Friday, April 10, 2020
   
Text Size

Covoarele din Vălenii de Munte fac înconjurul lumii. Rozica Miclescu, un artist care urmează iniţiativa lui Iorga

Oameni printre noi

covoare rozica miclescu 2Numele Rozicăi Miclescu este cunoscut, deja, în toate marile galerii de artă din ţară şi din lume. Covoarele tradiţionale sunt viaţa sa, despre care ne-a împărtăşit câteva aspecte.

ArteFapte: De unde moşteniţi această profesie?

Rozica Miclescu: Dragostea pentru arta populară, mi-au insuflat-o, din copilărie, mama şi surorile mele. Am urmat un liceu de profil din Urlaţi, de unde sunt de fel. Taina profesiei am deprins-o urmând Şcoala Populară de Artă din Ploieşti. Mi-am dat seama că ăsta e drumul meu. E o muncă frumoasă, complexă.

ArteFapte: V-aţi „aventurat" să vă croiţi drum prin artă. Cât de grea este această cale, ţinând seama de vremurile de azi?

Rozica Miclescu: În Văleni m-am stabilit prin căsătorie. Am aflat despre marele istoric Nicolae Iorga. Învăţatul mergea cu caleaşca prin oraş şi a cunoscut multe gospodine care se îndeletniceau cu lucrul: ţesutul, brodatul. Şi-a dat seama că acestea, deşi harnice şi talentate, nu lucrau profesionist, că nu respectau tradiţia. I-a venit ideea înfiinţării Şcolii de Arte şi Meserii „Regina Maria". A adus trei profesoare de specialitate: pentru ţesut covoare pe doamna Zoe Niţulescu, pentru broderie, pe sora acesteia, Elisabeta Niţulescu, şi o profesoară de ceramică. S-au format generaţii de femei care să păstreze valoarea acestor profesii. Imediat după 1989, ştiind că aici mai pot găsi dintre acele femei instruite la „Regina Maria", am deschis un atelier micuţ, axat mai mult pe covoare. Dumnezeu mi-a ajutat şi ideea s-a dovedit bună!
Am fost nevoită să dezvolt rapid afacerea, pentru că brusc, m-am trezit cu multe comenzi. Am ajuns chiar la 150 de angajate, ca să pot onora solicitările.

ArteFapte: De unde şi cum v-aţi procurat gherghefele, de unde materia primă? E o activitate rară.

covoare rozica miclescu 3Rozica Miclescu: Am fost inspirată şi am prins momentul când s-a desfiinţat puşcăria de femei de la Mislea. Am cumpărat de acolo gherghefele care acum îmi sunt de mare ajutor. Am fost „pe fază" şi când s-au închis fabricile de filatură din ţară. Industria asta nu mai există. Am prins momentul, am cumpărat stocurile. Am luat şi de la Alba şi de la Constanţa, de peste tot. Chiar şi de la o fabrică din Franţa, intrată în faliment. Am o rezervă de peste 14 tone de lână.

ArteFapte: Cum realizaţi nuanţele de care aveţi nevoie pentru covoarele tradiţionale?

Rozica Miclescu: Mă întorc la tradiţie. În procent de 80%, folosesc culori naturale, pe bază de plante. Adun de pe dealurile noastre tot felul de plante, aşa cum am moştenit îndeletnicirea asta, şi preparăm culori. Pentru nuanţatori, folosim borşul, zeama de varză sau piatra vânătă. Dau autenticitate. Sigur, mai şi cumpăr coloranţi vegetali şi pulberi din Franţa sau Turcia.

ArteFapte: Ce surse de inspiraţie aveţi?

covoare rozica miclescu 1Rozica Miclescu: Urmez rigorile tradiţionale. Nu poţi schimba linia desenului sau cromatica. Nu se poate altfel. Recunosc, eu fac şi creaţie proprie. Acolo e altceva: mă inspir din natură! Am o mulţime de cataloage. Am ţinut foarte mult să mă perfecţionez, să nu lucrez „după ureche". Unele cataloage, însă, sunt costisitoare. Am dat şi 17 milioane pe un catalog.

