Written by Iuliana Radu Thursday, 21 March 2013 05:46
Eram pe coasta nordică a arhipelagului scufundat
atingeam piatra vulcanică, aspră
cântam în fiecare zi unei lumi străine
unei grădini de ascunzişuri
mă roteam tânără peste ţinutul neexplorat
iar neclintirea din jur era doar un spaţiu amplu
un loc al libertăţii
de care mă bucuram.
Azi mă întreb de unde venea puterea lăuntrică
neştiinţa din care izvorau poveştile
dansul trupului dintr-o o fericire veche,
originea cuvintelor mele...
nu am găsit atunci rădăcina
nici azi nu o ştiu.
Într-o zi m-am răsucit fără să vreau
aşa cum se întâmplă în somn
eram mai sus
eram departe.
Poate a fost atracţie, poate întâmplare,
poate neghicitele mâini ale timpului
dincolo de gest era un pas prea mare.
Târâmul scufundat a rămas departe, toate culorile
au aţipit
cântecele s-au terminat, despre mine nu mai auzeam veşti.
Am plonjat invers, m-am agăţat de lumină,
- pe atunci nu ştiam ce este -
eram doar un bob de strugure strivit de buza cerului
din care a lăcrimat sânge
înroşind apa desprinsă.
Camelia Iuliana Radu / Antologia ATITUDINI, 2012
O picătură de poezie într-un ocean de griji conferă vieții un sens metafizic profund: dovadă că noi nu ne-am abrutizat definitiv, că orânduirea comercială în care trăim nu ne-a șters total creierul. Omul are nevoie de poezie, iar uneori se poate salva prin poezie. Este motivul pentru care, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), a decretat, încă din 1999, ziua de 21 martie, drept zi mondială a poeziei. 
