Rădăcini

Rădăcini

Jocul de table este printre cele mai vechi jocuri din lume, are diverse variante şi este practicat în toată lumea. Pe scurt: noroc şi strategie, două zaruri şi 30 de puluri, câte 15 pentru fiecare jucător, practicat pe o tablă specială de joc, alcătuită din două rânduri de câte 12 săgeţi încrustate sau pictate. 

Primele indicii ale unui joc asemănător vin din Egiptul antic, unde se practica „Senet” pe o tablă specială, mutările pieselor fiind decise prin mişcarea zarului. În Mesopotamia, un strămoş al tablelor se numea „Jocul Regal al lui Ur”, iar în Iran, în oraşul Shahri Sokhta, au fost descoperite semne ale unui joc asemănător, datând în jurul anului 3.000 î.H. În urma unor săpături, au fost găsite zaruri şi 60 de piese. Cel mai apropiat strămoş de actualul joc de table a fost descoperit în oraşul iranian Jiroft, unde a fost scoasă la iveală o masă de joc cu trei rânduri a câte 12 puncte, identică cu jocul roman „duodecim scripta”.

În Roma antică se juca „Ludus duodecim scriptorum” („Jocul celor 12 linii” sau „Jocul celor 12 semne”), care avea loc tot pe o tablă cu trei rânduri a câte 12 puncte, iar piesele erau mutate pe toate cele trei rânduri, în funcţie de numărul dat prin rostogolirea zarului. O variantă ulterioară a redus masa de joc la doar două rânduri şi a purtat numele „Tabula” (care înseamnă „tablă” sau „masă”), un joc similar celui modern, în care obiectivul era eliminarea tuturor pulurilor proprii înaintea adversarului. Erau folosite trei zaruri, iar pulurile adverse erau mutate în sens opus.

Rădăcini

Autorităţile ieşene iau în calcul marcarea, în apropierea Bisericii „Trei Ierarhi”, a primului turn de piatră care a adăpostit, până la sfârşitul secolului al XIX-lea, cel mai vechi orologiu, considerat, astăzi, de istorici, primul ceas public din Principatele Române.

„Am primit o solicitare de la istoricul Sorin Iftimie, în urma căreia analizăm posibilitatea marcării, în această locaţie, a faptului că în zonă a existat primul turn cu ceas”, a declarat public viceprimarul Mihai Chirica.

Istoricul Sorin Iftimie, la rândul său, susţine că turnul din piatră, ridicat la 1638, reprezenta principala cale de acces către Mănăstirea „Trei Ierarhi”, o incintă fortificată la acea vreme. „Încă de la zidirea sa, turnul adăpostea un orologiu, cel mai vechi mecanism de acest fel cunoscut în Ţările Române. Forma lui a suferit mai multe transformări, iar, când s-a luat decizia demolării, nu mai avea aceeaşi formă ca în timpul lui Vasile Lupu”, precizează cercetătorul istoric. Acesta spune că, în 1886, s-a decis demolarea turnului, orologiul fiind trimis în Franţa pentru restaurare. De atunci, nimeni nu mai ştie nimic, nimeni nu l-a mai văzut! Ce a mai rămas?

Rădăcini

Luni, 10 septembrie, Banca Naţională a României (BNR) a pus în circulaţie, în scop numismatic, o monedă din aur dedicată aniversării a 200 de ani de la naşterea lui George Bariţiu.

Cu o valoare de 100 de lei, moneda omagială are formă rotundă şi margine zimţată.

Aversul prezintă o compoziţie formată din titlurile unor publicaţii editate de George Bariţiu. Are inscripţia în arc de cerc „România”, valoarea nominală „100 Lei” şi anul de emisiune 2012, amplasat de o parte şi de alta a stemei României. Reversul prezintă portretul lui George Bariţiu, anii între care a trăit, 1812, 1893 şi inscripţia în arc de cerc „George Bariţiu”.

Rădăcini

„Cine nu îl cunoaşte, astăzi, pe Badea Gheorghe Cârţan, trebuie să fie un cetăţean foarte obscur” (Duiliu Zamfirescu)

Veşnicia s-a născut l-a Cârţişoara. Acolo unde, cu înţelepciune, chiar opincile se îndeamnă a grăi, spunând, oricui, povestea satului şi a lui Badea Cârţan, una dintre cele mai vivace voci ale latinităţii pe teritoriul românesc. În miezul străvechii Ţări a Oltului, acolo unde geana Făgăraşilor străjuieşte podişul, la hotarul spectaculosului Transfăgărăşan, Cârţişoara păstrează neîntinată minunea satului de demult. Istorii, legende, case bătrâneşti, amintiri, vorbe de duh compun acea veşnicie căreia i se închina Blaga.

La şosea, căsuţa ţărănească inclusă, astăzi, într-un complex muzeal, este mai mult decât un popas istoric, o „axis mundi” a aşezării şi a întregului ţinut. Tălmăcită în zodia adevăraţilor români, căsuţa lui Badea Cârţan (1849 -1911) păstrează memoria ţăranului cărturar, care a cutreierat lumea în opinci, deschizând porţi românismului. Este amintirea celui care, în 45 de zile, a ajuns pe jos la Roma (a făcut acest drum de trei ori), de dorul Columnei lui Traian, a celui care, adunând cantităţi uriaşe de cărţi, le aducea ţăranilor din Transilvania, ţinând flacăra conştiinţei naţionale, cu preţul propriei vieţi! A celui îndrăznit să fie sol la Împăratul Franz Josef, dar şi în Egipt, Israel, Germania, Spania, Franţa.

Casa lui are toate minunile străvechi, portul original, doniţele de lemn şi cuptorul zidit, copăiţa ce i-a alintat copilăria şi ţesăturile meşterite de femeile din sat. Alături, într-o casă ceva mai spaţioasă, fruntea satului a amenajat un muzeu în care, la loc de cinste, opincile Badei, cărţile sale, fotografiile şi alte numeroase obiecte din viaţa lui şi din istoria satului spun poveştile de demult, laolaltă cu icoanele pictate pe sticlă, cu războaiele de ţesut, lăzile de zestre pictate şi alte unelte străvechi.