Tuesday, November 24, 2020
   
Text Size

Situri arheologice milenare „sfâşiate” de Autostradă, în zona Valu lui Traian

Bagă-ţi minţile în cap!

poza site 2Arheologii Constanţei au descoperit o aşezare medievală şi necropola aferentă, situri datând din secolele IX-XI era noastră, o perioadă extrem de tulbure din istoria Dobrogei. Cele peste 300 de morminte săpate spun povestea unei comunităţi rurale a cărei existenţă s-a derulat mai bine de două sute de ani, într-o vreme în care Dobrogea era călcată în picioare de migratorii pecenegi şi cumani. Tinerii îndrăgostiţi înmormântaţi împreună, bărbatul îngropat cu faţa în jos sau mormântul comun al unei mame şi al fiului său sunt doar câteva dintre detaliile tulburătoare ale unui sit aflat în imediata apropiere a Autostrăzii Soarelui.

Dobrogea medieval timpurie este încă un capitol plin de taine. Povestea celor 20.000 de pecenegi conduşi de Kegen sau misterioasa Ţară „N.nd.r” (aşa cum o numeau geografii arabi) sunt doar câteva din întrebările la care nimeni nu a găsit până acum vreun răspuns.

Timp de aproape trei sute de ani, din veacul al 7-lea şi până în anul 971, Dobrogea a fost un teritoriu vitregit de soartă, fiind victimă sigură a oricărei migraţii străine. Marile oraşe greceşti ale Pontului Stâng deveneau odată cu trecerea timpului adevărate ruine, simple locuri de pripas pentru comunităţi răzleţe şi puţin numeroase. Într-un final, provincia altădată atât de bogată a reintrat sub stăpânirea Bizanţului, singurul Imperiu care putea să ducă mai departe măreţia de altădată a Romei. Nici chiar basileii de la Constantinopol nu au putut însă face minuni, într-o vreme în care triburile barbare nomade îşi schimbau cu fiecare an locurile de pradă. Războaiele interminabile între Bizanţ şi aceşti migratori, precum şi răscoalele bulgarilor şi ale autohtonilor din vechea Sciţie Minor sunt elementele care caracterizează o epocă tulbure din Istoria Dobrogei medievale.

Mormintele de pe Autostradă

 Fără fonduri suficiente dar mânaţi de pasiune, arheologii Constanţei încearcă în fiecare an să desluşească tot mai multe dintre tainele trecutului. Rezultatele săpăturilor sistematice efectuate de către aceşti specialişti sunt de natură să răspundă parţial la unele întrebări. Într-o societate care parcă intenţionat îţi pune beţe în roate, răspunsurile obţinute pot fi considerate drept adevărate miracole. Un caz în care (cu bani puţini dar

cu multă pasiune) s-au obţinut rezultate remarcabile este cel de la Valu lui Traian. În imediata apropiere a Autostrăzii, chiar în „buza” Valului de Pământ au fost descoperite o aşezare de ev mediu timpuriu şi necropola aferentă. În arheologie, mormintele nu trezesc niciodată fiorii pe care, în mod normal, îi nutreşti în preajma cimitirelor moderne. Necropola este locul din care poţi afla răspunsuri la o sumedenie de întrebări: Cine erau cei ce locuiau aici? Cu ce se ocupau şi ce religie aveau? sunt doar o parte din enigmele ce şi-au găsit desluşirea.