Artefapte: Ce înseamnă pentru dvs. „piaţa de desfacere"?

Rozica Miclescu: În 1992, în urma participării la un târg internaţional, m-a contactat o franţuzoaică. A făcut câteva comenzi. Apoi a venit cineva din Anglia şi a făcut comenzi pentru nişte hoteluri din Londra. Am avut comenzi serioase pentru nişte clienţi din America: câteva tiruri. Cântăreşte mult, ca să zic aşa, participarea la târgurile şi expoziţiile internaţionale, cum e manifestarea tradiţională de la Hanovra, iar taxele de participare sunt costisitoare. Am fost nevoită să vând un teren ca să am bani pentru asemenea taxe. Desigur, am şi mulţi clienţi din România. Uneori, mă duc la client acasă, văd ce aranjament are, ce mobilă, şi creez ceva care să se potrivească. Îmi place ceea ce fac.

ArteFapte: Aveţi cui să împărtăşiţi, mai departe meşteşugul?

Rozica Miclescu: Am o fată care merge pe drumul economiei, iar băiatul, cu limbi străine. În schimb, pentru că ţin morţiş să nu piară tradiţia, mi-am propus să înfiinţez un centru de instruire pentru copii, pentru care mă va susţine şi soţul meu, de profesie ceramist. Este un proiect la care ţin foarte mult. S-a întâmplat chiar să am tineri de la unul dintre colegiile din oraş, care au făcut şi practică la mine. Dar niciunul nu s-a întors să lucreze aici. Totuşi, voi lupta în continuare să nu pierdem tradiţia.

ArteFapte: Aţi încercat să şi colecţionaţi covoare, ţesături vechi sau unelte vechi?

covoare rozica miclescuRozica Miclescu: Nu tocmai. La un moment dat, fiul uneia dintre acele profesoare aduse de Iorga aici, la Văleni, stabilit în Franţa, a venit şi mi-a comandat ceva deosebit. Neştiind, însă, cât ar fi dispus să plătească, i-am spus să dea cât consideră. I-a venit ideea ca, în locul banilor, să-mi ofere un gherghef foarte vechi, pe care lucrase mama sa, la şcoala lui Iorga. E o piesă de muzeu. Aşa mi-a şi venit ideea să pun şi eu temelia unui muzeu al tradiţiilor populare.

ArteFapte: Mulţumesc. Multă inspiraţie şi succes!

Lucrările sale au participat la expoziţii personale sau de grup, în galerii din ţară (Bucureşti: Sala Dalles, Sala Palatului, Palatul Parlamentului, Ambasada Algeriei, Ambasada Argentinei, Casa ONU, Şcoala Americană, Muzeul Naţional al Satului ,,Dimitrie Gusti", Galeriile Romartizana, Galeria Orizont, Hotel Marriott, Hotel Sofitel, Hotel Intercontinental, Hotel Crowne Plaza, Camera de Comerţ şi Industrie, Institutul IRECSON; Ploieşti, Sinaia, Braşov, Cluj, Timişoara, Sighişoara, Sibiu, Iaşi, Brăila, Giurgiu, Constanţa) sau din străinătate (Belgia: Galeriile Toison D'or Brussel:1999 – 2002; Elveţia: Geneva 2002, Franţa: Aix-en-Provence, Toury Lurcy – Manoir de Lurcy: 1999, 2000, 2002, 2005; Aubusson – Espace de Tapisseries 2001-2003, Paris – Champs-Élysées 2009; Iordania: Amman 2006; Germania: Berlin, München, Heidelberg, Frankfurt; Italia: Torino, Venetia, Faenza; Letonia: Riga 1998).

Add comment


Security code
Refresh