Written by Iuliana Radu Tuesday, 12 March 2013 20:22
Deşi a apărut la Editura KARTA-GRAPHIC în 2011, DIDACTICA INFORMATICII este una dintre cele mai căutate cărţi de profil, datorită conţinutului său şi a modului de structurare a infomaţiei. Cuprinzând ultimele noutăţi din domeniu, volumul este o piatră de temelie pentru învăţarea la nivel de liceu a noţiunilor informatice atât de căutate astîzi, indiferent de profesia pe care o alege cineva. Ea cuprinde strategii şi moduri de predare a informaticii de către profesori, la nivel liceal. Autorii volumului de informatică sunt Luminiţa Radu – prof. gr. I, Colegiul “Spiru Haret” Ploieşti; Daniela Ionescu – prof. gr II, Colegiul ”Jean Monnet” Ploieşti; Codruţa Ţenea – prof. gr. II, Liceul tehnic Energetic Râmnicu Vâlcea. Coordonatorii acestei prestigioase cărţi sunt lect. univ. dr. Mihaela Suditu – Departamentul Ştiinţele Educaţiei,Universitatea Petrol-Gaze din Ploieşti; Insp, prof. Rîpeanu Luminiţa, inspector de informatică la ISJ Prahova şi prof. gr I, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti.
"Această carte reprezintă o bună resursă educaţională la care profesorul poate apela oricând, deoarece ia în discuţie fiecare din temele majore ale teoriei instruirii: curriculum, strategii didactice, evaluare. Vom regăsi în conţinutul cărţii atât elemente teoretice - necesare în pregătirea materialelor din cadrul cercurilor metodice, schimburilor de
Written by admins Tuesday, 12 March 2013 17:32
Teatrul Naţional „Radu Stanca" Sibiu prezintă vineri, 15 martie, ora 19:00, spectacolul „Monoclu, un portret al S. von Harden", în regia lui Stéphane Ghislain Roussel.
Evenimentul are loc în cadrul Zilelor Culturii Luxemburgheze organizate, în acest an, la Sibiu.
Written by admins Tuesday, 12 March 2013 17:12
Fundaţia Fildas Art, în calitate de organizator, Farmaciile Catena, în calitate de sponsor al evenimentului, şi Asociaţia Femeilor Creatoare în Arta Plastică din România au lansat, recent, Expoziţia Internaţională de Artă Plastică Feminină Contemporană şi catalogul „Poduri Europene", ediţiile 2011- 2012.
Written by admins Tuesday, 12 March 2013 16:49
Lucrarea Patrimoniul Natural al României, realizată de Petru Lificiu, reprezintă o prezentare unică a zonelor protejate din România, în principal parcuri naţionale, parcuri naturale, rezervaţii ale biosferei, zone de importanţă internaţională, situri naturale ale UNESCO, cât şi monumente ale naturii.
Written by admins Tuesday, 12 March 2013 16:46
În zilele de 16 şi 17 martie 2013, BRÂNCUŞI, cel ce a dus arta sculpturii şi tradiţia românească pe meridianele lumii, va fi celebrat la Craiova, oraşul despre care artistul afirma: „LA CRAIOVA, M-AM NĂSCUT A DOUA OARĂ!".
More Articles...
- Opincile, încălţămintea care a parcurs o istorie
- Siminică, „maşina de râs unsă cu lacrimi”
- CALENDARUL ZILEI / 12 martie
- 5,8 milioane de români au cont pe Facebook
- Romanul Lizoanca, publicat de Editura Trei, în 2009, a fost tradus de curând în limba germană, la Horlemann Verlag, Berlin, aceeaşi editură care l-a publicat si pe Mo Yan
- Ștefan Doru Dăncuș recitat la Madrid
- Caravane
- Daniel Făt vă dă întâlnire la "Hernalser Presshaus"
Page 27 of 277