Monday, November 04, 2024
   
Text Size

Bagă-ţi minţile-n cap!

Emilia Iancu, directorul Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova: „Cum au învăţat să facă operaţii medicii care critică expoziţia The Human Body?”

Bagă-ţi minţile în cap!

expo-cadavreAvând intenţia de a aduce, la Ploieşti, măcar o parte din piesele expoziţiei „The Human Body", prezentă, până pe 30 iunie, la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa", reprezentanţii Muzeului Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova încearcă să facă faţă cerinţelor speciale necesare unui astfel de eveniment. În acelaşi timp, ei atrag atenţia publicului că prezentarea este un demers educativ general.

 

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”: Săptămâna familiei, săptămâna fără TV

Nu Rata!

fara tvMai sunt două zile în care Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" şi zibo.ro desfăşoară ediţia a IV-a a evenimentului intitulat „Săptămâna familiei, săptămâna fără TV", inclusă în programul „Să ştim mai multe, să fim mai buni", iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

   

TRUPA ARHAIC: „Folkul este un fel de a vorbi pe limba sufletului românesc"

Muzică

TRUPA ARHAICValhalla Club organizează sâmbătă, 20 aprilie 2013, ora 20.00, la Terasa Valhalla (str. Ghe. Gr. Cantacuzino, nr. 162) din Ploieşti, concertul de promovare al albumului „SĂ TACI", al Trupei Arhaic.

   

Întâlnirea de joi la expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului" la MNAR

Rădăcini

Manastirea ArgesuluiContinuând seria întâlnirilor specialiştilor cu publicul, Muzeul Naţional de Artă al României vă propune să participaţi joi, 11 aprilie 2013, orele 18.00, la o masă rotundă cu tema: „Mănăstirea Argeşului: un Saint Denis românesc?".

   

GALATECA / The Rest is Yesterday: Modă, design, fashion de la 1600 până azi

Arte vizuale

invitatie Rest is YesterdayGALATECA vă invită la o expoziţie eveniment, „The Rest is Yesterday", ultima din seria expoziţiilor dedicate modei contemporane şi designului de fashion, din 1600 şi până în zilele noastre.

   

Page 7 of 277