Friday, March 14, 2025
   
Text Size

Viaţa ca o artă

Muzica – zbor interior

Viaţa ca o artă

 

JK0ABMuzica, pasul făcut în frumuseţea cea mai abstractă a lumii, ne recunoaşte de fiecare dată, ca oglindă. Inspirat de natură, omul a vrut să exprime mai mult decât ar fi putut să o facă prin cuvânt, mai mult decât prin prezentările grafice, de multe ori neînţelese de privitor. Poate, privind păsările cerului, şi-a dorit să trăiască acel sentiment de totală libertate şi de împărtăşire directă a bucuriei de a fi. Poate a vrut să vorbească într-un limbaj universal despre iubire şi durere, despre vis şi căutare, despre tot ceea ce locuieşte în suflet, dincolo de simboluri şi exprimări vremelnice.

Audiţia, aşa cum mulţi au spus-o, este înălţarea sufletului în arta perfectă. Abandonarea carcasei, ieşirea din ou, contopirea cu miezul conceptual al creaţiei primordiale, regăsirea. Creaţia muzicală este vederea profundă, ascunsă, intimă şi subiectivă, fractalică, a esenţei. Creatorul de muzică se joacă de fapt conceptual. Între interpret şi ascultător există complicitate emoţională, fără de care comunicarea artistică nu poate fi posibilă. O inefabilă magie deschide poarta sufletului, chiar şi către cel mai impenetrabil ascultător, păstrând convenţia secretului.

Trezind fiinţa subtilă şi graţioasă a sensibilităţii, muzica ne aminteşte spontan, direct şi fără intermediari de capacităţile uitate ale puterii de a simţi, operând în om, cel puţin momentan, o reorganizare a valorilor. Catalizatoare de trăiri intense, prin percepţie şi reprezentare abstractă, va sugera de fiecare dată calea spre regăsire, spre rezolvarea pozitivă a întrebărilor personale, pentru că dialogul purtat are loc direct între algoritmul unei piese şi suflet. Dacă în spatele creaţiei unui compozitor şi a unui interpret se găseşte o muncă asiduă, dacă efortul şi rutina muncii sunt cunoscute, în momentul de graţie al apariţiei pe scenă toate acestea se topesc, cu pudoare, spectacolul fiind mai degrabă un dar şi o punte, o comunicare înaltă între esenţe. Fără trăire, muzica nu poate fi, neexistând calea de mijloc a meşteşugului, aşa cum cerul fără zbor nu este decât un înveliş fizic al Terrei şi nu un simbol.

Muzica ne va aminti totdeauna că libertatea are multe forme şi că nu va putea fi nicicând învinsă.

 

 autor, Camelia Radu

 

Regăsirea de sine

Viaţa ca o artă

 

cami122Fiecare ar vrea să nu mai fie dependent de relaţiile interpersonale nereuşite, de imaginea mustrătoare a eşecurilor, de neînţelegerea evenimentelor care devine obsesie, de viaţa cu chip de sperietoare. În astfel de clipe, ne întrebăm ce ar putea să ne aducă sentimentul confortabil al împăcării cu propria imagine, ce ar putea să ne spele sufletul de nemulţumire şi mai ales de autoevaluare critică dureroasă.

Sentimentele negative seamănă cu buruienele care au rădăcini adânci, ridicându-şi tulpina peste speranţe, umbrind judecata şi făcând să pălească încrederea în sine. Interpunându-se între noi şi atitudinile noastre de zi cu zi, devin obsesii, nelinişti difuze, acoperind astfel cu pesimism orice năzuinţă.

Orice stres funcţionează după această imagine simbol, recunoscută de psihologi ca o schemă de manifestare distructivă. Propunerile acestora de redresare se referă mai ales la mobilizarea voinţei. Astfel, va trebui să facem un efort pentru a smulge această schemă funcţională negativă din trăirile noastre interioare, lăsând loc în psihic pentru dezvoltarea pozitivă a gândirii şi a estimării lumii. Acţiunile care determină asemenea auto-redresare sunt acelea de raportare la valori stimulative diverse, cu ecou de personalitate.

