O poezie pe zi

Rămas bun

În gânduri, ideile se ciocnesc

Și mă lovește plânsul...

Dau mâna cu marea.

Nu mi-e teamă de înec.

Sărut adâncul.

Nu mi-e teamă de neant.

Dar să-ți sărut obrazul pentru ultima dată...

Mi-e spaimă.

Simt teroare.

Mă pierd...

Meditație…

Am alunecat pe gânduri.

M-am prăbușit la pământ

Într-o groapă a lamentației

Umplută de vânt.

Mi-am crestat ideile

Cu unghiile-n gând

Și-am stat o secundă

Și m-am trezit plăngând.

O ploaie-n galop îmi bate in geam.

Eu stau și plâng cu gândul la neant…

Să pretindem...

Că eu sunt o pasăre rănită,

Că mi-ai tăiat aripile,

Că nu mai pot zbura,

Că sufăr în urma ta,

Că nu mă auzi,

Că m-ai văzut căzută la pământ,

Ca știi ce mi-ai făcut.

Atunci...

Ți-ai opri zborul o clipă?

Ai rupe o frunză din copacul iubirii?

M-ai așeza pe ea ca pe o lacrimă de rouă,

Să fii atent să nu mă preling

Și să cad iar?

Ai prinde-n ghearele ce mi-au sfâșiat aripile, frunza?

M-ai lua cu tine?

Ai face asta?

autor, Ioniţă Alexandra Cristina