Rădăcini

Mărţişorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărţişoare pe care le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Împreună cu mărţişorul se oferă, adesea, şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Mituri ale mărţişorului

Voinicul care a eliberat Soarele

Un mit povestește cum Soarele a coborât pe Pământ în chip de fată preafrumoasă. Dar un zmeu a furat-o și a închis-o în palatul lui. Atunci păsările au încetat să cânte, copiii au uitat de joacă și veselie, iar lumea întreagă a căzut în mâhnire. Văzând ce se întâmplă fără Soare, un tânăr curajos a pornit spre palatul zmeului să elibereze preafrumoasa fată. A căutat palatul un an încheiat, iar când l-a găsit, a hemat zmeul la luptă dreaptă. Tânărul a învins creatura şi a eliberat fata. Aceasta s-a ridicat înapoi pe Cer și iarăși a luminat întregul pământ. A venit primăvara, oamenii şi-au recăptătat veselia, doar tânărul luptător zăcea în palatul zmeului după bătălia grea pe care o avuse. Sângele cald i s-a a scurs pe zăpadă până când l-a lăsat pe tânăr fără suflare. În locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei – vestitori ai primăverii. Se zice că, de atunci, lumea cinsteşte memoria tânărului curajos legând cu o ață două flori: una albă, precum ghiocelul, prima floare a primăverii şi alta roşie, simbolizând dragostea către frumos şi amintind de sacrificiul tânărului.

Lupta Primăverii cu Iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, dintr-un tufiş de porumbar, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

Lupta cu dragonul

Istoria mărţişorului începe când Soarele întruchipat într-un bărbat chipeş cobora pe pământ pentru a dansa hora în sate. Un dragon l-a răpit şi l-a închis într-un beci al unui palat. Nimeni nu îndrăznea să-l salveze pe Soare. Un tânăr curajos a călătorit trei anotimpuri (vara, toamna şi iarna) până a găsit castelul şi s-a luptat cu dragonul multe zile până a reuşit să-l înfrângă. Soarele a fost eliberat, iar sângele tânărului rănit cădea pe zăpadă transformând-o în ghiocei, mesageri ai primăverii. Tânărul curajos a murit fericit văzând că viaţa sa a servit unui scop atât de nobil: venirea primăverii. De atunci băieţii au început să ofere fetelor şnururile bicolore.

Marte, zeul vegetaţiei şi al fertilităţii

Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației, ocrotitor al câmpului şi al turmelor, zeu care personifica naşterea naturii. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roșul, război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.

La vechii traci, aceleaşi atribute le avea zeul Marsyas-Silen, considerat inventatorul fluierului, cultul său fiind legat de glia maternă şi de vegetaţie. Lui îi erau consacrate sărbătorile primăverii, ale florilor şi fecundităţii naturii.

Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum aproximativ 8000 de ani. Amuletele formate din pietricele de râu, vopsite în alb şi negru, erau înşirate pe aţă şi purtate la gât. Cu timpul, combinaţia a devenit alb cu roşu, această culoare dată de foc, sânge şi soare fiind atribuită vieţii, deci femeii. În schimb culoarea albă, conferită de limpezimea apelor, de albul norilor, era specifică înţelepciunii bărbatului. De altfel, şnurul mărţişorului exprima împletirea inseparabilă a celor două principii ca o permanentă mişcare a materiei. El semnifica schimbul de forţe vitale care dau naştere viului, necurmatul ciclu al naturii.

Documente şi credinţe străvechi

Documentar, mărţişorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare a lui Iordache Golescu.

Folcloristul Simion Florea Marian presupune că, în Moldova și Bucovina, mărţişorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă la gât sau la mână cu ață albă-roșie. În alte zone, acelaşi tip de mărţişor era purtat de copii şi tinere ca să aibă noroc. „Mărţişorul nu se poartă ca o jucărie sau ca o podoabă, el se poartă cu demnitate, ca un lucru sfânt. „Cine voieşte ca Mărţişorul să aibă efectul dorit, acela trebuie să-l poarte cu demnitate", spunea folcloristul. În trecut, fetele chiar trebuiau să nu se lase seduse de flăcăi cât timp purtau Mărţişorul.

„Banul alb e simbolul Soarelui primăverii, pe care toate popoarele lumii şi-l închipuie alb, cu cai albi, cu haine albe, cu arme albe, pentru că albul este biruitor. Mărţişorul se leagă ori înainte de răsărirea Soarelui sau mai bine deopotrivă cu aceasta, şi scopul lui este să aduci o jertfă Soarelui, purtându-i cu tine chipul, cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Christos în sân. Printr-asta te faci prieten cu Soarele, ţi-l faci binevoitor şi-ţi dă ce-i stă în putinţă", sublinia George Coşbuc în studiile sale.

Fetele adolescente purtau şi ele mărţişoare la gât, în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș. Aceste „ritualuri" asigurau un an productiv.

Tradiţia autohtonă în prezent

Astăzi, mărţişorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acest obicei va aduce belșug în casele oamenilor.

Se zice că, dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărţişoare.

În unele județe ale României, mărţişoarele sunt purtate doar primele două săptămâni.

În localitățile transilvănene, mărţişoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se pot speria duhurile rele.

În județul Bihor, se crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși.

În Banat, fetele se spală, în această zi, cu zăpadă pentru a fi iubite.

În Dobrogea, mărţişoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.

În sudul ţării, oamenii cred că ar trebui să-ţi dai jos mărţişorul doar atunci când vei observa un stol de berze.

În alte regiuni, acest lucru se întâmplă la vederea unei lebede, existând credinţa că vei fi tot anul la fel de graţios precum respectiva pasăre. Fetele nemăritate îşi pun mărţişorul sub o piatră mare şi încearcă să afle, după semne numai de ele ştiute, care le va fi ursitul.

În zona Moldovei, pe 1 martie, se oferă mărţişoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărţişoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării).
Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria, unde se cheamă Martenița (Мартеница), Macedonia, Albania.

Documentare: www.public.asu.edu