Viaţa ca o artă

Viaţa ca o artă

Viața are extremele sale în ceea ce privește modul de abordare. De la bunătate la viclenie, de la sensibil la insensibil, de la înțelepciune la ignoranță. Ființa poate să aibă o caracteristică, dar niciodată nu poate să fie unilaterală pentru că realitatea este duală. Dacă vei căuta să fii mereu pozitiv în acțiunile întreprinse poți să te găsești în fața dezamăgirii. Adevarata căutare este dualitatea în acțiune și găsirea iubrii în tot ce faci.  

O modalitatea de a face față prezentului este să te gândești la el ca la timpul trăit, ca o memorie și o expreriență ce te-a bucurat. De cele mai multe ori amintirile noastre sunt prețuite, iubite și prezentate într-un mod efervescent. Dacă am putea retrăi unele amintiri cu siguranță că am relua firul acelor emoții. Astfel că încercați să vă gândiți la prezent ca la o amintire pe care o veți prețui în viitor. Îmbrățișați momentul actual cu toate simțurile, păstrează-l în inimă și el vă va susține în viitor. 

autor, Marian Dragomir

Viaţa ca o artă

1. Trezeste-te impreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur. Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar sa-I vorbesti.
2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignoranta, Inselatoria, Mania, Invidia, Gelozia si Lacomia izvorasc din instrainarea de Suflet. Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare.
3. Cauta-te pe tine – prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa mergi. Este calea ta si doar tu mergi pe ea. Altii pot merge eventual, alaturi de tine – insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta.
4. Poarta-te cu multa consideratie, cu oaspetii care iti intra in casa. Serveste-le mancarea cea mai gustoasa, da-le patul cel mai bun si onoreaza-i cu bunavointa si respect.

Viaţa ca o artă

Aşa cum plantele au nevoie de lumina soarelui şi de apa pentru a creşte, la fel şi sufletul omului are mare nevoie de mister pentru a se putea dezvolta. În afara misterului e ca şi cum sufletul ar creşte într-o zonă deşertică. Ajunge să semene mai mult cu un cactus, plin de ţepi, sau alte plante din zonele deşertice, plante pipernicite, cu frunze aspre şi destul de puţin plăcute. Acolo unde este prea multă „lumină" şi se crede că se cunoaşte totul, acolo unde starea de mister nu mai există e greu pentru suflet să se dezvolte şi să ajungă măcar la maturitate.

Prezenţa misterului este ceea ce dă aripi şi inspiraţie minţilor cercetătoare. Prezenţa misterului şi nevoia de a-l elucida este ceea ce determină mintea să aprofundeze cunoaşterea şi să-şi însuşească o serie întreagă de calităţi. Misterul este ceea ce fascinează, dă profunzime şi savoare oricărei percepţii. Misterul trezeşte în noi dimensiuni nebănuite şi face ca viaţa să devină cu adevăat interesantă. Alungarea oricărei urme de mister din viaţa noastră e ca şi cum ne-am autoexila într-o zonă deşertică.

Viaţa ca o artă

„Atunci cînd iubeşti, eşti plin de bucurie.

Cînd nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit.
Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia.
Ea urmează pretutindeni iubirea.”
(Osho – ”Bucuria de a iubi”)

Bucuria… acest minunat şi sublim sentiment care ne hrăneşte sufletul şi care este căutat de noi toţi de-a lungul vieţii fără întrerupere. Dar ştim să ne bucurăm? Vrem să ne bucurăm? Păstrăm oare seminţele bucuriei?

Vedem mulţi oameni trişti care se plîng că nu au motive de bucurie… Nimic mai neadevărat! Bucuria ne aşteaptă pretutindeni să-i deschidem sufletele! Să începem fiecare zi bucurîndu-ne, mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru că ne-a dăruit o nouă zi. Iubind ne bucurăm. Ne bucurăm de fiecare zîmbet de pe faţa fiinţei iubite, de fiecare sărut, mîngîiere, vorbă… Ne bucurăm de soare, că avem ochi cu care să-l admirăm, ne bucurăm de gustul unui fruct zemos, de parfumul unui trandafir, de culoarea cerului, de forma norilor… avem atîtea motive de bucurie! Ne bucurăm că putem păşi, atinge, dansa… ne bucurăm că putem asculta melodia preferată. Fiecare dintre noi are o nesfîrşită sursă de bucurie pură. Motive de bucurie sînt peste tot. Dar aşa cum un orb nu vede lumina din jur, motivele de bucurie nu pot fi văzute de cel al cărui suflet nu mai are „organul de simţ” al bucuriei.

Mi-am întrebat sufletul ce-l face pe el cel mai mult să simtă bucurie… şi mi-a spus că iubirea. M-a făcut să înţeleg că dacă iubeşti nu ai cum să nu fii bucuros. Iubirea este ca un izvor nesecat de bucurie. Şi odată ce ai realizat că tot ceea ce te înconjoară este trupul Lui Dumnezeu, poţi oare să nu te bucuri atunci de orice? Atunci cînd sîntem greu încercaţi ar trebui să mulţumim Cerului că sîntem supuşi testelor. Asta înseamnă că sîntem buni… şi să nu uităm că Dumnezeu nu dă Omului mai mult decît poate duce. Aşa că, să depaşim cu bucurie testele căci „ce nu ne doboară ne întăreşte”. Lumea în care trăim este absolut minunată! Să o trăim cu bucurie şi cu atenţie… căci mesajele divine sînt pretutindeni, trebuie doar să ne deschidem faţă de ele! Să ne bucurăm de noi înşine acceptîndu-ne aşa cum sîntem… căci un alt inamic al bucuriei este nemulţumirea. De ce să permitem acestui parazit să se hrănească cu bucuria noastră? Iubiţi-vă din toată inima pe voi înşivă şi nu vă fie ruşine de această iubire. Foarte mulţi oameni se urăsc pe ei înşişi, de cele mai multe ori fără un motiv real, doar din plictiseală sau ignoranţă… şi astfel bucuria de a fi tu însuţi dispare, lăsînd loc frustrării. Şi totuşi uităm să ne bucurăm… te poţi bucura din orice lucru mic… cu care intri în contact… uităm cît de frumoasă este viaţa… plecăm urechea la cei din jur… ne interesează mai mult părerea lor… Totul depinde numai de tine… şi această schimbare nu o poţi face decît… după ce te-ai regăsit… după ce te-ai înţeles… după ce te-ai acceptat… după ce eşti bucuros că eşti o scînteie divină!