Thursday, October 10, 2024
   
Text Size

O poezie pe zi

creuzet

O poezie pe zi

Cameliei Radu, cu bucuria Omanului

în Bacău azi
face praznic ninsoarea
de parcă februarie are mamă şi tată
între goluri de cer
între stele căzute
cărţi îmbrăţişate
stau cuminţi
pe rafturi de sticlă
stânjenite de un bol mare cu ghiocei
m-am obişnuit să număr raze lichide
ca orice femeie adâncind semn de soare nou
azi vine schimbarea
simplu şi egal
între stele căzute
între margini de cer.

 

autor, Cristina Ştefan

 

 

 

E timpul pentru dor

O poezie pe zi

 

 

Trebuia să fii mâinele meu,
strălucitor pe scara absenţei,
cu plin să vii în calea aşteptării,
nicio dimineaţă să nu mă trezească
fără mângâierea palmelor tale.
Acum înfloresc pomii pentru

   

cine eşti tu

O poezie pe zi


la ceilalţi am ajuns după multe ocoluri
femeie puţină în chip
moarte şi ieşire într-un cuvânt
în vârsta mea dumnezeu
pescuia un alt fel de zi
într-un umăr
gura deschisă
stigmatul măruntului

autor, Daniel Dăian

   

Momente în doi – a doua poveste

O poezie pe zi

 

Bucată de zeiţă m-a atins dimineaţă

„Hai afară”, îmi spunea

Breteaua căzută şi ochii ei lucizi

   

Înghiţitorul de săbii

O poezie pe zi



Ne-nchipuită-nchipuire arde
Pe-arena cu miraj devorator
Ne oglindim în lama unei barde
Hipnotizaţi de-un rege scamator.

Priviţi-l cum coboară-n necuvinte

   

Page 7 of 40