 Mărturii din trecut

 Potrivit lui Tiberiu Potârniche, specialistul care a condus cercetările la necropolă, în zonă se află probabil în jur de 1000 de morminte dar numai 305 dintre ele au fost săpate şi „repertoriate”. Aici au fost îngropaţi localnici provenind din cinci generaţii diferite. Valul de Pământ străjuieşte necropola şi pentru că, în acele vremuri tulburi, nu mai avea caracter militar, el a devenit în unele cazuri, chiar „loc de îngropăciune”. Majoritatea mormintelor sunt orientate Est Vest, deci este vorba despre creştini. În acele veacuri, biserica ortodoxă era însă măcinată de probleme precum cea a ereziilor. Bogumilismul, foarte popular în întreaga Peninsulă Balcanică aducea în creştinism idei reformatoare, bazate pe teoria dualismului. Aşa se pot explica probabil şi situaţiile în care, la Valu lui Traian au fost descoperiţi indivizi care fuseseră îngropaţi cu o mână ridicată şi nu cu ambele mâini pe piept. Este posibil ca în această comunitate să fi trăit atât autohtoni vlahi, cât şi bulgari sau protobulgari. Necropola era bine organizată, existând alei şi garduri care, foarte probabil, delimitau comunitatea pe linie de rudenie. Aşezarea din apropiere număra peste 100 de locuinţe, un număr mare pentru acele timpuri. Era însă vorba de o comunitate rurală destul de săracă, întrucât nu s-au descoperit obiecte de mare preţ.

 Romeo şi Julieta... din Balcani

 Un mormânt extrem de intresant este cel în care s-au găsit rămăşiţele a doi tineri, bărbat şi femeie. Au fost îngropaţi ţinându-se de mână, semn al unei  iubiri care a dăinuit iată, mai bine de un mileniu. Din primele cercetări reiese că este vorba despre două persoane care tocmai ce depăşiseră adolescenţa dar care nu au mai apucat să îmbătrânească împreună. În acea perioadă, mortalitatea era extrem de ridicată iar molimile făceau ravagii, mai ales în comunităţile sărace. Aceasta poate fi explicaţia şi pentru un alt mormânt comun. De această dată este vorba despre o mamă şi fiul său. Nu au fost îngropaţi împreună, aşezarea copilului fiind ulterioară.

 Moarte clinică şi sacrificii?

 Unul din bărbaţii descoperiţi în necropola de la Valu a fost găsit pe burtă. Unii au spus că este vorba despre un străin care şi-a dat ultima suflare în aşezarea dobrogeană. O altă ipoteză pare însă şi mai veridică şi anume cea a morţii clinice. În anii 60, într-un sit din zona Giurgiu au fost găsiţi în aceeaşi poziţie doi bărbaţi. Aspect medical de necontestat astăzi, moartea clinică era imposibil de depistat în urmă cu 1000 de ani. Aşa se explică şi cazurile în care defuncţii erau găsiţi cu o mână la inimă. O altă ipoteză în acest gen de cazuri este cel al sacrificiului uman, când o persoană, probabil vinovată de comiterea unei fapte abominabile, sfârşea prin a fi îngropat de viu. Să prezinţi diverse ipoteze este însă ceva foarte uşor de făcut. Doar o analiză antropologică minuţioasă poate aduce lumină în astfel de cazuri.

 Vremuri de răstrişte

Povestea comunităţii de la Valu este în mare parte povestea tuturor celor  care au trăit în Dobrogea secolelor IX-XII. Bulgarii migraseră încă din secolul VII, din Nord spre Balcani şi se stabiliseră deja la Sud de Dunăre. Este însă foarte probabil ca un număr important să fi rămas şi la Nord de fluviu, pe teritoriul viitoarei provincii Dobrogea. Bulgarii şi proto-românii din zonă se uneau adesea în răscoale împotriva Imperiului Bizantin. În anul 971, cneazul rus Sviatoslav a asediat oraşul Distra, actuala Silistra. Aceasta, împreună cu cetatea Constanţia (vechiul Tomis, actuala Constanţa) s-a pus sub protecţia Bizanţului şi doar aşa, atacul ruşilor a fost respins. Împăratul Ioan Tzimiskes (969 – 976 e.n) a organizat Dobrogea într-o „themă” numită şi „Mesopotamia Apusului”. Centrul acesteia era fie la Licostomo (Gura Lupului), fie la Silistra. Distrugerea Silistrei de către bulgari aduce şi sfârşitul acestei forme de organizare. După 1020, alt împărat al Bizanţului, Vasile II Bulgaroctonul (Omorâtorul de Bulgari) creează o altă „themă” în Dobrogea, Thema Paristrion (de lângă Istru – fluviul Dunărea), cu centrul tot la Silistra. În anul 1087, împăratul Alexios I Comnenul, aliat cu oaste cumană întreprinde o campanie la Nord de Dunăre împotriva pecenegilor. Ani mulţi mai târziu, sora sa Anna Comnena menţionează în celebra sa operă „Alexiada” cele trei mici „voievodate” din provincie, conduse de Tatos (în zona Silistra) Sacea ( în zona Deltei) şi Sestlav (în zona Vicinei). În această perioadă de mari frământări erau obligaţi să îşi ducă traiul autohtonii. Armatele imperiale sau oştile „jupânilor” locali nu erau însă marile lor probleme. „Blestemul” acelor vremuri era adus de pecenegi...