Orice acţiune care determină o rupere de obsesii şi gânduri este binevenită. O reţetă nu se poate da, dar fiecare ştie ce anume reprezintă pentru el frumosul, stârnind spontan bucuria de a trăi. Pentru unii ar fi o plimbare, pentru alţii un concert sau întâlnirea cu paginile unei cărţi deosebite, meditaţia sau contemplarea unei colecţii particulare. După participarea la slujbele religioase, putem spune că arta are cel mai puternic efect curativ. La fel şi ocupaţiile încadrate ca hobby. Trebuie apelat la ceva care are o rezonanţă puternică, pentru că după o perioadă de timp, prin participarea la aceste evenimente, la nivel psihic, se rupe legătura cu starea de nemulţumire. Acest timp, petrecut altfel, va acţiona ca o forţă ce va scoate din rădăcini buruiana obsesiilor distructive, activată mai ales dintr-o autoapreciere negativă.

 

autor, Camelia Radu

desen, Camelia Radu

   

Inventatorii prahoveni expun la Romexpo, în cadrul TIB Bucureşti

Viaţa ca o artă

iustin-capraLa cea de-a 38-a ediţie a TIB Bucureşti, din această săptămână, vor fi prezenţi şi inventatorii prahoveni din cadrul Fundaţiei Pancuantic şi a Asociaţiei „Justin Capră". Mâine, 17 octombrie, membrii celor două organizaţii şi invitaţii lor vor susţine o serie de conferinţe cu o tematică deosebită.
Prezente la TIB Bucureşti, în incinta complexului expoziţional Romexpo, sala C3A, membrii Fundaţiei Pancuantic şi ai Asociaţiei „Justin Capră" vă invită să participaţi la mai multe expuneri cu o tematică specială. „Sunt subiecte care ne îndeamnă să privim mai atent din exterior spre interiorul nostru, ca direcţie posibilă pentru ascensiunea spre autocunoaştere", ne-a declarat ing. Valentina Nicolae, participant la eveniment.
Vedeţi programul conferinţelor de miercuri, 17 octombrie 2012:

   

Testul Plantei

Viaţa ca o artă

187792 139639062774209 7578657 nTe trezesti de dimineata si observi cu uimire ca in gradina ta a rasarit o noua planta.

Care este primul tau gand?

1. Ce bine imi pare. As vrea sa creasca cat mai repede.

2. Sa fiu atenta data viitoare cand ma duc in gradina. Nu cumva sa calc pe ea.

3. Ooo! Oare o sa faca flori?

4. Multumesc, Doamne. Multe multumiri pentru ca a crescut.

rezultatul testului:

   

Anotimpuri interioare

Viaţa ca o artă


cami288Prezenţa focului şi a luminii devine, mai ales iarna, simbol şi reper al căminului. Memoria ancestrală aduce din adânc sentimentul aproape uitat al securităţii, al păcii sau, mai simplu, al adăpostului. Casa devine deodată o extensie a sufletului, a intimităţii. Pentru că poveştile se spun iarna la lumina veiozei, vara la focul de tabără şi noaptea la lumina de stea, povestea rămâne acea proiecţie care cere taină, ţinându-se minte doar atunci când sufletul face paşi în exterior, tatonând realitatea cu paşi subtili.

Dacă ziua cere vigilenţă, noaptea cere vis. Între manifestarea solară şi cea lunară, omul pendulează căutând echilibrul; între vară şi iarnă timpul se dilată, sau se restrânge subiectiv, alimentând pe rând taina şi rigoarea. Astfel, faţetele lumii se percep nu numai prin adaptarea socială sau profesională, ci şi prin amplificarea subiectivismului, rezerva noastră de originalitate.

La fel ca timpul, oamenii originali, creativi pot fi dificili, dar fără prezenţa lor totul ar părea plictisitor. Stimulând întrebările şi căutarea răspunsurilor, ei sunt cei care ne aduc aminte de ceea ce suntem dincolo de gesturile zilnice. Seamănă cu iarna şi cu frigul care ne adună pe la casele noastre, descoperind bucuria intimităţii. De fapt ei ne fac să ne autoapreciem, nelăsând fundalul cenuşiu al banalităţii să ne inunde. Ceilalţi, cei înţelegători, din ce în ce mai rar, ne ajută să fim expansivi, călătorind. Primii ne învaţă să veghem asupra focului interior, ceilalţi să îl căutăm pe cel exterior.

autor, Camelia Radu

                                                                 desen de Camelia Radu

 

   

Page 15 of 29