Written by admins Monday, 02 July 2012 11:36
La numai 23 de ani, cucereşte pe oricine cu florile sale de răşină, lemn, paste polimerice sau chiar sârmă de modelaj şi pietre semipreţioase (onix agate etc). Unde este ea – Karina - de jur-împrejur „roiesc” trandafiri şi tot soiul de minuni miniaturale unicat. Unde este ea, se iveşte o grădină gata să se dăruiască oricui îşi scaldă privirile şi, de ce nu, inima în frumuseţile hand-made, purtând marca tinerei artiste.
De data asta am găsit-o, alături de alţi câţiva artişti, în Gara de Nord din Bucureşti, împreună cu o măsuţă plină-ochi de bijuteriile şi poşetele ieşite din mâinile ei fermecate.
Karina a absolvit Liceul de Artă Plastica "Dimitrie Paciurea” - la specialitatea „ceramică fină şi modelaj”, dar a făcut şi pian. Iubeşte tot ceea ce natura îi dăruieşte ca sursă infinită de inspiraţie. Şi, chiar dacă, ulterior, a absolvit facultatea de management - marketing şi a lucrat la o firmă germana, s-a reîntors pe drumul artei, convinsă că are puterea de a ne încânta, de a crea. Fără să obosească.
Aşa se face că, de mai bine de un an, Karina este, cu ale sale creaţii, ba la manifestărilor organizate la Muzeul Ţăranului Român, ba în Palatul Sutu şi nu numai. Chiar şi în spaţii neconvenţionale… Unde, după cum mărturiseşte, nu o dată a avut plăcuta surpriză să îi fie admirate şi cumpărate minunăţiile de turişti străini, printre care chiar japonezi, impresionaţi de amprenta migalei şi de modelele unicat.
Trandafiri în toată splendoarea unor culori vii, parcă acum culeşi din rai, inimioare, buchete de flori se aştern în cercei, brăţări, inele, pandantive, coliere, agrafe, acesorii… poşete unicat din piele. Toate fine, toate delicate, parcă parfumate cu un talent care are încă mult de dăruit. Chiar dacă tânăra Karina Mitra îşi lucrează toate creaţiile în bucătărie.
La numai 23 de ani, artista promite şi, cu siguranţă, atunci când o veţi întâlni, vă veţi bucura de frumuseţile pe care vi le oferă.