 Pe urmele pecenegilor (Oastea Hanului Kegen)

 Nomazi turanici de ramură turcă, pecenegii au fost alungaţi din stepele de la Est de Volga de către alte triburi războinice, kazari şi uzi. În Dobrogea, pecenegii au ajuns pe la mijlocul veacului al 10-lea. Mare pericol pentru bizantini, acest neam războinic făcea ravagii prin ţinuturile dintre Dunăre şi Mare. La început, în această zonă nu erau însă comunităţi numeroase de migratori, ci doar grupuri răzleţe. La mijlocul secolului XI situaţia s-a schimbat însă total. În 1048, o mare căpetenie pe nume Kegen, intrat în conflict cu hanul său Tyrachus, a trecut Dunărea şi s-a aşezat în Dobrogea împreună cu 20.000 de supuşi. La început a făcut prăpăd în zonă dar câţiva ani mai târziu a devenit vasalul Bizanţului, de la care a primit pământ în schimbul creştinării. Kegen a primit titlul de „patricios” şi a luat în stăpânire 3 cetăţi la Dunăre.  Triburile sale nu mai erau un pericol pentru localnici dar povestea nu se sfârşise. Fostul său stăpân Tyrachus a trecut şi el în Dobrogea, însoţit de 80.000 de supuşi. Pecenegii s-au luptat între ei dar Kegen a ieşit victorios iar duşmanul său a părăsit provincia, mergând spre Sud. În următorii 200 de ani, pecenegii din Dobrogea au continuat să lupte în diverse războaie dar spiritul nomad dispăruse. Treptat, migratorii de altădată s-au contopit cu bulgarii şi românii din zonă. Astăzi, moştenirea pe care ne-au lăsat-o este aproape inexistentă. Doar unele toponime ne aduc aminte de ei. Este cazul comunei constănţene Pecineaga, a satului tulcean Peceneaga sau a Pădurii Peceneaga din judeţul Brăila.

 Misterioasa Ţară „N.nd.r”

 Provincia istorică dintre Dunăre şi Mare se numeşte astăzi Dobrogea. Acesta este însă un nume nou, dat după voievodul Dobrotici, care a condus Ţara  Cărvunei (Cavarnei) în a doua jumătate a secolului XIV. Existau voievodate, „theme” sau moşii ale „jupânilor” dar nu şi un nume generic al regiunii. Şi totuşi... Două scrieri arabe din secolele X- XI vorbesc despre un popor creştin şi o ţară a acestora, numite amândouă „N.nd.r” sau „V.n.ndr”. Opera persanului Gardâzî „Podoaba istoriilor” povesteşte despre acest neam ce trăia în apusul Mării Negre, lângă „nişte Munţi înalţi”. „Ţara lor este foarte aproape de Marea Rum, care curge între două râuri. Sunt pescari iar fluviul este în stânga lor. Sunt mai numeroşi, dar mai slabi (militar) decât vecinii Madjghar” se menţionează în Podoaba istoriilor. Menţionarea vecinilor Madjghar (maghiari) şi a munţilor înalţi (Carpaţi) i-a făcut pe mulţi istorici să spună că nu poate fi vorba despre Dobrogea. Cu cât te apropii de Carpaţi (în încercarea de a localiza ţara misterioasă) te îndepărtezi însă de Marea Rum, care în mod cert era pentru geografii arabi Marea Neagră. Controversele pe acest subiect continuă şi este greu de anticipat un mod de rezolvare al disputei.

 

autor, Cristian Celera

 

 

Add comment


Security code
Refresh