Teatru Film
Written by Iuliana Radu Sunday, 17 February 2013 18:33
Primăria sectorului 2, Clubul CALDERON 39, luni 18 febr. 2013, ora 11, vă invită la ANIVERSARA „RADU CÂRNECI – 85“
Autor al multor cărţi de poezie preţuite de iubitorii de frumos, traducător din lirica universală şi editor, Poetul a fost distins cu premii ale Academiei Române şi Uniunii Scriitorilor, decorat cu Ordinul Cultural în grad de Ofiţer, Doctor Honoris Causa al Universităţii „Vasile Alecsandri“, din Bacău.
Cu acest prilej fast, Maestrul Radu Cârneci va fi omagiat de prietenii săi: Nicolae Georgescu, Aureliu Goci, Dinu Grigorescu, Emil Lungeanu, Nicolae Dan Fruntelată, Liviu Pendefunda (Iaşi), Florentin Popescu, Paula Romanescu, Petru Solonaru, Florin Stoenescu, Geo Stroe, Ion C. Ştefan, Neagu Udroiu. Cei prezenţi se vor bucura de tonul unor creaţii ale Sărbătoritului, interpretate de actorii: Valeria Gagialov, Andrei Magheru, Ana Calciu, Doina Ghiţescu şi pianistul Mihai Măniceanu.
Iniţiator şi moderator al evenimentului, poetul Petru Solonaru
Despre Iubire
– fragment –
„…Iubirea-i axul cerurilor toate
în mari nuntiri cu muzici peste poate,
un semn al ei şi lumi cu lumi se-adună,
idei dansează, hăurile tună,
stele-n ghirlande leagănă-se, roate:
Iubirea-i axul cerurilor toate…“
(Radu Cârneci)
Written by admins Monday, 04 March 2013 17:28
Evenimente:
1789 - Intrarea în vigoare a Constituţiei SUA.
1821 - Revoluţia de la 1821. Oastea lui Tudor Vladimirescu, supranumită „Adunarea norodului", ocupă Slatina.
1907 - Răscoala ţărănească din 1907. Peste 2.000 de ţărani răsculaţi pătrund în Botoşani, unde au loc ciocniri sângeroase cu armata.
1915 - Guvernul rus înaintează ambasadorilor Franţei şi Angliei la Petrograd un memorandum în care îţi exprimă hotărârea de anexare la Rusia a Constantinopolului şi a strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Guvernele francez şi englez nu s-au împotrivit
1923 - Se creează Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC), organizaţie extremistă, condusă de profesorul universitar A.C. Cuza, din care s-a desprins „Garda de Fier".
Written by admins Wednesday, 27 June 2012 10:31
Ghena - locul unde poţi găsi orice! Chiar şi… cărţi. Nu, nu cărţi de joc, ci de citit! Cărţi despre Cel de-al Doilea Război Mondial, Luceafărul - Texte Comentate, Caragiale - Teatru, „Adio Arme”, dicţionare, Shakespeare - vreo trei volume, Blaga - texte comentate, cărţi de medicină şi chiar câteva cărţi de poveşti. Peste 20 de volume, în total, zăcând absurd, pe jos, printre resturi de mâncare şi ambalaje, ucise de mirosuri pestinenţiale şi de salturile haotice ale pisoilor râioşi gata să-şi apere teritoriul chiar şi în faţa gunoierilor. O imagine cumplită, dureroasă, care mi-a dat de gândit. Cărţi aruncate la gunoi. Numai cineva fără minte, o mână criminală putea face asta. În urbea lui Caragiale, unul dintre părinţii teatrului românesc. Cărţile, soioase, deschise, jerpelite, plouate, păreau să strige după ajutor.
Lucrul acesta nu s-a întâmplat într-o mahala, ci într-un cartier cu pretenţii şi cunoscut sub numele poetului naţional: „Eminescu”.
Cine voia să se debaraseze aşa, de ele, putea măcar să le doneze, că sunt atât de mulţi copii ai căror părinţi nu-şi permit să le cumpere nici un creion, nicio carte… şi nu să le arunce ca pe nişte gunoaie! Să nu le lase în voia mucegaiului, la ghenă!
Cine este vinovat, în societatea noastră, de ignoranţa la care s-a ajuns, aceea de a arunca cât acolo valorile şi le întoarce tot mai des spatele este o întrebare la care nu avem pretenţia unui răspuns. Episodul acesta rămâne unul banal, dar să nu uităm: este de datoria noastră, a fiecăruia, să face ceva împotriva acestei atitudini laşe!

Written by admins Tuesday, 11 September 2012 10:49
Reprezentativa feminină a României, având în componenţă pe Cristina Foişor, Irina Bulmaga, Luminiţa Cosma, Ami Alina şi Mihaela Sandu, s-a clasat pe locul al cincilea din 127 de ţări participante, la Olimpiada de Şah de la Istanbul. Şahistele noastre au obţinut opt victorii şi trei înfrângeri. Titlul mondial a fost câştigat de către Rusia.
În competiţia masculină, reprezentanţii României s-au clasat pe locul opt din 150 de naţiuni prezente. Mircea Parligras, Constantin Lupulescu, Mihail Marin, Levente Vajda şi Vladislav Nevednichy au obţinut, în faţa unor adversari puternici, opt victorii şi trei înfrângeri, locul I la băieţi fiind adjudecat de sportivii din Armenia.
Cea de-a 40-a ediţie a Olimpiadei de Şah s-a încheiat duminică, 9 septembrie, la Istanbul, după 15 zile de concurs.
Written by Iuliana Radu Tuesday, 02 October 2012 07:47
autor,Cristian Cocea
Nu e nevoie să călătoreşti prea departe, pentru ca să ai parte de mister. Trebuie doar să-ţi deschizi larg ochii. Şi sufletul… La două ore de mers cu maşina din Piteşti, prin Rîmnicu Vîlcea, puteţi ajunge în comuna Polovragi. Aici, la poalele munţilor Căpăţînii, vă aşteaptă Cleile Olteţului, un loc minunat, care ascunde multe secrete.
Remediul tuturor bolilor
Pînă şi etimologia cuvîntului „polovragi” este misterioasă. Unii cred că este un nume geto-dacic, Polo-Vraci, care atestă aici prezenţa Marelui Preot, Marelui Înţelept, Zamolxis. Alţii se gîndesc la planta „polovragă” sau „povagră”, demult dispărută, dar despre care bătrînii mai ţin minte că era un remediu împotriva bolilor, un fel de panaceu, cunoscut încă de pe vremea sacerdoţilor-taumaturgi. În fine, iubitorii marelui Platon îşi aduc aminte că, în dialogul Charmides, Socrate povesteşte cum a învăţat de la un vraci al lui Zamolxis
More Articles...
Page 89 of 277