Viaţa ca o artă

psiholog, Alin Leş

Reușita prin eșec, prin minciună, prin furt, prin desfrâu, prin impostură este orice altceva, dar nu o reușită. Privitul în  oglindă nu mai este un criteriu de dobândire a unei liniști intrinseci și de recunoaștere a acestui fapt. Dar poate fi acela când sufletul nu-i mai decernează vieții decât rateuri învăluite în așa-zisele reușite. Omul nu este o dogmă, dar poate fi o ratare. Reușita prin eșec este o condamnare la neputința de a gândi caracteriologic pozitiv. Este un eșec care atârnă atât de greu ființial încât demnitatea umană devine plasturele de pe-acum novice.

Reușita prin eșec a devenit un viciu cu care coroborăm, deopotrivă. ”Natura umană”, îmi repetă aproape urlând un prieten drag. Vicisitudinile vieții m-au trimis și mă trimit, din ce în ce mai mult, la ”Unde-i lege, nu-i tocmeală”. Reușita prin eșec este o formă

Viaţa ca o artă

Viaţa noastră seamănă cu un vagon care alunecă pe şinele de fier. Nici o
miscare a vagonului nu schimbă faptul că el trebuie să se mişte înainte. S-ar putea să
fie schimbări în ruta voiajului, în condiţii atmosferice sau poate chiar în starea fizică a
vagonului, ca urmare a voiajului îndelungat, însă destinaţia a fost stabilită dinainte şi
chiar şi căile de a ajunge la ea. Şi vieţile noastre sunt cunoscute din capului locului,
însă este în mâinile noastre posibilitatea de a mări viteza vagonului şi de a ajunge mai
repede la destinaţie. Iar aceasta poate schimba întregul voiaj, deoarece groapa de pe
rută, care ar putea fi un pericol pentru o viteza mică, poate dispărea dacă o trecem cu
o viteză mare. Faptul că am mărit viteza nu schimbă condiţiile de voiaj, însă, în multe
cazuri. o îmbunătăţeşte, adică ne schimbă senzaţia, iar, în loc de suferinţă vom simţi
plăcere. Este clar că destinul nostru este de a ne mişca spre scop, însă sunt şi cazuri în
care vagonul se împotmoleşte şi nu se mişcă spre acest scop. Singurul mijloc de a-l
mişca este prin forţă.

Libera alegere care există în mâinile noastre ne dă posibilitatea de a
decide să mergem către scopul creaţiei sau împotriva ei. Diferenţa este esenţială
şi, după cum am menţionat înainte, fiecare pas împotriva curentului produce
iadul pe care-l simte omenirea şi pe care mulţi dintre noi ar prefera să nu-l
experimenteze.

Dr.Michael Laitman

Viaţa ca o artă

O actriţă celebră spunea odată că frumuseţea, pentru a fi autentică, trebuie, mai întâi, să fie o iluzie. Adică, o străfulgerare a văzutului de nevăzut, a chipului de către gând, a gestului de o emoţie. Exprimarea să fie căuş pentru suflet şi nu pentru regulile însuşite.

Daca ieşi pe uşă, nu uita să fii frumoasă, nu uita să porţi în tine o stare a frumuseţii tale. O cunoşti? Poate că nu încă. Adânceşte-te în subiectivitate şi vei vedea în oglinda ei o necunoscută, iar dacă nu îţi place ce vezi, adu-ti aminte că defectele sunt doar o imagine contorsionată a farmecului personal.

Iar dacă ceea ce vezi îţi place, dăruieşte din lumina ta celor din jur. Vei avea şi mai multă. Dacă intri pe o uşă, nu uită să fii credibilă, să porţi în tine o năzuinţă. Ai învăţat lecţia compromisului? Uită de ea. Învaţă de la poeţi nebunia de a urma un vis şi ea te va ajuta să mergi drept. Nu-i aşa de greu, dar poate fi ameţitor ca o victorie.

Iluzia frumuseţii înseamnă să crezi în acea parte din tine care nu se vede, dar care, paradoxal, este singura remarcată de cei din jur. O bucurie ne poate face medici nevăzuţi pentru cei pe lângă care trecem. Frumuseţea este lumină, iar pentru ea nu există nici ascunzători, nici depozite în bănci, nici societăţi de asigurare, dar nu se plăteşte nici impozit. Ea curge, izvor nezăvorât din partea nevăzută, hristică, a fiinţei noastre. O idee poate face dintr-o cutie oarecare un vas de flori sau dintr-un tablou celebru o uşă pentru coteţul găinilor. Alegerea ne aparţine.

 autor, Camelia Radu

Viaţa ca o artă

In anii 60 Thomas Holmes şi Richard Rahe, psihiatri, au realizat pe baza unor cercetări extinse pe 5000 de pacienti, o scală a intensităţii stresului determinat de evenimente de viaţă. Ei au constatat o incidentă semnificativă între evenimentele de viaţă şi probleme de sănătate, respectiv îmbolnaviri declanşate ulterior. Incidenţa este semnificativă , ceea ce îndreptăţeşte corelarea dintre evenimentele stresante şi îmbolnăviri. In anii 70 cei doi psihiatri au făcut o nouă cercetare pe un număr de 2500 de marinari carora li s-a cerut să completeze un chestionar despre evenimentele stresante din ultimele 6 luni. Prezentarea la cabinetul medical a respectivilor marinari pentru cazuri de îmbolnavire, în urmatoarele 6 luni, a fost monitorizată. Astfel, s-a constatat o incidenţa semnificativă, din nou, între evenimentele stresante anterioare şi îmbolnavirile ulterioare. Astfel s-a confirmat predictibilitatea îmbolnavirilor, cel puţin într-o anumită măsură, pe baza gradului de stress anterior îmbonavirii.

Astfel, putem lua în considerare stresul ca un factor predispozant, declanşator sau susţinător al unor îmbolnaviri. Este posibil ca stresul să diminueze imunitatea şi să aibă şi alte efecte , de altfel cunoscute ( pusee de hipertensiune sau hipotensiune, tulburări de rtim cardiac, variaţii ale glicemiei) şi efecte cumulative pe termen mai lung.

Printre cele mai stresante evenimente de viaţă sunt, conform Scalei lui Holmes şi Rahe: decesul partenerului de viaţă, divorţul, închisoarea, îmbolnaviri sau accidentări, pierderea locului de muncă, îmbolnăvirea unei persoane apropiate, schimbarea statutului material, pensionarea, etc.

O treime din viata dormim. O altă treime lucrăm. Cealaltă treime o consumam pe deplasări, cumpărături, administrarea gospodăriei, timp liber şi recreere. Judecănd după aceste proporţii, nu prea ne lăsăm timp de refacere, timp pentru a ne simţi bine în pielea noastră, cum se spune. In aceste condiţii, orice eveniment major POTENTIAL STRESANT ne prinde de obicei nepregătiţi. In plus, nu suntem cu adevărat pregătiţi, în sens de educaţie şi informare pentru schimbare. Acesta este încă un motiv pentru care schimbările din viaţă, stresante prin ele însele devin şi mai dificil de depăşit. Pentru că nu ştim cum să le facem faţă.

Cănd apare evenimentul dificil, prima reacţie a noastră depinde în primul rănd de natura evenimentului şi de cum suntem noi formaţi. Societatea moderna crează generaţii întregi de „rezolvitori de probleme”, oameni care găndesc că totul trebuie să fie ţinut sub control şi mai ales că totul poate fi ţinut sub control. Ne putem recunoaşte? Acest mod de găndire