Teatru Film

Viaţa ca o artă

Mă grăbeam

Mă grăbeam pe atunci.

Poate mi-era frig sau poate

teamă să nu te rătăcesc

în mulțime.

încercam să mă țin după tine

sau după corbul care zbura

din copac în copac gol

și amorțit,

mereu înaintea mea,

sadic.

Să nu cumva să-mi trag sufletul.

Mi-era teamă pe-atunci

și inima mi se

Arte vizuale

Până pe 6 aprilie, publicul iubitor de artă din Slobozia are ocazia să viziteze, la ANAID ART GALLERY, expoziţia „Free Will", semnată Mihai Florea.

Mihai Florea este absolvent al Universităţi Naţionale de Artă Bucureşti. Debutul expoziţional a avut loc în 2011, la Anaid Art Gallery, cu expoziţia personală „Eye Candy", prin care discută într-o cheie ironico-comică societatea de consum în care trăim. Invitat în cadrul numeroaselor expoziţii de grup, pictura lui Mihai Florea continuă să incite privitorul de artă contemporană. După doi ani, Mihai Florea revine, la Anaid Art Gallery, cu cea de-a doua expoziţie personală intitulată „Free Will".

O poezie pe zi

Ce minunat este Internetul
stau pe pat luând micul dejun şi răsfoiesc jurnalele lui Einstein
fără ieri, fără mâine,
calcule interminabile se înşiruie cuminţi
aşa cum universul îşi arată doar faţa
luminată

...şi doar cuvintele lui Einstein încerc să le citesc
pentru a contempla frumuseţea
pentru a mă simţi în siguranţă
ca un vers 
într-un cântec vechi

apoi deschid ziua de azi
şi văd Tangerine Tango
umerii mei 
au visat

strig 
ţâşnind în iarnă
către Europa:
mi-e foame, mi-e sete, mi-e dor!
Trăiesc, proasto! De ce m-am împotmolit? 
Ţie îţi miroase gura a bani 
şi tot îţi mor oamenii de frig în case, de ce te uiţi la mine urât?
Îmi vine să îţi sparg obrazul de asfalt
să curgă sângele celţilor 
şi al vikingilor 
şi al galilor 
şi mai ales sângele străbunilor mei, dacii,
desenând pe zăpadă 
soarele mărţişor.

 autor, Camelia Iuliana Radu

Literatură

Citind volumul de proză scurtă – “Oraşul scufundat” - apărut în această primăvară la Editura “Cenaclul de la Păltiniş”, sub semnătura poetului Ioan Barb(care îşi face astfel debutul în proză, am sentimentul că întâlnesc aevea o lume reală şi, în aceeaşi măsură, reflectată; o lume ale cărei ziduri îşi au fundaţia în adâncul memoriei, iar graniţa dintre ele nu poate fi percepută cu precizie. 
Titlul volumului poate fi la fel de bine o realitate palpabilă - descrisă în una dintre prozele cu acelaşi titlu din volum - sau metafora efectului unor amintiri dureroase prin care prezentul se defineşte şi se determină. Graniţa dintre aceste două ipostaze fiind cu nepuţinţă de stabilit, impresia puternică de conştiinţă lucidă - dar încărcată - mă izbeşte încă de la primul contact cu această carte: “Venise să se urce în trenul care, timp de peste zece ani a fost casa lui de noapte şi în care a găsit întotdeauna o banchetă goală pe care şi-a odihnit oasele. Poate era