dar exactă, oferită de muntele vulcanic: cele două fisuri formate în munte prevestesc vremea! Localnicii ştiu că „dacă emanaţiile din fisuri pişcă la nas, atunci e semn de furtună, iar dacă nu, ziua va fi însorită, tocmai potrivită pentru drumeţii”. Fenomenul are, însă, o explicaţie ştiinţifică. În munte se desfăşoară încă o activitate post-vulcanică, sensibilă la orice schimbare a presiunii atmosferice. Când presiunea atmosferică scade, gazele, precum bioxidul de carbon şi sulful, urcă spre suprafaţă şi inundă fisurile cu un miros înţepător, semn că… vine ploaia.

Lacul Sfânta Ana, este considerat rezervaţie complexă naturală, geologică, floristică şi faunistică, fiind legat de Băile Tuşnad prin poteci turistice pitoreşti.

Vârsta lacului Sfânta Ana nu a fost încă determinată cu exactitate, diverşi cercetători estimând că ultima erupţie a avut loc aici cu 32.000 de ani în urmă (Juvigne et al. 1994), cu 10.500 de ani în urmă (Morya et al. 1996) sau chiar 9.800 de ani în urmă (Magyari et al. 2006).

Pe de altă parte, studiile palinologice, având ca obiect studiul polenului şi al sporilor, au ajuns la concluzia că istoria lacului Sfânta Ana a început în urmă cu circa 9.800 - 8.800 de ani, cu stadiul de turbărie şi lac puţin adânc.

A urmat o perioadă de acumulare continuă de apă pluvială şi de creştere a nivelului apei până la valoarea maximă de 12 metri, cu 2.700 - 700 de ani în urmă, atunci când lacul Sf. Ana a avut un caracter puternic oligotrof (sărac în substanțe minerale şi nutritive).

Iarna, lacul este acoperit cu un strat de gheaţă de până la un metru, uneori chiar până primăvara, târziu.

Legende

Tusnad4Se spune că…doi tineri trebuiau să se căsătorească. Fata, pe nume Ana, care urma să devină soţie, nu dorea acest lucru deoarece părinţii o obligau să se căsătorească numai pentru a pune mâna pe averea tânărului, care era destul de necioplit în ale măritişului. În seara nunţii, mireasa a fugit şi s-a aruncat în acest lac, trupul ei neînsufleţit nefiind găsit nici în ziua de astăzi. Din această cauză, lacul poartă numele acelei fete. În fiecare an, de hramul Sf. Ana, lacul este sfinţit de către mitropolie.

Alte voci susţin că prin aceste locuri trăiau, demult, doi fraţi tirani. Unul stăpânea o cetate pe vârful Puciosul din apropiere, celălalt, o cetate situată pe locul actualului lac. Stăpânul cetăţii de pe Puciosul avea o caleaşcă minunată, câştigată la zaruri, fapt ce a stârnit invidia fratelui său, care a pus rămăşag că a doua zi va veni în vizită cu o caleaşcă şi mai măreaţă. Pentru a câştiga rămăşagul, tiranul pune să fie înhămate la caleaşca sa opt din cele mai frumoase fete din împrejurimi. Caleaşca fiind foarte grea, acestea nu au putut să o urnească, fapt ce a dezlănţuit mânia stăpânului, care a început să le biciuiască. Una din fete, pe nume Ana, l-a blestemat pe stăpânul cel mârşav. Blestemul fetei s-a împlinit numaidecât: s-a pornit o furtună îngrozitoare, cu fulgere, tunete şi cutremure, iar cetatea, împreună cu tiranul ei, s-a scufundat în flăcări. În locul cetăţii de odinioară s-a format un lac albastru-roşiatic şi liniştit, numit de locuitorii din zonă Lacul Sfânta Ana.

 

Add comment


Security code
Refresh