Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

Rabindranath Tagore a fost primul scriitor din Asia care a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Literatură (1913). (Conform Wikipedia). Astăzi, noi vă oferim un set de 12 cugetări minunate ale acestui monument de înțelepciune. 

Iubirea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge omul, căci numai prin ea cunoaște că el este mai mult decât el însuși, că e una cu totul.

Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.

Copacii sunt efortul nesfârșit al pământului de a vorbi cu cerul.

Adevărul mărunt se exprimă prin vorbe; Adevărul mare se exprimă prin tăcere.

Dacă nu poți să accepți adevărul din exterior, trebuie să te împaci cu minciuna din interior.

Cerul sărută pământul prin ploaie, pământul sărută cerul prin flori.

Am închis ușile să nu intre greșeala; m-a întrebat atunci Adevărul: “Acum pe unde să intru eu?”

Iubirea e plenitudinea. Ea nu cerșește, ea dorește.

Dacă există în lume o forță, care să depășească frica pe deplin, să nimicească orice pericol, să rămână nepăsătoare față de orice pagubă chiar și față de moarte, această forță este iubirea.

Nu te teme de clipă. Așa cântă glasul eternității.

Este simplu să fi fericit, dar e foarte greu să fi simplu.

Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și care este bucuros să o extindă și asupra altora.

Viaţa ca o artă

Concentrarea absolută a minţii face posibile abilităţi şi performanţe uluitoare. Pagină realizată de redacţia Ştiinţă&Tehnică.

Aşa-numitul „flux mental", cum denumesc specialiştii concentrarea cerebrală totală, implică un fel de stare zen de atenţie absolută, în care timpul pare că se contractă, pe măsură ce individul este absorbit complet în activitatea pe care o desfăşoară, de parcă s-ar afla în transă. Desigur, în cele mai multe dintre cazuri, un asemenea comportament al creierului este generat tocmai de eforturile susţinute ale unei persoane de a deprinde măiestrie într-o anumită disciplină. Un bun exemplu în acest sens este tenismenul elveţian Roger Federer care, după ani de antrenament, combină graţios o serie sofisticată de acţiuni în teren - păstrându-şi un ochi pe minge şi unul pe oponent, în timp ce-şi reglează tirul şi lansează o lovitură de rever năucitoare - totul într-o singură secundă uimitor coregrafiată.

Viaţa ca o artă

 Dacă nu am avea miros, nu ne-am mai putea bucura la fel de mult de gustul plăcut al alimentelor. Acest simţ ne influenţează trăirile şi emoţiile, iar uneori ne protejează chiar viaţa. Din păcate, doar atunci când ne pierdem mirosul începem să conştientizăm importanţa lui.

 Genomul mamiferelor conţine aproximativ 1.000 de gene înrudite, dar diferite, care controlează o gamă variată de mirosuri. La oameni, mai puţin de 40 la sută din aceste gene sunt funcţionale (restul fiind pseudogene), ceea ce explică de ce câinii pot detecta mirosurile cu o mai mare acurateţe decât noi. Chiar dacă nu avem un simţ olfactiv la fel de dezvoltat ca alte mamifere, de el poate ajunge să depindă chiar supravieţuirea noastră. 

 Declanşează secreţiile digestive

Digestia nu începe din momentul în care gustăm din mâncare, ci chiar de când simţim aroma preparatelor pe care le avem în faţă. Moleculele olfactive inhalate sunt transformate de nervii olfactivi în semnale ce ajung la creier, iar acesta comandă creşterea secreţiei de salivă, a celei de enzime digestive, de suc pancreatic şi de suc gastric. 

La declanşarea secreţiilor gastrice contribuie, într-o mai mică măsură, şi simţul vizual. Apoi, ele sunt stimulate intens de gustul alimentelor. Prin urmare, cu ajutorul acestor simţuri, organismul se pregăteşte pentru metabolizarea alimentelor şi pentru absorbţia nutrienţilor din acestea. S-a observat că persoanele care, dintr-un motiv sau altul, şi-au pierdut mirosul, au un apetit mai scăzut, chiar dacă celelalte simţuri sunt funcţionale. 

Ne avertizează în caz de pericole

 Simţul olfactiv se poate dovedi vital, pentru că este uneori un mecanism de apărare. Cu ajutorul mirosului, putem depista potenţiale pericole precum focul sau scurgerile de gaze, de multe ori chiar înainte de a le vedea. 

Simţul olfactiv este uneori singurul care ne poate ajuta să identificăm un aliment alterat. Majoritatea persoanelor au obiceiul de a mirosi un aliment înainte de a-l duce la gură. Acesta este un mecanism care ne permite să „culegem" informaţii privind mediul înconjurător şi, în acelaşi timp, un mecanism de apărare.   

Ne influenţează starea psihică

De simţul mirosului depinde şi dispoziţia noastră. Centrul olfactiv se află în regiunea limbică a creierului, cea care guvernează şi emoţiile. Se ştie că anumite parfumuri ne pot influenţa starea de spirit. Efectul pe care-l au mirosurile plăcute asupra psihicului este exploatat de comercianţi. Pentru a le induce clienţilor o stare de bine, care le creşte disponibilitatea de a cumpăra, aceştia folosesc aromaterapia în magazine.