Teatru Film
Written by admins Monday, 01 April 2013 15:33
Finalul lunii martie a adus în Ploieşti artă la toate nivelurile, dar şi dezbateri, colocvii şi manifestări dedicate poetului Nichita Stănescu. Duminică, a avut loc sesiunea extraordinară a Academiei Române, în cadrul căreia au fost premiaţi autorii care şi-au adus contribuţia la promovarea operei poetului ploieştean.
Written by Iuliana Radu Thursday, 15 November 2012 00:29
Cam douăzeci de mii de americani au semnat o jalbă, prin care cer Administraţiei de la Casa Albă dezvăluirea informaţiilor secretizate cu privire la extratereştri. Culmea, recent, cîţiva oameni de ştiinţă tot din America au descoperit, privind cerul cu ochiul liber, trei OZN-uri în dreptul planetei Jupiter, care vor opri pe staţia Pămînt în luna decembrie şi ne vor împiedica să mergem cu sorcova şi să tăiem porcul. Unde credeţi că vor ateriza, potrivit declaraţiei lor? Păi, nu aşa oriunde, pe teritorii neînsemnate, ci în America. Ne mai mirăm de ce toate relele, inclusiv catastrofala criză, au plecat în lume de la impostura americanilor de top. Falşii profeţi mişună acolo unde adevărul e ascuns şi binele, improbabil, adică în splendorile utopiilor occidentale. Cum aprehendează profeţii moderni apocalipsa, e îndeobşte cunoscut: este vorba de aşa-numita metodă de inoculare a fricii de moarte.
Revenindu-şi rapid după dezamăgirea că, lumea nu s-a sfîrşit în 2000, profeţii de duzină şcoliţi care pe unde în „ştiinţele apocaliptice”, anunţă cu surle şi trîmbiţe sfîrşitul omenirii în decembrie 2012. Perspectiva înfricoşătoare, potrivit căreia anul 2012 este capătul civilizaţiei umane, a înfierbîntat multe minţi descoperite, astfel că de cîţiva ani sîntem agresaţi cu fel de fel de scenarii, care de care mai macabre. Programat să aibă loc pe 21 decembrie, din fericire, sfîrşitul lumii va fi ratat şi de această dată. Monahul tibetan şi restul profitorilor care au speriat globul pămîntesc trebuiesc puşi la colţ, în genunchi, pe coji de nucă. Ameninţaţi cu patru zile de beznă, cu lipsa magnetismului şi a energiei din „zona zero” a Pămîntului,
Written by admins Sunday, 03 February 2013 17:27
Clujenii au, în acest sezon, la dispoziţie, nu mai puţin de şapte pârtii de schi, în trei locaţii de vis: Feleacu, Băişoara şi Dângău.
Pârtia Feleacu are o lungime de 760 de metri şi este la numai doi paşi de reşedinţa judeţului.
Written by admins Monday, 04 February 2013 09:48
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dedicat ziua de 4 februarie luptei împotriva afecţiunilor oncologice. Asociaţia Pacienţilor Oncologici România (APOR), organizaţie înfiinţată în Ploieşti, desfăşoară, până la 31 august, o campanie pentru depistarea precoce a cancerului de sân, afecţiune care ucide anual mii de femei în toată lumea.
Written by admins Tuesday, 12 February 2013 09:51
Joi, 14 februarie, începând cu ora 19.00, Asociaţia Culturală Jazz Forum'03, Primăria Municipiului Ploieşti şi Teatrul „Toma Caragiu" aduc, în faţa spectatorilor ploieşteni, recitalul extraordinar Valentine's Jazz.
More Articles...
Page 38 of 277