Literatură

George Topârceanu (n. 20 martie 1886, Bucureşti - d. 7 mai 1937, Iaşi) a fost un poet, prozator, memorialist şi publicist român, membru corespondent al Academiei Române din 1936. S-a născut la Bucureşti din părinţi ardeleni, dar a ales să devină mol­do­vean. A dovedit un ataşament profund pentru Viaţa românescă şi s-a bucurat de apropierea şi prietenia lui Garabet Ibrăileanu şi a lui Mihail Sa­do­veanu.  Poeta Otilia Cazimir i-a fost lui Topîrceanu admiratoare de­să­vârşită şi prietenă statornică. Tot ea l-a însoţit la Viena, în ultima în­cer­care de a lupta cu boala care avea să îl răpună în mai 1937, la doar 51 de ani.

"E-atâta primăvara-n noi, iubite!

Și-n toți fiorii care tremure-n natura,

Și-n zâmbetul ce-ți flutura pe gura

Se-îmbrățișează visurile noastre tăinuite…"

"Martie", de Otilia Cazimir

Romanţă

"O, vis al iubirii trecute!

Sunt singur - omătul târziu

Pătează aleele mute

Şi parcul e încă pustiu.[---]

Şi pieptul începe să-mi bată.

De sus fluturând a căzut,

Pe bancă, o foaie uscată,

O frunză din anul trecut..."

din volumul "Balade vesele şi triste"- G  Topârceanu

Poetul a decedat la 7 mai în casa lui Demostene Botez, la Iaşi. Este înmormântat în cimitirul ”Eternitatea”, din Iaşi.„Dacă la vreo şezătoare literară apărea pe scenă Topârceanu, sala izbucnea spontan în aplauze. Dar nu în aplauze reci, care manifestă o admiraţie cerebrală, ci un joc zglobiu al mâinilor, mărturie de mulţumire şi plăcere...” (Demostene Botez)

"Cu o viziune ascutita și materiala, Topârceanua fixat peisagii cu amănunte prinse atat de sigur - încât natura pare pusa sub sticla într-o rama" E. Lovinescu

"Eu nu ştiu limanul spre care/ Pornesc cu bagajul acum,/ Ce demon mă pune-n mişcare,/ Ce taină mă-ndeamnă la drum./ Dar simt că m-apasă pereţii,/ Eu sunt chiriaş trecător:/ În scurtul popas al vieţii/ Vreau multe schimbări de decor" - "Balada chiriaşului grăbit".

Balada unui greier mic

"- Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Nu credeam c-o să mai vii

Înainte de Crăciun,

Că puteam şi eu s-adun

O grăunţă cât de mică,

Ca să nu cer împrumut

La vecina mea furnică,

Fi'ndcă nu-mi dă niciodată,

Şi-apoi umple lumea toată

Că m-am dus şi i-am cerut...

Dar de-acuş,

Zise el cu glas sfârşit

Ridicând un picioruş,

Dar de-acuş s-a isprăvit...

Cri-cri-cri,

Toamnă gri,

Tare-s mic şi necăjit!"

Marian Dragomir