Teatru Film

Literatură

Pe data de 6 ianuarie s-au împlinit 105 ani de la naşterea lui Geo Bogza. Îl mai cunoaştem doar din manuale, pentru că de citit puţini au mai pus mâna pe o carte pe care scrisă de el. Să ne amintim, totuşi, câteva dintre cele mai interesante aspecte ale acestei personalităţi.

Geo Bogza (n. 6 februarie 1908, Blejoi - d. 14 septembrie 1993) a fost fratele mai mare al lui Nicolae Bogza, numele adevărat al scriitorului Radu Tudoran, autorului celebrului roman „Toate pânzele sus".
Poet, creator al reportajului literar românesc, teoretician al avangardei, autor al câtorva din textele ei definitorii (Urmuz, Exasperarea creatoare, Reabilitarea visului), este recunoscut drept „poet de mare întindere".

Nu Rata!

Bimbo Circus prezintă un spectacol de cinci stele, unic în România: Lady Bubbles Show! Un regal de virtuozitate, talent, trudă şi magie.

Oameni printre noi

NICOLAE BĂLCESCU. Fiul unei familii de mici boieri, patriotul l-a avut coleg la Liceul „Sf Sava”, pe Ion Ghica, printre dascălii săi numărându-se şi scriitorul Ion Heliade Rădulescu. Considerat de mulţi „figura cea mai luminoasă a Revoluţiei de la 1848; tipul revoluţionarului care, înţelegând mersul istoriei, şi-a dat seama că adevărata revoluţie trebuie să se sprijine pe forţa poporului, să-i exprime năzuinţele şi drepturile”, avea să se stingă în cumplită suferinţă (ftizie), în exil, la Palermo. S-a păstrat în conştiinţa poporului său drept „exeget al istoriei neamului său, dovedind în tot ce a scris, erudiţie şi rigoare ştiinţifică, pricepere în a despica analitic marile probleme ale naţiunii”.

Puţini ştiu, însă, că, prin 1937, trei studenţi români împreună cu câţiva colegi din Peninsulă aveau să refacă şi să cinstească memoria lui Bălcescu, dedicându-i un monument. Printre cei trei, şi medicul ploieştean Nicolae Alexandru Ioniţă, cel care avea să devină directorul Spitalului CFR din Ploieşti şi apoi al Policlinicii CFR. O poveste simplă, ascunsă în modestie şi amintiri, care merită cunoscută.

Începuturile

Născut la 11 aprilie 1911 în „Dallas-ul” Munteniei, Moreni, fiul unui destoinic chirovnic pe tărâmul sondelor, Alexandru Mihăilescu Ioniţă, gospodar şi neîntrecut meşter într-ale sculpturii, şi descendent al unei respectabile familii de mici moşieri Călăraşu, Nicolae Alexandru Ioniţă avea să crească într-un mediu familial în care disciplina şi respectul faţă de carte şi istorie înnobila sufletele din fragedă pruncie.

La vremea adolescenţei, Nicolae Alexandru Ioniţă este acceptat la liceu în renumitul centru cultural care era pe atunci Blajul, cunoscut drept „mica Sorbonă” românească. După absolvire, intră cu brio la Facultatea de Medicină din Cluj. După anul I de studii, obţine o bursă de merit care îi permite să-şi continue studiile la Palermo. Pleacă, dar nu singur. Este urmat de unchiul său, Toma Călăraşu care, primind bursă, ajunge la aceeaşi facultate, şi de fratele său, Traian Ioniţă, care avea să studieze Tehnologia Extracţiei Petroliere, în inima Siciliei.

Din burse studenţeşti...

În patria potocalilor, cei trei găseau, în perioada interbelică, un mediu universitar elevat, unde cultul pentru istorie, artă şi învăţătură avea să le modeleze inimile şi destinele. Tinerii aveau să urmeze chiar şi cursuri de vioară şi înot, încadrându-se perfect în atmosfera latină a acelor ani.

Îşi fac prieteni printre studenţii italieni de elită şi studiază asemenea paşoptiştilor de odinioară. Nu-şi uită niciun moment originea şi povestesc colegilor despre ţara şi istoria lor. Aşa, le vine ideea de a merge pe urmele istoricului Nicolae Bălcescu.

Cu traista-n băţ

În sud-vestul ţării, în mijlocul poate ultimei păduri virgine din Europa, se află un loc de-a dreptul miraculos: un ochi de apă albastră, cum doar în poveşti mai poţi găsi, ce răsare dintre trunchiurile drepte şi înalte ale fagilor, asemeni unei licăriri magice de nestemat azuriu. Localnicii spun că în acest loc fermecat se întâlnesc, de Sânziene, ielele şi dansează. 

În Munţii Aninei şi Locvei, în cea mai compactă suprafaţă calcaroasă din România, care ocupă 807 km pătraţi, la o altitudine de 310 m, în unghiul format de confluenţa Beuşniţei cu Beiu Sec se află un lac în miniatură, care iarna nu îngheaţă niciodată. Frumuseţea neasemuită a ochiului de apă vine din faptul că este de un albastru neverosimil.

Apropierea de apele Beuşniţei lasă impresia că lacul este alimentat de acestea. În realitate, lacul este alimentat de un izbuc situat pe fundul dolinei în care este instalat lacul, iar pârâul care se formează