Written by admins Thursday, 04 April 2013 16:31
Valhalla Club organizează sâmbătă, 20 aprilie 2013, ora 20.00, la Terasa Valhalla (str. Ghe. Gr. Cantacuzino, nr. 162) din Ploieşti, concertul de promovare al albumului „SĂ TACI", al Trupei Arhaic.
Aflat la debutul său discografic, grupul folk „Arhaic" din Teleorman are deja un număr record de admiratori din toată ţara datorită profunzimii mesajului şi stilului inconfundabil al cantautorului Nicolae Doboş, fondator al trupei care a luat fiinţă în noiembrie 2011, alături de Sorin Preda, la chitară şi voce.
Ploieştenii îi cunosc pe membrii Trupei Arhaic de la Festivalul Castanilor in memoriam Gabi Dobre, de anul trecut, când i-au şi votat pentru premiul de popularitate.
Prin muzica lor, Trupa Arhaic are abilitatea de a oferi publicului toată gama de emoţii, de la sensibilitate şi romantism, la galopul cailor pe ritmuri haiduceşti. Fluierul românesc, chitara, toaca, fluierul irlandez, caval, blockflote şi duduk, instrument adus în premieră de către „arhaici" în folkul autohton sunt mijloacele prin care veţi fi convinşi, încă o dată, de calitatea muzicii Trupei Arhaic. „Acordurile lor creează un întreg muzical născut din lacrima, dorul, zâmbetul şi demnitatea poporului român", spun criticii despre artiştii de la Arhaic.
Nu rataţi concertul de promovare a albumului în Ploieşti, SÂMBĂTĂ, 20 APRILIE, LA TERASA VALHALLA. Intrarea este liberă.
Partenerii media ai evenimentului sunt: Actualitatea Prahoveana şi ArteFapte.
Trupa Arhaic, va începe, din 12 aprilie, şi imprimarea noului proiect muzical denumit „ARHAIC SEMISINFONICA" . Acest nou album va fi unul de muzică instrumentală, în care cântecele vor purta numele unor vechi cetăţi româneşti cum ar fi: Sucidava, Apulum, Axiopolis, Media, Nosa, Proilavia, Regna, Russenart, Zorio, Terra Awas, Mecidiye, Petrodava şi altele. La realizarea acestui album, Trupa Arhaic va colabora şi cu alţi instrumentişti printre care Sebastian Florică (vioară) şi Mihai Mălăescu (pian, clavecin, orgă).
Vara aceasta se poartă „arhaic semisinfonica", prin noul album denumit „DOR ROMĂNESC".
< Prev | Next > |
---|