Monday, November 20, 2017
   
Text Size

Nu rata!

Zilele Bibliotecii „Nicolae Iorga” Ploiești: PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Nu Rata!

biblioteca judeteana nicolae iorga ploiestiBiblioteca Județeană „Nicolae Iorga" se află pe ultima sută de metri a pregătirilor pentru organizarea celei mai cunoscute manifestări dedicate cărții, în Ploiești. Programul acțiunilor este plin de surprize, publicul fiind invitat la numeroase momente dedicate lecturii, istoriei, poeziei, epigramelor, filmelor, dar și jocului. În cadrul Zilelor Bibliotecii „Nicolae Iorga", va fi acordat postmortem titlul de cetățean de onoare al municipiului Ploiești profesorului emerit Nicolae Boaru, fost director al Bibliotecii Județene.

 

TÂRGUL MIERII CÂMPINA 2014: Sute de vizitatori încă din prima zi! GALERIE FOTO

Nu Rata!

miereChioșcuri cu miere de toate felurile, dulcețuri și siropuri cu miere, dar și produse cosmetice pe bază de produse apicole vă așteaptă, în acest weekend, la Casa Tineretului din municipiul Câmpina. Astăzi, Târgul mierii și-a deschis porțile pentru cea de-a noua ediție, iar vizitatorii s-au înghesuit să vadă concursurile, să cumpere fel de fel de bunătăți, dar și să prindă ofertele cu cea mai ieftină miere de albine.

   

Târgul Mierii 2014: Cele mai dulci trei zile din an, la Câmpina

Nu Rata!

Afis TM 2014În perioada 14-16 februarie, Asociația Apicolă Valea Prahovei organizează a noua ediție a Târgului Mierii la Câmpina, continuând o tradiție ce depășește 500 de ani.

   

TÂRGUL MIERII CÂMPINA 2014: 14-16 februarie

Nu Rata!

targ miere campinaCea de-a IX-a ediție Târgului Mierii de la Câmpina va avea loc în al treilea weekend din februarie, la Casa Tineretului din municipiu. Și în acest an, participanții vor avea parte de numeroase surprize și concursuri.

   

Cotidianul „Telegrama”, INTERZIS la chioşcurile „Prahova” / Reacția conducerii editoriale

Nu Rata!

telegramaConducerea editorială a cotidianului „Telegrama" reclamă ingerințe grave ale politicului în funcționarea publicației sus amintite. Jurnaliștii anunță, într-un articol publicat în ediția online a cotidianului, faptul că rețeaua de chioșchiuri „Prahova Info Press SRL" a oprit de la difuzare ediția tipărită a cotidianului Telegrama.

   

Page 6 of 77