Saturday, July 05, 2025
   
Text Size

Teatru Film

Actorii sibieni prezintă fragmente din istoria României, la Luxembourg

Teatru Film

BalulActorii Teatrului Naţional „Radu Stanca" din Sibiu prezintă vineri, 25 ianuarie, fragmente din istoria României pe scena Teatrului Municipal din Esch-sur-Alzette din Luxembourg.

 

Caietul roşu

Viaţa ca o artă

Caietul roşu este un supravieţuitor, dintre multe altele rupte, arse, distruse de-a lungul timpului. Cu motivaţii personale sau obiective, cel 1putin 6 jurnale de a căror importanţă mi-am dat seama prea târziu, sute de schiţe şi desene, pagini de poezie şi proză au luat calea neantului. Prea des m-am bazat pe memorie, iar uneori, cu aroganţa tinereţii,  mi-am spus că păstrez în mine totul, pot oricând să refac sau să rescriu stările şi emoţiile, gândurile avute cândva.

Nu am simţit perisabilitatea lumii la modul concret decat târziu, iar avertizările mamei, speriată de societatea în care orice petec de hărtie scris reprezenta o ameninţare, deşi respinse făţiş, au lucrat ca un NLP în conştiinţa mea tânără. Pot spune azi că sistemul, prin părinţi, îşi făcea bine treaba, sugestia de autodistrugere funcţionând fără greş, ascunsă în cea mai grijulie formă de apărare maternă.

Instinctul supravieţuirii funcţiona totuşi,  prin nevoia cu neputinţă de reprimat, aceea de a relua de fiecare dată scrisul, dar gestul devenea tot mai interiorizat, tot mai camuflat în exprimare, izolarea sentimentelor luând forma unei introspecţii salvatoare. Dacă paginile scrise s-au minimalizat ca extindere, căutarea s-a adâncit tot mai mult interior, luând forma unei conştiinţe de sine, a unei responsabilităţi în faţa gestului de a scrie.

Combinaţia ciudată de sentimente pe care o avea mama faţă de pagina scrisă  - care putea compromite şi respectul ei faţă de carte au dat naştere unei provocări căreia îi răspundeam tot mai vehement. Impulsul iniţial, apărut şi susţinut încă de la vărsta de şapte ani, m-a făcut ca după ce am învăţat alfabetul să strig cu inocenţă, spre consternarea părinţilor: „în sfârşit, sunt liberă!”

Dacă în copilărie a fost un motiv de mândrie pentru profesori şi părinţi, odată cu intrarea în adolescenţă şi apoi după majorat, obsesia mea pentru scris a devenit motiv de îngrijorare părintească, nelinişte pentru viitorul meu „compromis”.

De altfel, amprenta acestui comportament camuflat, de apărare a identităţii literare, s-a răsfrânt şi asupra

   

13 februarie, Ziua Mondială a Radioului

Rădăcini

RadioLumea întreagă celebrează, pe 13 februarie, Ziua Radioului. Sărbătoarea, instituită anul trecut de UNESCO, în semn de preţuire pentru acest puternic vector de informaţie şi cultură, aduce un omagiu unuia dintre cele mai populare instrumente de comunicare, care duce ştirile, muzica şi chiar teatrul în cele mai izolate locaţii.

   

Muzeele lumii fac popas la Câmpulung Muscel

Arte vizuale

MuzeeIubitorii artelor frumoase şi cei dornici să cunoască muzeele lumii au acum o poartă deschisă de ieri, 13 februarie, până pe data de 13 martie.
Secţia de etnografie şi artă populară musceleană a Muzeului Municipal din Câmpulung vă aşteaptă să vizitaţi expoziţie intitulată „Muzee din Europa în cărţi poştale". Expoziţia, care aduce în prim-plan o colecţie de ilustrate cu muzee şi exponate de pe toate meridianele poate fi vizitată la sediul muzeului din str. Republicii , nr 5 din Câmpulung Muscel.

   

stropul

O poezie pe zi

breaking news
azi m-am uitat la mare
şi visele erau pe val
trebăluind de zor
drept pentru care
am intrat repede în casă
şi m-am scăldat în cadă
pam pam!

probabil că singurul strop de apă
a ajuns în cadă
pentru ca și-a pierdut
capul din cauza unei femei

autor, Marian Dragomir

   

Page 59 of 277