Written by admins Tuesday, 26 June 2012 17:40
În data de 20 iunie, pe simezele Galeriei de Artă din Ploieşti, trei tinere artiste şi-au expus lucrările într-o expoziţie unică. „Grădina 3D”, cum au numit-o, aduce publicului o nouă abordare asupra naturii.
Afinităţile estetice ale celor trei artiste - Mihaela Laslo (pictură), Liliana Marin (ceramică şi porţelan) şi Adriana Brăileanu (ceramică şi instalaţii de lemn) - au dus la realizarea unei expoziţii unice, puternice, prin care publicul poate extrage o viziune originală asupra naturii. „Am numit expoziţia «Grădină în 3D» pentru că ilustrăm natura prin toate mijloacele de expresie pe care le-am putut specula, având în vedere tehnicile noastre”, ne-a declarat Adriana Brăileanu. „Încercăm să venim cu noutăţi. Am mers pe combinaţii de materiale, de pigmenţi, diferite structuri şi glazură. Pentru că ne referim la tridimensional, ceramica de pe simeze nu înseamnă numai o formă decorativă sau un vas, ci mai degrabă o sculptură colorată. Ceramica permite îmbinarea acestor două forme ale artei, volumul şi culoarea, transformându-se într-o artă decorativă aparte. Pornind de la partea de structuri vegetale, de frunze, de celule, toate pline de culoare, noi nu am făcut decât să observăm şi, ca artişti, să transformăm”, ne-a spus şi Liliana Marin. „În picturi, am folosit motive tradiţionale româneşti, vegetale, florale şi animale, iar ca tehnică, am folosit acrilul pe lemn, carton, pânză. Invităm publicul ploieştean să se bucure de grădina noastră prin această expoziţie”, ne-a mai spus Mihaela Laslo.
Lucrările vor rămâne pe simeze până la finalul lunii.
< Prev |
---|