Cu traista-n băţ

Sfinxul de la Topleț sau Sfinxul Banatului, situat pe teritoriul administrativ al comunei Topleț din județul Mehedinți(lângă Băile Herculane). Se poate observa din drumul E70 care leagă Craiova de Caransebeș, în zona vărsării Cernei în Dunăre.

Despre această misterioasă apariţie, nu se spun prea multe lucruri, considerat fiind o "construcţie" a naturii. Există şi voci care afirmă că ar fi mult mai sigur o creaţie umannă. 

Poate fi el rezultatul capriciilor vremii? E indoielnic, având in vedere perfectiunea formelor.

Bagă-ţi minţile în cap!

Arheologii Constanţei au descoperit o aşezare medievală şi necropola aferentă, situri datând din secolele IX-XI era noastră, o perioadă extrem de tulbure din istoria Dobrogei. Cele peste 300 de morminte săpate spun povestea unei comunităţi rurale a cărei existenţă s-a derulat mai bine de două sute de ani, într-o vreme în care Dobrogea era călcată în picioare de migratorii pecenegi şi cumani. Tinerii îndrăgostiţi înmormântaţi împreună, bărbatul îngropat cu faţa în jos sau mormântul comun al unei mame şi al fiului său sunt doar câteva dintre detaliile tulburătoare ale unui sit aflat în imediata apropiere a Autostrăzii Soarelui.

Dobrogea medieval timpurie este încă un capitol plin de taine. Povestea celor 20.000 de pecenegi conduşi de Kegen sau misterioasa Ţară „N.nd.r” (aşa cum o numeau geografii arabi) sunt doar câteva din întrebările la care nimeni nu a găsit până acum vreun răspuns.

Timp de aproape trei sute de ani, din veacul al 7-lea şi până în anul 971, Dobrogea a fost un teritoriu vitregit de soartă, fiind victimă sigură a oricărei migraţii străine. Marile oraşe greceşti ale Pontului Stâng deveneau odată cu trecerea timpului adevărate ruine, simple locuri de pripas pentru comunităţi răzleţe şi puţin numeroase. Într-un final, provincia altădată atât de bogată a reintrat sub stăpânirea Bizanţului, singurul Imperiu care putea să ducă mai departe măreţia de altădată a Romei. Nici chiar basileii de la Constantinopol nu au putut însă face minuni, într-o vreme în care triburile barbare nomade îşi schimbau cu fiecare an locurile de pradă. Războaiele interminabile între Bizanţ şi aceşti migratori, precum şi răscoalele bulgarilor şi ale autohtonilor din vechea Sciţie Minor sunt elementele care caracterizează o epocă tulbure din Istoria Dobrogei medievale.

Mormintele de pe Autostradă

 Fără fonduri suficiente dar mânaţi de pasiune, arheologii Constanţei încearcă în fiecare an să desluşească tot mai multe dintre tainele trecutului. Rezultatele săpăturilor sistematice efectuate de către aceşti specialişti sunt de natură să răspundă parţial la unele întrebări. Într-o societate care parcă intenţionat îţi pune beţe în roate, răspunsurile obţinute pot fi considerate drept adevărate miracole. Un caz în care (cu bani puţini dar

Viaţa ca o artă

Nimeni nu poate fi o sursă inepuizabilă de creativitate, inteligenţă şi rigoare. Funcţionăm ca şi lumina, pe de o parte un câmp de influenţă permanentă, pe de alta o migraţiune de impulsuri. Sursa de eficienţă este recunoaşterea celor din jur, relaţiile cu lumea, dar această oglindă oficială va deveni repede nesatisfăcătoare dacă ceea ce trimitem spre ea nu mai este pe măsura cerinţelor. Menţinerea unui standard ridicat al relaţiilor şi, mai ales, al eficienţei ţine de arta de a şti cum să fii singur, de a revigora periodic propria intimitate. Pentru a fi la înălţime în cotidian, adică o sursă de bucurie sau de înţelepciune, de pace, este bine ca în fiecare zi să ne găsim timp pentru noi înşine. Măcar o oră! Ca atare, am putea să ne imaginăm fiinţa ca pe o casă a cărei bună funcţionare depinde de modul în care este întreţinută, igienizată, decorată.

Mintea şi sufletul omului adună în timp impresii şi stări negative, urme ale trecerii sale printr-o lume diversă, de multe ori ostilă, prin necunoaştere. Imaginea achiziţiilor importante se poate estompa. E ca şi cum am avea un tablou superb în vecinătatea unor sacoşe cu resturi alimentare. Totuşi, realitatea este de cele mai multe ori o alăturare aleatoare de evenimente şi stări. Trebuie aruncată sacoşa. Ar trebui să o şi vedem şi, din când în când, să dăm o raită printre gânduri şi sentimente, prin cămara cu provizii, prin debaraua cu trăiri, prin bucatăria fiecărei zile. Timpul personal este analitic sau meditativ, este un somn necesar sau o reverie, este un maxim de eficienţă sau tăcere. Fără el, viaţa devine anarhie.

autor, Camelia Radu

O poezie pe zi

 Mi-a smuls o ramura din mine

Cuvântul topit ce-a curs din vânt

Un vânt rămas pe tejgheaua de vise

Pe buze-mi curg stele

Ochiul meu doarme în scoarţa de copac

Mâinile-mi sunt împletite cu roze

Roza de apa le hrănesc

Seminţe de lacrimă am presărat

Pe trupul timpului

În cristal apar ca un flutur ce râde

De moarte lentă în umbră

Semaforul mă ajută să trec podul de flori

Am putrezit atâta timp fără să râd

Călătorind cu moartea-n față

M-am pierdut în ierbarul de vise

Ce coboară pe pământ

În cuvinte de înger

 autor, Daniela Sperlea