Thursday, November 26, 2020
   
Text Size

VEDENII - II, III

O poezie pe zi

2. Pretutindeni cu pălăria pe frunte

deasupra realităţii Îngerul

 

Cu arpile croşetate-nfuioare de nea

dincolo de ziduri şi turnuri Îngerul

 

Alfabet concret

 

Naufragiu senzaţii şi amintirea unui rug

de care-mi lustruiesc singurătatea

 

Apoi

       O stea căzătoare şi vântul

        ţâşnind din lumina

        care nu mai este

 

Apoi

        Oglinda în care mă pierd

         laolaltă cu Îngerul

         şi halucinaţia

 

Sângele lui căzut în mirare

visează un deal înzăpezit

în vedenii

 

Locuieşte în concentrice goluri

Amintirile sale frunze rătăcite-n pustiu

 

Apoi

 

        Câmpul nesfârşit

        la marginea lui colina

        şi pe colină casa

        viaţa şi moartea

 

Fotografiile în mişcare

şi mai ales

chipul vegheat de Înger

 

Şi îngerul se revarsă mereu

mereu mai abstract peste realitatea neagră

însângerată

 

Dacă îngerul acesta nu ar fi

Dacă nu ar întineri cu fiecare strigare

aş putea spune:

 

                        Nimic nu se mai mişcă exact...

 

Poate doar moartea baletând graţios

pe igrasia memoriei

 

Cât o să mai cutreer aceste lumi lăuntrice?

 

 

Vântul razeor

                     Tăcerea Duhului

Când vor renaşte în sângele meu?

 

Drumurile până când vor fi ascunse

şi  lumina când se va deztrupa din suferinţă?

 

E vremea aă bem Iubirea învelită în cuvinte

 

Dacă Îngerul acesta nu ar fi

aş spune că nimic

nu este real...

 

3. Foarte multă mişcare

Noaptea lustruieşte primul cuvânt

Ultima înfăţişare

 

Ce viscol ! – apa e dulce

Ne spală de spaimă

Suntem neamuri la număr douăsprezece

Şi doar trei coridoare

 

Scările sunt dureros de aproape

Transparente şi blânde

Atât de strălucitoare încât

devenim un pumn de atomi

cuibăriţi în orbita ţipătului

 

Tu dormi

 

Până când carnea melancolic de galbenă

devine albastră

 

 autor, Ioan Vintilă Fintiş

 

 

 

Add comment


Security code
Refresh