O poezie pe zi

4. Demult nu te mai zăresc printe ceştile de cafea

în semnele zaţului

Pe ceasuri stau spâzurate ficţiuni-

globuri de ceară pe cer şi mai departe

Te strecori prin memoria bibeloului sfărâmat

Peştişorii tresar în acvariul roz

Răcoarea din ziduri

din vitrina cu arbori

deodată

prinde rădăcini pe asfalt

Tăcerea este deplină

Plutesc pe râul întunecat

înspre cealaltă parte

De acum nu mai sunt

Albă şi foşnitoare privirea ta

înveleşte dealul nevăzut

pe care îl urc

Eoni se sting

              Cresc cercuri pe timpane

Toate cerurile stau să se răstoarne

Ard stelele vechi

Lumina se prelinge-n rugăciune

Unde îmi este chipul Doamne?-

am devenit fără de umbră

şi fără de nume

Dacă eu nu sunt cel ce sunt

Dacă tu nu eşi cel ce este

Unde este rana din coastă

Unde ţipătul săgeţii

Albastră  ?

Singur printe îngerii tăi

Abel Abel ce strigăt dau rănile tale

Pe câmpia sărată cu sângele tău…

5.  Zidul abia se surpase

Nici o fereastră fără zăbrelele trase

Trebuia să privim doar înainte

Altfel ne prăbuşeam într-o apă neagră

Fierbinte

Cu miros acrişor de pucioasă

Parcă ar fi fost o piersică arsă

Nu se zărea nimic

Pluteam printr-o ceaţă vâscoasă

Carnea devenea din ce în ce mai zemoasă

Spaima frica şi înserarea

Cădeau peste noi ca mirarea

Zidul abia se surpase

Cuvintele se scuturau de pe oase

O,câtă deztrupare

În lumea aceasta ca o mirare

6. El vine rostogolind pe nisip

sfera somnului imperfectă

foarte strălucitoare

Taie marginea clipei

cu aripa lui nevăzătoare

cu amintirile foşnind

aidoma unor mări verticale

 decapitate de fulgere

de păsări mari

şi migratoare

El vine rostogolind pe nisip

sfera gândului

discul timpului

pe câmpiile alizee de piatră

cele de deasupra chipului

Un murmur abia mai disting

o şoaptă năucitoare

Sunt repetări lumea-i doar umbră

Cometele se primenesc

Aceleaşi straie de frig

Peste Yan peste Ying

Sunt repetări

Jertfe exiluri

Coperţile patru se deschid

Să trecem vama zăpezile plâng

E vremea să dezlegăm taina celor zece

Porunci

Ne retragem din vis

Pretutindeni câmpuri şi energii

Secundele se tocesc

Timpul se subţiază devine

Unda pe care cădem în genunchi

Pentru marea iertare

Plouă mărunt cu pitici  ca în baluri mascate

Pergamentele negre pe icoane şi zaruri

Toboşari de lut poliţişti deghizaţi

Vulturi albaştri fumegînd pe coline

Trup dedublat de propria-i umbră

Rânjind în vitrine

Ne târâm împreună prin viaţă

Cum şerpii nătângi

Presăraţi pe iarba somnoroasă a stelelor

Şi pretutindeni Îngerul

Care strigă

Care urlă

Care trâmbiţează

Ce rază ne constringe vederea,

coastele şi rărunchii,

gleznele ruginite în lanţuri

cine cu smirnă le răcoreşte?

Şi pretutindeni Îngerul care strigă :

Ziua şi noaptea când se resping

vor lua de pe El hainele sale

vor smulge gătelile lui

Lină coboară din ceruri

rugăciunea aceasta

pe aripi purtând

mirositoare florile milei

De se întâmplă acum

să mor lângă tine Îngere

minunat păzitor

Fie-mi lumină....

 autor, Ioan Vintilă Fintiş